Adaugat la data: 2010-07-25
de catre: Administrator
Numar pagini: 5
Tip document: .docx
Nivel: Liceu
Dimensiune: 19.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Tudor Arghezi - Universul operei

Tudor Arghezi - Universul operei

Debutul îl are la 16 ani în revista “Liga ortodoxă”. Începând din 1910 Arghezi are o activitate forate susţinută, în cadrul căreia conduce reviste şi ziare cum sunt Cronica, Cuget românesc, Naţiunea, Bilete de papagal.

În 1927 editează primul volum “Cuvinte potrivite”. În 1947 primeşte premiul naţional de poezie. Este autor al unei piese de teatru: ”Seringa”. În 1955 devine membru al Academiei Române. Are tablete în 1929 “Icoane de lemn”, în 1936 “Poarta neagră”, în 1946 “Bilete de papagal” şi în 1960 “Tablete de cronicari”.

A scris romane ca “Ochii maicii domnului” (1934), “Cimitirul buna vestire” (1936) şi Lina (1942).

Din poezia lui Arghezi se desprinde un univers tematic ce poate fi grupat:
  

1.) Lirica de dragoste, în cadrul căreia poetul exprimă ataşamentul de fiinţa iubită, de lume şi de viaţă în general. Are versuri în care rântă iubirea şi se opreşte asupra iubitei căreia îi face portretul:

“Obrajii tăi mi-s dragi
Cu ochii lor ca laculÎn care se oglindesc
Azurul şi copacul”.

Arghezi cultivă o elegie erotică

3.) Poezia filozofico-religioasă: Psalmi

Una din laturile dominate ale poeziei argheziene stă sub semnul căutări-lor filozofico-religioase.

Ca toţi mari poeţi ai lumii şi Arghezi a fost răscolit de o serie de probleme fundamentale legate de rostul omului pe pământ, a începutu-rilor existenţei omului în univers, a perspectivelor care i se deschid, a morţii care pune capăt zbaterilor omului pentru înfrumuseţarea vieţii.

Poetul s-a războit cu fantomele divinităţii morţii. Ispita cunoaşterii o găsim în “Psalmi” di cadrul volumului “Cuvinte potrivite”. Motivul căutării divinităţii prezent în poezia argeziană încă de la primele poezii de după debut devin în “Psalmi” o obsesie tiranică şi ea se prelungeşte în “Stihuri de seară” şi “Hore”.

Poetul este la început chinuit de îndoieli, dacă există sau nu Dumnezeu, de aceea în Psalmul al VI.-lea spune: “Pari când a fi, pari când că nu mai eşti”.

Arghezi nu poate înţelege tăcerea lui Dumnezeu şi în acelaşi Psalm arată dorinţa de a fi în stare să intre în contact direct cu Dumnezeu:
“Siguri, acum în marea ta poveste
Rămân cu tine să mă mai măsor
Fără să vreau să ies biruitor
Vreau dă te pipăi şi să urlu: Este?”

Oscilând între dorinţa de a afirma existenţa lui Dumnezeu şi gândul că acesta s-ar putea reduce doar la o iluzie zadarnic întreţinută poetul exclamă:
“Pentru credinţă sau pentru tăgadă,
Te caut dârz şi fără de folos”.

Poetul ajunge să îl pândească pe Dumnezeu ca pe un vânat şi să îl ameninţe cu nimicirea fizică:
“Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere
Şi te pândesc în timp ca pe vânat
Să văd: eşti şoimul meu cel căutat
Să te ucid sau să-ngenunchi a cere”

În Psalmul al II.-lea poetul este mai neînduplecat:
“Cercasem eu cu aerul meu
Să te răstorn pe tine Dumnezeu
Tâlhar de ceneri îmi făcui solia
Să-ţi jefuiesc cu vulturii tăria”.

El ajunge să pună sub semnul întrebării existenţa lui Dumnezeu pentru că de la familia sfântă a tot puternicul n-a mai trimis nici un semn pentru scriitorii de rând, de aceea în unul din Psalmii publicaţi în 1959 arată că:
“Înverşunat de piedici să le sfărâm îmi vine
Dar trebuie-mi da seama să-ncep de-abia cu tine”.

Tema morţii opune poetul în poezia “De-a v-aţi ascuns” din volumul “Cuvinte potrivite”. Poezia duce cu gândul la “Mai am un singur dor” şi “Mioriţa”. Poetul simte apropierea morţii şi aşteaptă cu linişte interioară.

Poezia este un testament oral lăsat copiilor de care se va despărţii de moarte. Acelaşi presentiment al morţii îl vom găsi în poezia “Poate că este ceasul” sau “Ora zece”.

De la teamă şi frică în faţa morţii poetul ajunge la groază în poezia “Duhovnicească”. În alte poezii Arghezi exprimă spaima în faţa morţii, aşa cum este în poezia “Duhovnicească”.

Atât în poezia “De-a v-aţi ascuns” cât şi în “Duhovnicească” poetul se opreşte asupra felului de manifestare a morţii. Spaima se transformă apoi în groază, moartea este văzută ca un cioplu de care nimeni nu poate scăpa şi care îl va ia pe om când nici nu se aşteaptă.

4.) O altă temă a liricii lui Arghezi este cel al universului miniatural al lumii mărunte şi umilă: a florilor, al gâzelor, lumea copilului. Poetul simte nevoia să cunoască culmile limpezi ale inocenţei să-şi consacre iubirea fiinţelor mici, copiilor, animalelor domestice, gâzelor, florilor de câmp şi de grădină.

În volumele de poezii cum sunt “Cărticică de seară”, “Stihuri pentru copii”, “Hore” sau în volumele în proză “cartea cu jucării”, “Prisaca” întâlnim o lume de păsări, insecte, câini, oi, pisici, găinile din curte, în altele rândunicele, greierele, furnicile devin personajele unor poeme de o mare gingăşie lirică.

La fel ca şi un copil Arghezi se lasă încântat de spectacolul şi nectarul. În poezia “O lăcustă” găsim o mică bijuterie însufleţită:
“Mi-a umblat în păpădie
O goangă cu pălărie
Şi cămaşe stacojae.
Avea fuste şi manta
Tăiate din catifea
Şi pieptari cu solzi de ţiplă,
Căptuşit care-un fel de sticlă”.

În alte poezii ca “Horă de şoareci” şoarecele este numit “o jucărie cu scamatoni”, gâza mică, numită “vaca lui Dumnezeu”, este o boabă de catifea căreia
“Dumnezeu când i-a făcut
Fiinţa di scuipat şi lut
Cu o pensulă de zdreanţă
A vopsit-o cu faianţă
Şi i-a pus ca din greşeală
Două coşi cu căptuşeală
În spinare
Ca să zboare”.

Universul acesta mărunt gravitează mai ales în lumea gospodăriei în care copilul ocupă un loc foarte important. Acest univers al copilului este populat de Zdreanţă “

Cel cu ochii de faianţă” dar şi de creioane colorate cu care copilul desenează realizând imaginea unor case în care poetul doreşte să trăiască toţi împreună.