Adaugat la data: 2010-08-06
de catre: danutza
Numar pagini: 3
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 174.0 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: tesuturi si organe

Tesuturi si organe.

Tesuturi. Totalitatea celulelor  si substantei intercelulare, care au origine, structura si functii asemanatoare, se numeste tesut.

În organismul uman deosebim patru grupuri principale de tesuturi: epitelial, conjunctiv, muscular si nervos.
   
Tesutul epitelial  formeaza tegumentele corpului, glandelor si captuseste cavitatile organelor interne.

Tesutul conjunctiv,  de exemplu, cel osos si cartilaginos, serveste drept suport pentru organe.

Alte tipuri de tesut conjunctiv, formând niste straturi intercalare printre organe, le leaga între ele. Sângele si limfa alcatuiesc mediul intern lichid al organismului.

Tesutul muscular este componentul principal al muschilor scheletici si al multor organe interne. Functia de miscare este asigurata de tesutul muscular.

Tesutul nervos constituie masa creierului si maduvei spinarii. Fibrele nervoase, care pornesc de la neuroni(celule nervoase), se întind de la creier si maduva spinarii spre toate organele si tesuturile, asigurând o legatura operativa între diferite parti ale organismului.

Organe si sisteme de organe. Din tesuturi se formeaza organe.

Organul este o parte a corpului cu forma, structura si localizare anumita si îndeplineste una sau câteva functii. De exemplu, bratul, inima, rinichii, ficatul, pancreasul sunt organe.

O parte din organe sunt localizate în cavitatile corpului, de aceea sunt numite organe interne.

Unele organe apara corpul  de leziuni, atele asigura locomotia sau participa la digestie.

Exista organe ce transporta substantele nutritive si oxigenul prin organism.

Fiecare organ este alcatuit din câteva tesuturi, însa unul dintre ele predomina si determina functia lui principala. Orice organ contine în mod obligatoriu vase de sânge si nervi.
   
Organele, care executa în ansamblu functii comune, alcatuiesc sisteme de organe.

Deosebim urmatoarele sisteme: nervos, locomotor, circulator, respirator, digestiv, excretor si cel al organelor de reproducere.

Deci, organismul uman are o structura complexa: el este alcatuit din sisteme de organe, fiecare sistem include diferite organe, fiecare organ consta din câteva tesuturi, fiecare tesut este format dintr-o multime de celule asemanatoare si din substanta intercelulara.

Respiratia.

Importanta respiratiei. Omul respira, captând din mediul extern oxigenul si eliminând în el bioxidul de carbon.

Fiecare celula din tesutul oricarui organ are nevoie de energie. Sursa acesteia în organism o constituie descompunerea si oxidarea necontenita a compusilor organici.

Dat fiind faptul ca procesele de oxidare necesita oxigen, celulele trebuie sa-l obtina în flux necontenit. De pe urma oxidarii  oricaror substante organice se formeaza bioxid de carbon si apa, care sunt evacuate din organism.

Aprovizionarea celulelor cu oxigen si evacuarea din ele a bioxidului de carbon se face prin sânge. Schimbul de gaze dintre sânge si aer are loc în organele de respiratie.

Sistemul organelor de respiratie este alcatuit din plamâni, situati în cutia toracica, si din caile aeriene: cavitatea nazala, rinofaringe, laringe, trahee si bronhii.

Caile aeriene. Caile aeriene încep cu cavitatea nazala, care este divizata de un sept osteocartilaginos în jumatatea dreapta si stânga.

În fiecare din ele se afla niste canale nazale sinuoase, care maresc suprafata interna a cavitatii nazale. Membrana mucoasa, care tapeteaza cavitatea nazala, are numerosi perisori, vase sangvine si glande mucipare.

Mucusul produs de acestea nu numai ca retine microbii, ci si îi omoara. Împreuna cu particulele alipite mucozitatea este evacuata necontenit din cavitatea nazala. În aceasta cavitate aerul se încalzeste si se umecteaza.

Din cavitatea nazala aerul patrunde în rinofaringe,  apoi în laringe.

Laringele  are o forma de pâlnie, peretii careia sunt formati din câteva cartilaje.

Intrarea în laringe în timpul înghitirii alimentelor este deschis de catre cartilajul numit epiglota.

În cartilajele laringelui sunt niste pliuri ale membranei mucoase numite ligamente sau coarde vocale. Spatiul dintre coardele vocale se numeste glota.

Când omul tace, coardele vocale se deschid si glota are aspectul unui triunghi echilateral.

În timpul vorbirii coardele vocale se închid. Aerul expirat loveste în coarde si ele încep sa vibreze. Astfel apare sunetul.

Timbrul vocii omului depinde de lungimea coardelor lui vocale. Cu cât coardele vocale sunt mai scurte, cu atât frecventa oscilatiilor lor e mai mare si timbrul mai înalt.

La femei coardele vocale sunt mai scurte  decât sa barbati. Iata de ce vocea feminina e totdeauna mai înalta.

Strigatul aduce daune coardelor vocale. Ele se supraîncordeaza, când se apropie prea tare, lovindu-se si vatamându-se una pe alta.

Inflamatiile frecvente ale cailor de respiratie lezeaza de asemenea coardele vocale. Asupra aparatului vocal influenteaza daunator fumatul si consumul de alcool.  

Din laringe aerul inspirat trece în trahee, care are forma de tub.

Peretele ie anterior este forat din semicercuri cartilaginoase unite între ele prin ligamente si muschi. Peretele posterior este moale, alipit de esofag  fara a  împiedica trecerea alimentelor.

Traheea se bifurca în doua bronhii care intra în plamânul drept si stâng.

Plamânii. În plamâni fiecare bronhie se ramifica asemanator unui arbore si lumenul tuburilor aeriene devine din ce în ce mai mic.

Capetele celor mai mici tuburi bronhiale se termina cu niste ciorchini de alveole pulmonare cu pereti subtiri, umplute cu aer. Peretii lor sunt alcatuiti dintr-un singur strat de celule epiteliale si sunt acoperiti cu o retea deasa de capilare.

Celulele epiteliale ale alveolelor secreta substante bioactive, care tapeteaza sub forma de pelicula foarte fina suprafata lor interioara.

Aceasta pelicula mentine volumul constant al alveolelor si nu le permite sa se strânga.

În afara de aceasta, substanta bioactiva a peliculei neutralizeaza microorganismele, care patrund în plamâni odata cu aerul. Pelicula uzata este evacuata prin caile aeriene sub forma de sputa sau este „consumata” de catre fagocitele pulmonare.    

În caz de pneumonie, tuberculoza si alte boli pulmonare infectioase pelicula poate fi vatamata, alveolele pulmonare pot sa se strânga si nu pot participa la metabolismul gazos.

La fumatori alveolele îsi pierd elasticitatea si capacitatea de a se curati, pelicula devine rigida din cauza substantelor toxice din fumul de tutu.

Aflarea în aer liber, respiratia intensa în timpul muncii fizice si practicarii sportului contribuie la reînnoirea  peliculei, care tapeteaza alveolele pulmonare.

Alveolele pulmonare formeaza o masa spongioasa, din care sunt constituiti plamânii.

Acestia ocupa cavitatea toracica în întregime cu exceptia spatiului ocupat de inima, de vasele sangvine, de caile aeriene si de esofag. Fiecare plamân este alcatuit din 300-350 mln.  de alveole pulmonare.

Aria lor totala depaseste 100 m2, adica e de circa 50 de ori mai mare decât suprafata corpului.

La exterior fiecare plamân este acoperit de o membrana neteda lucioasa de tesut conjunctiv numita pleura pulmonara. Peretele interior al cavitatii toracice este tapetat de pleura parietala. 

Cavitatea pleurala aflata între aceste membrane este umeda, ermetica si nu contine aer deloc.

Din aceasta cauza plamânii sunt strâns lipiti de peretele cavitatii toracice si volumul lor se schimba întotdeauna odata cu schimbarea volumului cutiei toracice.

Respiratia artificiala. Respiratia artificiala se aplica pentru a acorda primul ajutor persoanelor înecate, electrocutate de curent sau fulger, intoxicate  cu gaz de cahla si  în caz de alte accidente.

Pentru acordarea primului ajutor unui înecat, se cere, în primul rând, sa evacuam cât mai repede apa  din caile respiratorii si din plamâni.

Cu acest scop salvatorul, stând într-un genunchi, îl culca pe sinistrat pe coapsa sa în asa fel, încât capul si partea superioara a corpului sa atârne liber.

În continuare îi deschide gura si îi aplica o serie de lovituri usoare pe spate, ceea ce contribuie la evacuarea apei din caile respiratorii.

Apoi înecatul va fi culcat pe spate, eliberându-i gâtul, pieptul si abdomenul de partile jenante  ale îmbracamintei. Sub scapule i se pune un rulou moale, iar capul i se trage îndarat si mandibula înainte.

Dupa aceasta începem a propulsa aer prin gura sau nasul sinistratului,  acoperite cu o batista. Astfel de propulsari se fac aproximativ de 16 ori pe minut.

Vom avea grija ca dupa fiecare „inspiratie” artificiala cutia toracica a accidentatului sa coboare definitiv. Durata acestei „expiratii” trebuie sa fie mai îndelungata decât cea a  „inspiratiei” aproximativ de doua ori.

Daca inima a încetat sa bata, aceasta procedura se va face simultan cu masajul indirect al inimii: dupa fiecare propulsare de aer în plamâni se fac 4-5 apasari izbite pe a treia parte inferioara a sternului în directia perpendiculara coloanei vertebrale.

Sternul în timpul apasarilor se va stramuta cu 4-5 cm. la adulti si cu 1-2 cm. La copiii de vârsta mica cu un ritm de 70-90 apasari pe minut. Dupa 4-5 apasari se face propulsarea urmatoare de  aer prin gura sau nas.

Aceste masuri de reanimare se considera reusite daca la sinistrat s-au îngustat pupilele, pielea a devenit roza si a aparut pulsul.

Acordarea primului ajutor nu va înceta pâna când sinistratul nu va începe sa respire singur si va reveni în cunostinta. Dupa aceasta i se va servi un ceai fierbinte, va fi învelit în ceva calduros si transportat la spital.

Gripa. Gripa este provocata de  virusuri. Ele sunt ultramicroscopice si nu au structura celulara. Virusurile de gripa se afla în mucusul eliminat din nasul oamenilor bolnavi, în sputa si saliva lor.

În timpul stranutului si tusei oamenilor bolnavi milioane de picaturi invizibile, dar infecte, nimeresc în aer. Daca ele patrund în caile respiratorii ale unui om sanatos, acesta poate sa se molipseasca de gripa.

Din aceasta cauza gripa face parte din infectiile aerogene prin picaturi.

Gripa se raspândeste foarte repede, de aceea oamenii bolnavi de gripa nu pot fi admisi la lucru la întreprinderi, institutii, lectii etc. Nu e corect de a considera gripa ca o boala simpla, ce dureaza trei zile.

Ea este periculoasa prin complicatiile pe care le provoaca. Contactând cu oamenii bolnavi, se cere sa purtam o masca confectionata  dintr-o bucata de tifon împaturita în patru straturi, cu care se va acoperi nasul si gura.

Ea lasa sa treaca aerul, însa retine picaturile, în care se afla agentul patogen. În caz de tuse sau stranut gura si nasul se vor acoperi cu batista. În acest mod îi veti  feri pe cei din jur de contaminare.

Tuberculoza. Agentul patogen al tuberculozei este bacilul Koh, care ataca mai ales plamânii.

El se poate afla în aerul inspirat, în picaturile de sputa, pe tacâmuri, îmbracaminte si alte obiecte  aflate în folosinta bolnavului. Tuberculoza este o infectie transmisa pe cale de picaturi si praf.

În locurile umede, unde nu ajunge lumina solara, agentii tuberculozei îsi pastreaza vitalitatea  un timp îndelungat. În locurile uscate si luminate bine de soare ei mor repede.

Efectul fumatului asupra organelor respiratorii. Fumul de tutun în afara de nicotina mai contine circa 200 de substante extrem de daunatoare pentru organism, inclusiv gazul de cahla, acidul cianhidric, benzipirenul, funinginea etc.

În timpul fumatului aceste substante patrund  în cavitatea bucala, în caile respiratorii superioare, se depun pe mucoasele lor si pe pelicula alveolelor pulmonare, sunt înghitite odata cu saliva si nimeresc în stomac.

Fumul de tutun irita mucoasele cavitatii bucale si nazale, cailor respiratorii si ochilor.

Aproape toti fumatorii sufera de inflamatia cailor respiratorii însotita de o tuse chinuitoare.

Inflamatia constanta reduce proprietatile de aparare ale mucoaselor, deoarece fagocitele nu pot curati plamânii de microbi patogeni si de substantele daunatoare aduse de fumul de tutun.

Din aceasta cauza fumatorii contracta mai frecvent ca altii boli infectioase si de raceala. Particulele de fum si gudron se depun pe peretii bronhiilor si alveolelor pulmonare. Capacitatile de aparare ale peliculei se reduc.

Plamânii fumatorului pierd elasticitatea, se dilata cu greu, ceea ce face sa scada capacitatea vitala si ventilatia lor.