Referate
Testament - de Tudor Arghezi
Testament - de Tudor Arghezi
Poezie cu caracter programatic, Testament figurează, în mod semnificativ, în fruntea întîiului volum de versuri, Cuvinte potrivite, publicat de Tudor Arghezi în 1927 fiind “ars poetica” argheziană.
Poezia Testament sintetizează esenţa gândirii estetice argheziene.
Voturi:1
de catre: Administrator
Numar pagini: 3
Tip document: .docx
Nivel: Liceu
Dimensiune: 14.0 KB
Downloads: 1
Credite: 0
Din referat: Testament - de Tudor Arghezi
Testament - de Tudor Arghezi
Poezie cu caracter programatic, Testament figurează, în mod semnificativ, în fruntea întîiului volum de versuri, Cuvinte potrivite, publicat de Tudor Arghezi în 1927 fiind “ars poetica” argheziană.
Poezia Testament sintetizează esenţa gândirii estetice argheziene. Ideea fundamentală a poeziei este legătura indisolubil, organică, statornicit între poet şi strămoşii lui, “ramură obscură”, oameni simpli, “robi cu saricile pline de osemintele vărsate-n mine”.
Fată de aceştia Tudor Arghezi consideră că are o datorie pe care trebuie s-o ducă la îndeplinire. De aceea, după propria-i concepţie, creaţia sa trebuie înţeleasă ca singura zestre lăsată urmaşilor. Prima idee esenţială este aceea, că poetul a înălţat prin arta sa cea dintâi “treaptă”, şi cea mai grea după un lung trecut de trudă şi suferin al generaţiilor care l-au precedat.
Urmaşii lui au datoria să pornească de aici şi să urce cu nădejde cât mai sus, să împrăştie definitiv întunericul în care şi-au dus existenţa înaintaşii lor.
Din “osemintele” şi “cenuşa din vatră” a strămoşilor poetul face un “Dumnezeu de piatră”, “Hotar înalt cu două lumi pe poale/ Păzind n piscul datoriei tale”.
Într-un fel subtil, arta poetului capătă un nou mod de militarism social în poezie, actul liric fiind transformat într-o răzbunare a neferintelor străbunilor, căci în ea s-a strâns veninul tuturor generaţiilor dinaintea lui.
Verbul poetic se-ntoarce acum ca un “bici”, care “izbăveşte-ncet, pedepsitor/ Odrasla vie-a crimei tuturor”. Finalul poeziei este edificator în acest sens: “Robul a scris-o, Domnul o citeşte/ Fără a cunoaşte că-n adâncul ei/ Zace mânia bunilor mei”.
