Adaugat la data: 2010-09-06
de catre: danutza
Numar pagini: 5
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 40.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Temeiurile esentei tainice ale Bisericii

Temeiurile esentei tainice ale Bisericii

Esenta tainica,teandrica a Bisericii are un temei etern intratrinitar.

Un temei trainic,in aceasta acceptiune,e adeverit chiar de cuvintele Mântuiturului si de interpretarile date de Sf. Parinti.

Si întelegem acest temei nu numai in sensul ca relatiile trinitare divine sunt un model al relatiilor dintre oameni in Biserica,ci si in sensul ca ele sunt o putere care produce si adanceste aceste relatii care se manifesta in ele.

In viata Bisericii e impletita viata Sf. Treimi.

Numai pentru ca se iubesc persoanele Sf.Treimi,ele pruduc si intre oameni atmosfera de iubire.

Mantuitorul Se roaga Tatalui inainte de patimi pentru cei ce vor crede:”ca toti sa fie una,dupa cum Tu,Parinte,intru Mine si Eu intru Tine,ca si ei sa fie intru Noi”(In17,21)

Relatia de unire intre Tatal si Fiul e si model pentru unireace trebuie sa se produca intre oameni.Unirea intre oameni in Biserica se face atat de stransa,precum este cea intre Tatal si Fiul.

Temeiul divin al Bisericii e gasit de Sf. Parinti nu numai in Sf. Treime ,ci si in mod special in fiul.Sf.Grigore de Nissa,pornind de la episudul intrarii lui Moise in tenebrele divine,pe Sinai,unde i s-a aratat modelul Cortului de Jos,considera ca Templul,sau mai bine zis cortul acela, este”Hristos ,puterea si intelepciunea lui Dumnezeu”(Vita Moysis,P.G.44,381).

Din doua motive considera Sf.Grigore de Nissa pe Fiul ca model al cortului de jos.Fiul e in mod special modelul omului,care e cortul sau templul de jos.Pe acesta l-am ruinat noi prin iesirea din cortul de sus.

Fiul lui Dumnezeu,intrupandu-se,a fixat iarasi cortul de jos, unindu-l cu cel de jus.

In acest cort a vazut ,dupa Sf. Grigore de Nissa,Apostolul Pavel tainele ceresti,pa care  nu-i cu putinta omului sa le graiasca.(2 Co 12,4)

Desigur,intrucat Tatal e Fiul si Duhul Sfant la fel,cortul sau templul e intreaga Sf. Treime. (Evr 11,12).

In Dumnezeu gasim temeiul Bisericiiin ambele intelesuri: ca societate si ca locas in care se afla radacinile tuturor fapturilor si in care trebuie sa se adune toate.

In ultimul inteles numele de Biserica se leaga in special de Fiul, desi intrucit in Fiul se afla si Tatal si Duhul Sfint, acest inteles al bisericii e si el in legatura cu intreaga Sf. Treime.

Primul inteles al temeiului divin al Bisericii,cel de societate,exprima in viata interna a Dumnezeirii si ca atare el e constituit de toate persoanele divine.

Al doilea,cel de locas infatiseaza acest temei intors catre fapturi, ca locas in care sa se adune fapturile, si ca atare e numit Fiul, care face si in opera creatiei si a mantuirii legatura intre Dumnezeu si lume.

Intre cele doua intelesuri ale temeiului divin al Bisericii este,o legatura: Prin Fiul ca locas oamenii sunt atrasi in Sf. Treime ca societate, devenind ei insisi societate.

Prin Fiul se extinde dragostea intertermica intre oameni sau sunt ridicati ei la ea.

Legatura dintre temeiul divin al Bisericii in inteles de locas divin(Fiul) si temeiul ei in inteles de comuniune divina (Sf.Treime) se poate vedea si altfel: omul facut si el templu dupa chipul Fiului nu e o fiinta singuratica,ci un mambru al comunitati.

El cauta comunitatea, nu se simte intreg cand e singur. Omul e biserica nu numai in sens de locas, ci si in sens de membru al comunitatii, sau e locas in sensul ca e destinat sa faca loc in sine semenilor sai, ca nu poate exista ca locas gol.

Fundamentul etern al  Bisericii se reflecta din Dumnezeu in natura umana,incat putem vorbi si de un temei natural-omenesc al  Bisericii. Dupa Sfintii Parinti, o Biserica primordiala a existat,in Paradis.

Fundamentul  bisericesc al naturii omenesti,ca reflex al temeiului divin al Bisericii si al firii,sta in unitatea firii si in pluralitatea persoanelor ce raman in aceasta unitate.

Pacatul a sfasiat aceasta unitate si persoanele,care sunt unitati intercommunicate, in care se manifesta o unitate de baza, au devenit in mare masura indivizi, adica unitati purtate de vointa de a taia continuitatea naturala dintre ele.

O taiere deplina a acestei continuitati  n-au putut efectua oamenii nici dupa pacat. Ei nu sunt numai indivizi, ci au ramas un amestec de indivizi si persoane.

Omul se zbate intre egoismul de a anula pe toti ceilalti si dorul de a fi admirat de ei, avind o mare trebuinta de laudele semenilor. Omul cauta o comuniune reala cu semenii.

Biserica in sens propriu nu se poate infaptui numai prin putreile naturale umane.

Biserica se constituie din intalnirea naturalului cu supernaturalul,omenescului cu dumnezeiescul. Fiinta ei e teandrica.

”De la Cincizecime universal creat si limitat va purta in sine un corp nou,posedind plenitudine necreata si nelimitata,pe care lumea n-o poate contine.

Acest corp nou este Biserca;plenitudinea pe care o contine este harul,profunzimea energiilor divine,prin care si pentru care a fost lumea create…

Primul pas pentru extinderea vietii treimice in umanitate,sau al ridicarii umanitatii in locasul Bisericii ceresti,l-a facut Fiul prin intruparea Sa.Prin aceasta a intrat Dumnezeu inlauntrul firii umane.

Ca actualitate s-a nascut Biserica in omenire in ziua Cincizecimii, cind o seama de persoane umane au devenit si ele locasuri ale Duhului Sfint, precum e Fiul ca o persoana treimica din veci.

Trebuie sa se restabileasca comuniunea intre el si Dumnezeu, ca sa se poata restabili si intre el si semeni. De aceea, nu s-a putut naste Biserica numai printr-un singur om, ci prin mai multi deodata.

Cand redevine un om locas al lui  Dumnezeu prin restabilirea chipului lui Dumnezeu in sine, se restabileste si comuniunea sa cu semenii in Dumnezeu.

Biserica are o latura obiectiva, dumnezeiasca, ce nu depinde de oameni, ci e data de sus, dar si una subiectiva, omeneasca.

De aceea, Biserica e intemeiata de Dumnezeu prin Hristos, nu de oameni, si continuarea ei de asemenea depinde de Dumnezeu, nu de oameni, dar ea constituie si continua nu numai prin  Dumnezeu, ci si prin aderarea oamenilor.

Ea nu se produce printr-o simpla invoire intre oameni, dar nici fara aceasta invoire.

Biserica s-a intemeiat o singura data, prin coborarea limbilor de foc peste oameni- energiile divine- care raman de atunci neintrerupt intre oameni,neintervenind nici o intrerupere in existenta Bisericii.

Biserica nu e numai o comuniune de oameni, ci o realitate intemeiata  in ziua Cincizecimii de Hristos in Duhul Sfant.

Locasul ceresc, ambianta divina,mediul divin al  Bisericii a fost pus la dispozitia oamenilor in ziua aceea cand s-a produs si prima comunitate intre oameni.

De atunci toti cei care vor sa faca parte din Biserica intra in acel locas ceresc,care este Hristos, intrand prin aceasta sub lucrarea Duhului Sfant.

Comuniunea intre oameni intrand in mod essential in componenta Bisericii,protestantii luterani nu au dreptate nici cand socotesc ca e posibila o comuniune a omului singular cu Dumneze.

In Biserica trebuie sa se accentueze aspectul de stabilitate cat sic el dynamic. Biserica e un locas Dumnezeiesc pentru toti cei ce cred.

Locasul acesta e laboratorul in care se lucreaza desavarsirea celor ce-l locuiesc. Iisus Hristos ii poarta pe toti in  Sine ca locas sfant al sfintilor,asteptand ca toti sa vada frumusetea  Lui.

Hristos e in toti ca o comoara ce asteapta sa fie descoperita de constiinta celor in care Se afla El; Lucrarea aceasta se atribie cu deosebire Duhului Sfant.

El ii face pe cei din Hristos sa-si dea seama ca sunt in El.Hristos e in adancul oamenilor de la Botez.Sunt doua aspecte:hristologic si pnevmatologic al Bisericii,in sensul lui Lossky.