Adaugat la data: 2010-09-22
de catre: danutza
Numar pagini: 7
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 92.0 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Revolutia bolsevica

Revolutia bolsevica

Intensificarea exploatarii, ruina economica, mizeria si foametea, situatia grea de pe fronturi, lipsa oricaror drepturi si libertati sporeau nemultumirile si spiritul de revolta în straturile cele mai adânci ale poporului rus.

În orase, numarul grevelor muncitorilor era în continua crestere (1914 – 70 de greve, cuprinzând 35.000 de oameni; 1915 – 1000 de greve, cu peste 500.000 de participanti; 1916 – 1500 de greve, antrenând circa 1.000.000 de muncitori).

La sate, taranii se ridicau si puneau mâna pe grânele si utilajul agricol al mosierilor, deseori zarile fiind împurpurate de para incendiilor ce mistuiau conacele nobililor.

Tot mai puternic rasuna glasul popoarelor care, pe lânga jugul asupririi sociale, îl purtau si pe acela al asupririi nationale. Sub înrâurirea miscarii revolutionare, a starii de spirit din tara , luau amploare actiunile soldatilor; sporea permanent numarul celor care refuzau sa execute ordinele sau paraseau frontul.

Zbatându-se în convulsiile crizei, guvernul si clasele dominante recurgeau la masuri exceptionale în nadejdea ca vor putea stavili furtuna sociala.

Înfruntând teroarea, în fruntea maselor se aflau bolsevicii, canalizând uriasele torente spre teluri limpezi si precise.

În fabrici, la sate, în unitatile militare, prin eroism si spirit de sacrificiu, ei dovedeau capacitatea partidului Comunist (bolsevic) de a conduce poporul muncitor la marele asalt împotriva tarismului, a citadelei burgheziei si mosierimii.

Lenin, care îmbogatea teoria lui Marx si Engels despre revolutia proletara, dadea clasei muncitoare si avangarzii sale o arma de nepretuit pentru desfasurarea victorioasa a revolutiei care batea cu putere la usa.

ÎN ZILELE REVOLUTIEI DIN FEBRUARIE

În acea seara de februarie a lui 1917, când mai patrona un dineu pentru care, dupa cum noteaza în memoriile aparute la Paris, scosese „cea mai frumoasa vesela de Limoges, serviciul danez pentru peste si farfuriile aurite copiate dupa cele ale marii Ecaterina“, balerina Ksesinskaia si cei 24 de invitati din protipendala rusa nu-si puteau închipui ca doar peste câteva zile palatul în care petreceau avea sa devina sediul bolsevicilor din Petrograd.

Încordarea în situatia sociala atinsese, în primele doua luni ale lui 1917, un asemenea grad cum nu mai fusese cunoscut înainte. Evenimentele se precipita vertiginos. Încep zilele revolutiei din februarie.

23 FEBRUARIE: Partidul bolsevic cheama muncitorii la greva. Acestui apel îi raspund 90.000 de muncitori din 50 de intreprinderi, în frunte cu cei de la uzinele „Putilov“.

Marii demonstratii de pe strazile Petrogradului i se alatura femeile, care faceau coada la distribuirea alimentelor. Manifestantii cereau „Pâine!“, „Jos razboiul!“, „Jos absolutismul!“.

În sedinta tinuta în seara aceleiasi zile, comitetul bolsevic al cartierului Vîborg hotaraste continuarea grevei.

24 FEBRUARIE: Pe Perspectiva Nevski demonstreaza 200.000 de grevisti. Se striga „Jos tarul!“. Biroul Comitetului Central al Partidului bolsevic hotaraste sa atraga soldatii la lupta activa. De asemenea, bolsevicii se pronunta pentru continuarea grevei, transformarea ei în greva generala si apoi în insurectie.

25 FEBRUARIE: Greva generala. Ciocniri cu politia. Cuprinse de panica, autoritatile solicita trupele de pe front.

Generalului Habalov, comandantul militar al Petrogradului, i se trimite urmatorul ordin al tarului: „Ordon ca mâine chiar sa se puna capat dezordinilor din Capitala…“.

Seful Statului Major al Comandamentului suprem, generalul Alexeev, cere comandantilor fronturilor de Nord si de Vest sa organizeze trimiterea spre Petrograd a unor brigazi de cavalerie: „Momentul este grav si trebuie facut totul pentru sosirea unor trupe sigure. Viitorul nostru depinde de aceasta“.

26 FEBRUARIE: La chemarea bolsevicilor, muncitorii trec de la greva politica la insurectie. Trupele executa ordinul de a trage în „rasculati“.

În piata Znamenskaia sunt omorâti 40 de muncitori si aproape tot atâtia raniti. Dar în rândurile soldatitor îsi face loc sovaiala.

Comitetul Central al Partidului bolsevic lanseaza un manifest în care spune ca „în toata Rusia se ridica drapelul rosu al insurectiei“ si preconizeaza constituirea unui guvern provizoriu revolutionar, instaurarea republicii democratice, stabilirea zilei de munca de 8 ore, confiscarea pamântului mosieresc, încetarea imediata a razboiului imperialist. În uzine si cartiere, bolsevicii militeaza pentru formarea de soviete.

27 FEBRUARIE: Miscarea insurectionala cuprinde întregul Petrograd. Insurgentii pun mâna pe arsenal si se înarmeaza. Lor l-i se alatura în proportii de masa soldatii.

Despre aceasta vorbesc elocvent documentele comisiei militare a Dumei de stat, care consemneaza ca în dimineata acestei zile pe baricadele insurectiei se gaseau 10.200 de soldati, la amiaza – 25.700, iar seara 66.700; ulterior (pâna la 1 martie) cifra lor va atinge 170.000.

Aceasta stare de spirit era proprie nu numai soldatilor din capitala, ci si celor de pe front. În memoriile sale, generalul Brusilov noteaza: „Framântarile adânci ale spiritelor din spate se repercutau asupra frontului si se poate spune ca în februarie 1917 armata în întregime, mai mult pe un front, mai putin pe un altul, era gata pentru revolutie“.

Participarea la lupta revolutionara a proletariatului si soldatilor Petrogradului dadea expresie aliantei dintre muncitorii si taranii îmbracati în uniforme militare.

Astfel, sub loviturile concentrate ale fortelor revolutionare, autocratia tarista este rasturnata.

În seara acestei zile, saloanele palatului Tavriceski sunt inundate de delegatii alesi în fabrici si în unitatile militare; se constituie sovietele din Petrograd ale muncitorilor si soldatilor.

În vreme ce masele îsi varsa sângele în iuresul revolutiei, burghezia cauta pe toate caile sa stavileasca avântul popular si sa-si salveze pozitiile dominante mergând pâna la sacrificarea lui Nicolae al II-lea.

La 2 martie, orele 9, reprezentantii Dumei – Gucikov si Sulghin – pornesc spre Pskov, la Marele Cartier General, unde se afla tarul, pentru a-l determina sa renunte voluntar la tron.

În acelasi sens îl consiliaza pe tar comandantii fronturilor. Si, putin înainte de miezul noptii, Nicolae al II-lea abdica, atât pentru el, cât si pentru fiul sau, în favoarea fratelui sau – marele duce Mihail.

2 MARTIE 1917, data abdicarii tarului, este si data de nastere a guvernului provizoriu în frunte cu printul Lvov. Desi poporul hotarâse definitiv soarta monarhiei, burghezia nu renunta la proiectul mentinerii tarismului fara Nicolae.

Într-o convorbire cu ambasadorul Frantei, ministrul afacerilor straine în guvernul provizoriu Miliukov, declara ca dinastia Romanovilor a fost rasturnata în fapt, dar nu si în drept.

Miliukov considera ca însusi guvernul provizoriu detine puterea nu de la revolutie, ci de la fosta monarhie.

În aceeasi discutie, el afirma ca „noi (guvernul provizoriu) am primit-o (puterea), am mostenit-o, de la marele duce Mihail, care ne-a transferat-o prin actul sau de abdicare“. Abdicarea marelui duce Mihail se produce la 3 martie, iar peste cinci zile, fostul tar al tuturor Rusiilor, Nicolae Romanov, este arestat.

În Rusia se stabileste dualitatea puterii: Guvernul provizoriu – reprezentând dictatura burgheziei, si Sovietele – reprezentând dictatura revolutionar-democratica a muncitorimii si taranimii.

„TOATA PUTEREA SOVIETELOR !“

3 APRILIE 1917, seara. Cortegii imense formate din muncitori, soldati, marinari, purtând pancarte si lozinci, sosesc din toate colturile orasului în Gara Finlandeza.

Vin sa-l întâmpine pe Lenin, care se întoarce din emigratie. Soseste trenul. Lenin coboara în timp ce fanfara intoneaza Marseieza.

–    Traiasca Lenin! se aude.

–    Traiasca revolutia socialista! corecteaza Lenin.

Lenin urca pe un car blindat, iar cuvintele sale despre necesitatea revolutiei socialiste, despre puterea sovietelor îi înflacareaza pe toti.

Carul blindat se pune în miscare spre palatul Ksesinskaia, unde îsi au sediul Comitetul Central si Comitetul din Petrograd al partidului.

„Tovarasii din Petrograd, noteaza în amintirile sale Nadejda Krupskaia, au vrut sa rosteasca cuvântari de salut, dar Ilici a îndrumat discutia spre problemele care-l interesau mai mult, a început sa vorbeasca despre tactica ce trebuie aplicata“.

Chiar a doua zi, Lenin expune, în fata membrilor Comitetului Central, ai Comitetului din Petrograd si delegatilor bolsevici la consfatuirea pe întreaga Rusie a Sovietelor de deputati ai muncitorilor si soldatilor, raportul „Despre sarcinile proletariatului în actuala revolutie“ – celebrele „Teze din aprilie“.

Ele precizeaza orientarea spre transformarea revolutiei burghezo-democratice în revolutie socialista, stabileste fortele motrice, preconizeaza forma politica a puterii de stat proletare si lanseaza lozinca „Toata puterea sovietelor“.

Aceste teze aveau sa primeasca aprobarea colectiva a conferintei a VII-a generala a partidului bolsevic, tinuta între 24 – 29 aprilie.

Cu energie actioneaza partidul bolsevic pentru strângerea rândurilor proletariatului, militeaza în soviete, în comitetele de soldati, în organizatiile taranesti, pentru cucerirea maselor.