Adaugat la data: 2010-09-06
de catre: danutza
Numar pagini: 2
Tip document: .doc
Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 37.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Prima ora de religie

Prima ora de religie

Potrivit legii în liceele etatizate religia nu mai este obiect de studiu. Motivul este real si evident. Nu exista profesori formati special pentru aceasta disciplina, care ridica  spinoase probleme etice si filosofice.

Spre deosebire de un elev de gimnaziu, adolescentul ajuns în liceu poate si trebuie sa beneficieze de liberul arbitru. Problemele „de suflet” nu pot fi exprimate prin teoreme si postulate.

Ele sunt legate de „simtiri” de pareri personale care nu pot fi violate prin impunerea unui „curiculum”.

În plus pot fi colegi de clasa elevi de diferite confesiuni, atât crestine (Ortodocsi, Catolici, Protestanti) cât si straine (Mozaici, Mahomedani si chiar Budisti) Cum acestia pot învata în comun matematica sau literatura, trebuie sa se gaseasca o metoda a adapta predarea religiei astfel încât fiecare în parte sa-si completeze tezele confesionale fara a leza crezul colegilor.

Solutia adoptata în general este fractionarea clasei pe confesiuni. Aceasta este însa o discriminare foarte periculoasa.

Ori cum dupa absolvirea liceului vor fi obligati de societate sa convietuiasca si sa-si respecte reciproc parerile.

Deci si orele de religie TREBUIE SUPORTATE ÎN COMUN iar pentru aceasta este necesar ca profesorii sa cunoasca particularitatile fiecarei confesiuni în parte, cu dezvoltarea lor istorica.

Gasesc totodata necesar ca profesorul sa aiba capacitatea de a sintetiza, de apropiere a diferitele dogme astfel ca un musulman, de exemplu, sa asculte cu placere vechiul testament crestin comparându-l cu cel propriu.

Ori un preot cu pregatire generala nu poate executa o asemenea sarcina fiind prea legat de canoanele liturgice.

Exista însa teologi care studiaza istoria tuturor Bisericilor, specificul diferitelor confesiuni în relatia cu entitatea suprema (Allah, Buda sau Dumnezeu).

Pentru acestia este usor sa discute cu fiecare enorias în parte „pe limba lui” si daca se adreseaza mai multor confesiuni simultan nu face greseala de a numi „adevaratul Dumnezeu” care ar leza o mare parte a ascultatorilor.

În facultatile de pedagogie TREBUIE creata o disciplina speciala care sa pregateasca profesori de religie.

Candidatii la admitere trebuie însa sever verificati. Nu uitati ca pentru un credincios Ortodox toti care apartin altor confesiuni (chiar crestin care se închina „pe stânga”) sunt eretici, necredinciosi.

Un astfel de candidat nu va putea preda religia, e mai indicat sa devina preot.

Suntem cu totii de acord ca exista o entitate, o forta sau o energie care, prin imuabile legi de care luam treptat cunostinta guverneaza cosmosul, galaxia, sistemul solar, planeta pe care traim si viata de zi cu zi.

Putem numi aceasta entitate Dumnezeu sau Allah. Putem sa o consideram doar o forta a firii.

Este tot una. Vrând nevrând ne supunem ei. Functie de cultura si instructia posedate ne adresam ei prin rugi sau luam masuri de contracarare  a elementelor care ne îngreuneaza viata. Asta este în fond religia.

Este în folosul întregii omeniri ca religia, în forma mai sus prezentata, sa devina accesibila tuturor celor constienti ca poseda liberul arbitru si-l folosesc în binele propriu si colectiv.

Pregatirea pe aceasta cale a liceanului poate înlatura multe conflicte si chiar razboaie religioase cauzate de ignoranta.

Dar, dupa cum am mai spus trebuie sa fie creat personalul capabil sa înfrunte diferentele dogmatice spre a gasi limba comuna tuturor confesiunilor.

Drept prima ora de religie poate servi si preambulul (expunerea de motive) de mai sus.

Dar sa luam cazul concret al profesorului pus în fata unei clase în care se afla si copii crescuti sever în diferite confesiuni care, desi se accepta reciproc ca oameni, nu îndraznesc sa comunice cu sufletul închizând credinta în gaoacea cea mai ascunsa a sufletului.

Deci:

Profesorul, îmbracat sobru dar nu specific preotesc, intra în clasa cu zâmbetul pe buze. Pune catalogul pe catedra dar nu-l deschide.

Se plimba prin clasa, tacu, încercând sa citeasca pe fata confesiunea si gradul de habotnicie a fiecaruia. În dreptul unui presupus mahomedan, îl întreaba : „în ce directie este Meca”.

Daca primeste raspunsul se înclina în semn de respect în directia indicata. Reîntors la catedra, cu fata spre clasa, în picioare, se închina Ortodox.

Întreaba clasa daca au constatat o eroare la modul de închinare spre a identifica presupusii crestini ne ortodocsi.

Se aseaza la catedra si-si începe pledoaria:

„Sfântul Duh împreuna cu Sfântul Spirit mi-a soptit câte ceva despre voi. Am aplecat urechea si spre Allah care mi-a dat indicatii privind supusii sai. Nici Dumnezeul lui Moise nu a uitat sa-mi prezinte credinciosii sai.

În numele Domnului, indiferent cum îl numiti, va binecuvântez si sper sa putem purta discutii placute pe diferite teme.

Pe unele le cunoasteti din familie. Cu majoritatea, în special cele care ating confesiunea unor colegi, veti face în curând cunostinta.”

O scurta plimbare prin clasa cu atingerea unor crestete în semn de binecuvântare, pâna ce rumoarea creata de noutatea micului discurs auzit se domoleste. Urmeaza prezentarea proprie cât si a cursului disciplinei.

„Nu sunt preot! Sunt teolog si ma numesc Teofil. Un teolog a studiat pe Dumnezeu în toate confesiunile cunoscute si ia nota de cerintele sale.

Cred în Dumnezeul Atotputernic indiferent de numele pe care voi I-l dati. As dori ca, la terminarea cursului, sa faceti si voi la fel. A dispretui pe Dumnezeu numai pentru ca poarta alt nume în rugaciuni este un pacat.

Nu numai un pacat dar si o jignire. Jignesti amorul propriu al celui care crede în el. Sper ca nu v-ar place ca altcineva sa ia în derâdere  Dumnezeul vostru.”

O mica pauza pentru a studia reactia. Daca în clasa este rumoare sau chiar galagie nu a gasit cuvintele potrivite spre inima auditoriului. Trebuie sa fie mai atent în special asupra tonului. Tonul face muzica, nu-i usor sa fii pedagog.

„ Va rog sa ma considerati slujitorul vostru. Un slujitor doct, apt sa raspunda oricarei întrebari.

Cu timpul, sper sa devenim prieteni. Sa ne privim sincer în ochi si sa ne deschidem sufletul unul în fata celuilalt. Nu este vorba de spovedanie ci mult mai mult.

Libertatea de a discuta oricând si despre ori ce.

Nu ma sfiiesc sa discutam chiar despre sex daca va fi cazul. Doriti sa-mi verificati competenta? Astept întrebari”

În mod ostentativ se aseaza la catedra privind întrebator clasa. Raspunde la câteva întrebari, daca sunt puse.

Poate acorda pâna la o jumatate de ora discutiei eventual aprinse. Daca nu apar întrebari începe sa le provoace. De exemplu:

„În Tatal Nostru exista o sintagma  .

Ce credeti încearca cu adevarat Dumnezeu sa ne duc in ispita?” Dupa dialogurile astfel create se adreseaza unui Mozaic sau Mahomedan cu întrebarea „exista ceva similar în rugaciunea voastra?”

Scopul deliberat este acela de a îndeparta sfiala fireasca a enoriasilor unei confesiuni în minoritate.

În final, la sunetul clopotelului, culegându-si catalogul de pe catedra profesorul aminteste:

„Eu nu pun absente. Dar va avertizez: nu stiti ce pierdeti lipsind de la ora” apoi, lânga use cu zâmbetul pe buze: „De fapt nu stiu nici eu!”