Adaugat la data: 2010-10-11
de catre: danutza
Numar pagini: 2
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 33.0 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Praslea cel voinic si merele de aur

Praslea cel voinic si merele de aur

de Petre Isiperscu

Basm - Argumentare

Basmul a apărut din cele mai vechi timpuri, atât ca o necesitate a impunerii unor idei şi norme morale în comunităţile umane care îşi duceau existenţa şi se conduceau în baza unor legi nescrise, cât şi ca o modalitate de evadare din cotidian într-un ţinut mirific, într-o lume minunată unde totul este posibil şi unde abaterile de la normalitate sunt aspru sancţionate, el devenind astfel „o oglindire a vieţii în moduri fabuloase”(G. Călinescu).
      
Naraţiunea „Prâslea cel voinic şi merele de aur” a fost culeasă de Petre Ispirescu.
      
În ea se vorbeşte încă din expoziţie despre existenţa unui împărat foarte supărat că i se furau merele de aur din grădina sa, aceasta, fiind intriga.

Din desfăşurarea acţiunii după multe încercări nereuşite, Prâslea este cel care reuşeşte să-l rănească pe hoţul merelor.

Pornind în urmărirea lui împreună cu fraţii săi, el coboară pe tărâmul celălalt unde reuşeşte să salveze fetele de împărat, răpite de cei trei zmei, îi ucide pe aceştia cu ajutorul corbului şi al fetei de împărat, dar este lăsat singur pe acest tărâm datorită invidiei fraţilor mai mari.
      
Salvând nişte pui de zgripsor, de un balaur este readus pe pământ unde reuşeşte cu multă abilitate(confecţionează furca de tors şi cloşca cu pui de aur) să fie recunoscut de fata cea mică de împărat, acesta constituind punctul culminant.
      
În deznodământ se căsătoreşte cu aceasta după ce fraţii săi mai mari sunt pedepsiţi „prin voia lui Dumnezeu”.
    
„Prâslea cel voinic şi merele de aur”, după cum se observă, este o naraţiune de mare întindere, şi cuprinde mai multe întâmplări, al căror timp şi spaţiu nu sunt bine precizate.

Timpul şi spaţiul sunt imaginare, faptele s-au petrecut cândva, demult(„A fost odată ca niciodată”) pe tărâmuri diferite: pe tărâmul acesta şi pe tărâmul celălalt –un ţinut fabulos, plin de mister cu altă înfăţişare, şi care se conduce după legi proprii, necunoscut- tărâmul zmeilor populat şi de alte făpturi fantastice.

De aceea şi întâmplările narate sunt reale şi fantastice, ca în orice basm. Reale pot fi existenţa împăratului, a fiilor săi, a fetelor de împărat, dorinţa feciorilor de a prinde furul merelor, invidia fraţilor mai mari sau căsătoria lui Prâslea cu fata cea mică.

Întâmplările fabuloase domină însă, deoarece de la început aflăm de existenţa unui măr care face mere de aur furate de nişte zmei cu care apoi Prâslea, ajuns pe tărâmul celălalt, se luptă.

Tot fabuloase sunt şi uciderea balaurului, discuţia cu corbul, salvare eroului de către zgripsoroaică, transformarea palatelor în mere sau modelarea unei furci de tors şi a unei cloşti cu puii din aur.
      
Această naraţiune fascinează însă nu numai prin ineditul întâmplărilor, dar şi prin complexitatea personajului principal care, deşi fiu de împărat, întruchipează însuşirile alese ale omului din popor, dar este înzestrat cu însuşiri supra naturale.

Astfel omoară zmeii, vorbeşte cu corbul, transformă palatele în mere, confecţionează o furcă de tors şi o cloşcă cu pui de aur.


În toate basmele există personaje reale şi fantastice. În „Prâslea cel voinic şi merele de aur” din categoria personajelor reale fac parte împăratul, fiii cei mari, fetele de împărat şi meşterul argintar care reprezintă, de asemenea, o anumită dominantă de caracter: dreptatea (împăratul), invidia şi egoismul(fiii cei mai ai împăratului)dorinţa de libertate (cele trei fete), dragostea şi fidelitatea (fata cea mică) sau talentul meşteşugăresc (meşterul argintar).
    
Indiferent că sunt personaje fantastice sau reale acestea reprezintă modele morale opuse, grupându-se în forţe ale binelui şi ale răului, pentru că orice basm este structurat pe baza opoziţiei dintre ele.
    
Forţele binelui sunt constituite din împărat, Prâslea, cele trei fete, corb, zgripsoroaică şi puii ei, meşterul argintar, cărora li se opune cealaltă tabără a forţelor răului: fraţii cei mari, zmeii, balaurul.

Din confruntarea lor ies învingătoare forţele binelui, deoarece „basmul este poezia dorinţelor împlinite, în el se îndeplinesc visele poporului, năzuinţele lui spre o viaţă fericită şi mulţumită.” (Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu).

Când echilibrul se clatină în defavoarea forţelor binelui, intervin ajutoarele pentru restabilirea lui sau pentru obţinerea victoriei; astfel Prâslea e ajutat de corb, de fata cea mică şi de zgripsoroaică pentru a-l învinge pe cel mai puternic dintre zmei şi pentru a ajunge pe tărâmul oamenilor.
    
Fiind o creaţie populară cu o mare vechime, basmul se bazează pe o structură unică, pornind de la formula narativă de la început prin care se anticipează fabulosul întâmplărilor („A fost odată ca niciodată”).

În „Prâslea cel voinic şi merele de aur”  urmează situaţia iniţială (furtul merelor) şi cauza care determină acţiunea (rănirea hoţului şi urmărirea lui). Odată misiunea asumată, eroul trebuie să treacă încercările (muncile, probele), primind uneori ajutor şi ieşind, în final, biruitor.

Astfel, Prâslea se luptă cu zmeii, omoară balaurul, ajunge în împărăţia tatălui său, făureşte furca, cloşca şi puii din aur, dovedindu-şi în final identitatea.
    
În orice basm există formule prezente specifice, şi în opera în discuţie, de mijloc (mediane) prin care se sugerează deplasarea în spaţiu („şi merseră, merseră”), durata („şi se luptară, şi se luptară zi de vară până-n seară”) sau continuarea acţiunii („căci cuvântul din poveste înainte mult mai este”) şi finale care marchează încheierea acţiunii conţinând şi transmiţând o uşoară notă de veselie şi optimism: „Trecui şi eu pe acolo şi stătui de mă veselii la nuntă, de unde luai

O bucată de batoc
      
Şi-un picior de iepure şchiop,
      
Şi încălecai pe-o şa şi spusei dumneavoastră aşa.” Formulele de început introduc cititorul într-o lume ireală.
    
În planul construcţiei epice se observă preferinţa pentru cifra trei (trei fraţi, trei fete de împărat, trei zmei) căreia i se mai alătură cifra o sută (o sută de oca de carne şi o sută de pâini), acestea fiind socotite cifre magice, şi întâlnite în mai toate basmele.
    
O altă notă definitorie basmului, ca şi a lui „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, este oralitatea stilului, prin care se stabileşte, în primul rând o relaţie de comunicare intimă cu ascultătorii, dovezi ale oralităţii fiind construcţiile şi expresiile populare („a se face luntre şi punte”, „ a-şi lua inima în dinţi” „în slava cerului”) îmbinarea vorbirii directe cu vorbirea indirectă, folosirea unor construcţii exclamative, inversiunile şi repetiţiile specific populare („rogu-te”, „făcu ce făcu”).
     
Din cele prezentate anterior, deducem că basmul este o creaţie narativă de mare întindere în care întâmplările reale se împletesc cu cele fantastice, fiind săvârşite atât de personaje reale, cât şi cu puteri supraomeneşti care reprezintă forţele binelui şi ale răului din a căror confruntare ies învingătoare cele dintâi.

Basmul are o structură specifică, se caracterizează prin oralitate, iar frumuseţea lui constă în valoarea sa estetică, dar şi morală, deoarece, într-o formă aleasă, pune în evidenţă dorinţa de dreptate, de adevăr şi de cinste, comunicând o atmosferă de optimism.
   
Toate acestea fiind caracteristice operei „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, putem argumenta că este un basm.