Adaugat la data: 2010-08-10
de catre: danutza
Numar pagini: 2
Tip document: .doc
Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 31.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Muzica traditionala

Muzica traditionala (Maramures)



„Maramuresenii horesc si cântecele lor se cheama hori... ”

Preponderent liric (de dragoste, de dor, de jale, de catanie si haiducie), re¬per¬toriul mu¬zi¬cal traditional e completat de colinde, cântece de leagan, bocete si balade.

De regula, melosul însoteste expresia verbala versificata, însa îl regasim si în in¬ter-pretari instrumentale, individuale sau în acompaniament orchestral.

În acest caz, distingem o parti¬cu¬laritate folcloristica: în Maramures, virtuozitatea interpretarilor in¬stru¬mentale a atins uneori performante fara precedent, prin contopirea notelor muzicale cu tonalitatea cuvintelor, într-o simbioza perfecta.

Astfel, o legenda consemnata la începutul secolului al XX-lea, referitoare la tema stâna pradata, vorbeste despre performanta fetei unui proprietar de oi de a transmite oamenilor din sat avertismentul ca stâna a fost pra¬data de hoti folosindu-se doar de sunetele unei trâmbite (instru¬ment muzical pastoral, arhaic, de forma unui tulnic lung de circa trei metri):

„Din sunetele trâmbitei se des¬prin¬deau limpede urmatoarele cuvinte: Ina, tata, ina! / Oile furate, / În tara mânatu, / Pe mi¬ne legatu! / Esi, tata, afara / Oile-s pe tara!” (T. Papahagi, 1925; legenda con¬semnata în loc. Sat Sugatag în 1923).

*
Din gama instrumentelor muzicale se remarca, alaturi de cele eminamente pas¬torale (trâmbita, cavalul si fluierul), vioara sau „cetera” cu patru coarde, acordate în cvintale uzuale.

Aceasta este însotita, de cele mai multe ori, de „zongora”, o chitara o¬bis¬nuita, cu doua, trei sau patru coarde (acordate în re-la sau la-do-la-mi).

De curând, acestora li s-a adaugat „doba”, o toba de constructie artizanala, de marime mijlocie, cu doua membrane.

Taraful maramuresean este marit cu o vioara secunda („contra”) si cu o „gorduna” (contrabas mic) (v. Tiberiu Alexandru, 1989).

De remarcat faptul ca, în lipsa instrumentelor, ritmul e dat de tropotitul dansului sau bataia din palme, ceea ce apropie mai mult acest act cultural contemporan de ac¬tele rituale vechi si chiar manifestarile transcedentale.

Mesajul e transmis catre auditoriu pe un canal al subconstientului cu ajutorul melosului.

În preistorie, cuvântul însotit de muzica si dans a fost un protector miraculos al omului „în fata necunoscutului, în fata fortelor înfricosatoare ale naturii” (George Nitu, 1988), care trebuiau îmbunate.

*
„În fruntea horelor maramuresene se cere asezata, fara nici un dubiu, horea lunga - horea frunzei” (M. Pop, 1980). Ea a fost semnalata de etnomuzicologul de talie mon-diala, Bela Bartok (1923), în Maramuresul istoric, dar ea persista în prezent doar în Tara Lapusului.

Melodia nu are o forma fixa conturata, iar durata este limitata doar de context, de starea sufleteasca a inter¬pretului.

Melodiile cântecului propriu-zis sunt construite în strofe regulate si au o forma arhi¬tectonica închegata; cu toate acestea, permit anumite improvizatii melodice, ritmice sau orna¬mentale, în functie de virtuozitatea interpretului vocal. (T. Alexandru, 1989).

*
Referitor la simbioza dintre melodie si cuvinte, mai trebuie sa precizam faptul ca, de regula, aceasta relatie este laxa, adica „acelasi text poetic este cântat în locuri di¬ferite si chiar în momente diferite pe melodii diferite” (Mihai Pop, 1980).

Cu alte cuvinte, melodiile nu sunt fixate neaparat de anumite texte, având astfel un caracter „itinerant”.

Exceptie de la aceasta regula o constituie colindele (cf. C. Brailoiu, 1956), unde versu¬rile par a fi legate de aceeasi melodie într-o anumita comunitate sau regiune.

Un rol importat, sub aspect melodic, dar si lexical, îl au refrenele cântecelor.

Re-petate cu ostentatie, la un interval regulat de timp, refrenul are darul sa imprime o anu¬mita stare de spirit, generata de melos si mesajul cuvintelor care îl alcatuiesc.

Se rea¬lizeaza astfel o anumita „psihoza a cuvintelor” transformate în incantatii (mai degraba ma¬gice decât religioase), prin care se face saltul de la universul profan, laic, la cel sacru (mis¬tic).

Astfel, identificam în refrenele unor cântece (propriu-zise, de leagan, dar în spe¬cial în colinde), o relatie cu sacralitatea.

Se presupune ca incantatiile si melosul înde¬plineau si o functie curativa, profilactica în tratarea unor maladii (de regula, psihice), stiut fiind faptul ca, în vechime, procesul medical de recuperare viza spiritul si trupul deopotriva (v. Dorin Stef, Miorita s-a nascut in Maramures, 2005).