Adaugat la data: 2010-08-11
de catre: danutza
Numar pagini: 3
Tip document: .doc
Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 195.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Mamiferele

Mamiferele
   
Mamiferele reprezinta cea mai superioara grupa a lumii animale. Aceasta, însa, nu vorbeste despre superioritatea absolutaîn structura tuturor sistemelor lor de organe.

De pilda, aparatul circulator la pasari n-are ostructura mai putin dezvoltata ca la mamifere. Iar aparatul respirator si organele vizuale la pasari sunt chiar mai desavîrsite. Pasarile sunt mai superioare mamiferelor si dupa intensitatea proceselor metabolizmului.

Superioritatea hotarîtoare a mamiferelor asupra altor animale este conditionata de dezvoltarea considerabila a creerului, care ajunge la ele la o complicatie si desavîrsire extrem de mare atît din punct de vedere morfologic, cît si din punct de vedere functional.

Studierea structurii si evolutiei mamiferelor are o mare importanta pentru întelegerea originii omului si filogenezei organelor lui. Clasa mamiferelor cuprinde 3200 de specii.

În istoria Pamîntului mamiferele au aparut înaintea pasarilor. Dintii si unele oase ale mamiferelor vechi au fost gasite în straturile care apartin la începutul erei mezozoice. Stramosii lor au fost teriozaurii.

Dupa fosilele gasite ne putem da seama, ca primele mamifere au fost animale de marimea unui sobolan. Aceste animale mici si, probabil, înca foarte nedesavîrsite greu rezistau concurentei cu reptilele mari.

Însa ele posedau însusiri progresive de structura, care le dadeau în procesul filogenezei superioritate. Un rol mare a jucat desavîrsirea organelor de respiratie, circulatiei sangvine si mecanizmelor fiziologice, care întretineau temperatura constanta la un nivel înalt (homeotermie).

Toate acestea, împreuna cu dezvoltarea progresiva a organelor de simt si creerului le-a dat mamiferelor superioritathotarîtoare asupra reptilelor.

Spre sfîrsitul erei mezozoice reptilele au început sa dispara si de la începutul erei cainozoice predominau mamiferele.

Caracteristica clasei mamiferelor.
   
Corpul mamiferelo, la fel ca si la al reptilelor este alcatuit din cap, gît, trunchi, coada si membre. În piele se dezvolta anexele caracteristice pentru mamifere-parul.

Învelisul de par împedica perderea de caldura, joaca un rol însemnat în întretinerea temperaturii constante a corpului. La fel el apara pielea de leziuni si de umezeala.

În piele se mai afla glandele sudoripare si sebacee. Glandele mamare nu sunt altceva decît glande sudoripare modificate.

Scheletul axial este alcatuit din 5 regimuri, ca si la reptile. Regiunea cervicala a coloanei vertebrale întotdeauna (cu 3 exceptii) este alcatuita din 7 vertebre.

Vertebrele toracale, de obicei în numar de 12-15 sunt articulate cu coastele. Pe vertebrele regiunii lombare (de la 2 pîna la 9) se afla numai rudimentele coastelor.

Regiunea sacrala este mai bine dezvoltata decît la reptile si este deobicei formata din 4 vertebre concrescute. numArul vertebrelor codale este foarte variat.

Creerul, ca si la alte vertebrate este alcatuit din 5 regiuni. Emisferele mari ajung la o dezvoltare superioara.

Marimea loreste conditionata de proliferarea scoartei (cortex) emisferele mari, care devine regiunea superioara a sistemului nervos central (tipul mamal de structura a creerului).

Anterior de emisferele mari sunt situati lobii olfactivi mari. Dezvoltarea acestei regiuni a creerului este conditionata de importanta mirosului în viata mamiferelor.

Mezencefalul mamiferelor este relativ mic. El este format nu din 2 lobi ca la organizmele inferioare, dar din 4 (corpii cvadrigemeni), perechea anterioara-optici si posterioara-auditivi.

Asemanator telencefalului se dezvolta si cerebelul. La mamifere el este alcatuit din partea centrala-vermis si emisferele cerebelului de dimensiuni mari. Dezvoltarea cerebelului conditioneaza formele complicate de coordonare a miscarilor.

Dintre organele de simt un rol important în viata mamiferelor îl joaca organul olfactiv. Cu ajutorul lui mamiferele se orienteaza în spatiu-îsi cauta hrana, percep apropierea dusmanului, gasesc femelele.

Organul vizual are o structura mai simpla decît la pasari. Multe dintre mamifere nu poseda vedere cromatica (cîinele). Acomodarea este realizata la ei numai prin schimbarea formei cristalului.

Organul auditiv este alcatuit din 3 regiuni-urechea exterioara, medie si cea interna. Urechea externa este formata din canalul auditiv extern si pavilionul urechii.

Corpul mamiferelor spre deosebire de celelalte vertebrate, este împartit de diafragma în cavitatea toracala si cavitatea abdominala.

Aparatul digestiv, format din aceleasi organe, ca si la reptile, are o dezvoltare mai superioara. Dintii sunt diferentiati. Ei se împart în incisivi (incisivi), canini (canini), premolari (praemolares) si molari (molares). Structura dintilor are o mare importanta în sistematica mamiferelor.

Se obisnuieste ca numarul dintilor la mamifere sa fie exprimat prin formula dentara.

În aceasta formula tipurile de dinti se înseamna cu prima litera din denumirea lor latina (i-incisivi, c- canini, p- premolari si m- molari), apoi în forma de fractie se scrie numarul dintilor de pe o parte a macsilarului superior si inferior.

Dupa semnul de egalitate se scrie numarul general de dinti. Asa dar, formula dentara a omului poate fi înscrisa în felul urmator- i 2/2 c 1/1 p 2/2 m 2/3=32. Formula dentara la epurele de casa- i 2/1 c 0/0 p 3/2 m 3/3=28.

Stomacul la mamifere consta din regiunea largita cardiala, care se uneste cu esofagul si din portiunea pilorica, care trece în intestinul duodenal si din portiunea despartita de el-pilor (pylorus).

La unele mamifere stomacul este format din 3 parti (cetaceele) sau din 4 parti (rumegatoarele). Intestinul subtire si cel gros sunt diferentiate în sectoare. La limita dintre intestinul subtire si gros se afla cecul.

Cecul la animale erbivore joaca un rol însemnat în digestie, în el, cu participarea bacteriilor, se petrece mistuirea celulozei. La cai si la epurele de casa este mai mare decît stomacul.

La carnivore si primate cecul s-a redus si apendicele vermicular prezinta un rudiment al organului digestiv cîndva foarte însemnat.

Spre deosebire de toate celelalte vertebrate la mamifere (înafara de monotremate) lipseste cloaca si intestinul rect se deschide la exterior prin orificiul anal.

Aparatul respirator este cu mult mai bine dezvoltat decît la reptile.

Bronhiile principale, întrînd în plamîni, se ramifica, formînd un arbore bronhial compus din bronhii de ordinul 2, 3, s.a.

De la cele mai mici bronhii se ramifica bronhiolele cu pereti subtiri, pe capetele finale ale carora se afla acinele-raceme (ciorchine) de vezice pulmonare-alveole.

Prin peretii lor trec capilare sangvine. Suprafata generala a numeroaselor vezice pulmonare, prin care se petrece schimbul de gaze dintre aer si sînge, este mult mai mare la mamifere decît la reptile.
   
În aparatul circulator al mamiferelor, la fel ca la pasari, vasele circulatiei mici sangvine sunt complect despartite de vasele circulatiei mari.

Inima este împartita de peretele despartitor în jumatatea stînga arteriala si dreapta venoasa. Circulatia mare a sîngelui se începe cu un vas-arcul aortei (stîng), care duce sînge pur arterial.

Circulatia mica se începe de la ventriculul drept cu artera pulmonara. Bifurcîndu-se în ramura dreapta si stînga ea duce sîngele venos la plamîni. Din plamîni sîngele arterial trece prin venele pulmonare si se varsa în atriul stîng.

Aparatul excretor al mamiferelor, ca si la reptile, este prezentat prin rinichii metanefrotici, de la care pornesc ureterele ce se deschid în vezica urinara.

Glandele genitale ale masculului-testicelele-se dezvolta în cavitatea abdominala, cu timpul ele se permuta în proeminenta exterioara în forma de sac-scrot (scrotum).

Scrotul comunica cu cavitatea corpului prin canalul inginal, care la formele superioare se cicatrizeaza. La testicul se alipeste anecsa-epididimul.

Vasele deferente (canalele lui Volf) la mamifere se varsa nu în cloaca, dar în sinusul uro-genital izolat de ea, legat cu vezica urinara. De la sinus pornestecanalul urinar. Sunt prezente glandele anexale-vezicile seminale si prostata.

Glandele genitale ale femelei sunt ovarele pare. Caile genitale la formele inferioare sunt prezentate printr-o pereche de tuburi, fiecare din ele consta din 3 parti-oviduct (tuburile lui Falope), uter si vagin.

Marsupialele poseda 2 oviducte, 2 utere si 2 vagine. Pe masura trecerii la organizme mai superior organizate capetele posterioare ale tuburilor genitale se contopesc si formeaza sectoare impare.

La primate si om ramîn pare numai oviductele, pe cînd uterul si vaginul devin impare. Prezenta uterului, în care are  loc dezvoltarea uterina a fatului constituie una din particularitatile ale mamiferelor.

Privire asupra clasei.

Clasa mamiferelor se divide ]n trei sub clase.

Subclasa Prototerienilor.

Acestea sunt mamifere stravechi care au aparut la începutul erei mezozoice (perioada triasicului). Din speciile ce traiesc în zilele noastre aceasta subclasa include numai ornitorincul si ehidna, care traiesc în Australia.

Prototerienii constituie o ramura laterala din arborele genialogic al mamiferelor. Pentru ei sunt caracteristice o serie de însusiri, care îi apropie de reptile.

În special, intestinul rect la ei, ureterul si canalele genitale se dechid în cloaca. Prototerienii se îmultesc, la fel ca si reptilele depunînd oua.

Termoreglarea este nedesavîrsita, temperatura corpului variaza de la 26 de grade pîna la 34 de grade.

Glandele mamare sunt lipsite de mameloane si se deschid prin numeroase orificii pe o portiune glandulara speciala, de pe care puii ling lapte.

Ehidna (Tachzglossus aculeata)-mamifer din ordinul monotrematelor. Corp pîna la 60cm lungime, acoperit cu par aspru si tepi, picioare mici, cu gheare pentru scormonit.

Se hraneste cu furnici si cu alte nevertebrate, pe care le prinde cu ciocul lung si limba cleioasa. Se îmulteste prin oua, pe care le tine, ca si pe pui, într-o punga de pe abdomen.

Este raspîndita în Australia, Noua Guinee, Tasmania. Carnea ehidnei este folosita în alimentatie.  

Ornitorinc (ornithorhynchus anatinus)-mamifer primitiv semiacvatic din ordinul monotrematelor. Corp de 45-60 cm si coada de 14-15 cm lungime, acoperite cu blana bruna, aspra si deasa.

Cap rotund, urechile externe lipsesc, bot asemanator cu un cioc de rata. Picioare mici, degetele sunt unite prin membrane înotatoare, cu ghiare pentru sapat.

Ornitorincul se hraneste cu nevertebrate acvatice marunte. Femela depune 1-4 oua, pe care le cloceste pîna la 10 zile. Puii sunt aparati timp de 4 luni.

Ornitorincul înoata bine. Traieste mai mult pe uscat. Se întîlneste în Australia si Tasmania. Este vînat pentru blana si carne.   

Subclasa Metaterienilor.

Au aparut în mijlocul erei mezozoice si spre începutul erei cainozoice sau raspîndit larg pe toate continentele, în prezent au ramas numai în Australia si partial în America de Sud.

Metatarienii actuali sunt tare variati dupa dimensiune, structura, alimentare si modul de viata. Reprezentantul principal al metatarienilor ierbivori este kangurul.

Lupul marsupial este animal de prada de dimensiunile cîinelui. Cîrtita marsupiala se aseamana cu cea comuna.

Metatarienii sper deosebire de prototerieni nasc pui vii, care se dezvolta intrauterin. La ei însa placenta nu se formeaza si puii la nastere nu sunt dezvoltati complect, la cangurul urias, care dupa dimensiuni îl întrece pe om, noii nascuti sunt de marimea unei nuci.

La metatarieni (marsupiale) pe partea abdomenala a corpului se afla marsupiu, în el are loc dezvoltarea puiului dupa nastere. Puii aflînduse în marsupiu atîrna de mameloanele glandei mamale.

Marginile gurii lui sunt concrescute în jurul mamelei. Creerul are o structura primitiva. Temperatura corpului este mai joasa decît la placentare.

Kangurul-nume dat mai multor specii (peste 40) de mamifere, marsupiale ierbivore din familia macropodidelor, subordinul diprotodontelor.

Corp de 25cm-3m lungime. Blana sura, la unele forme roscata, la altele cu dungi transversale întunecate. Cap mic, membrele anterioare scurte (adaptate mai mult pentru tinerea hranei), cele posterioare (adaptate pentru deplasare), precum si coada-lungi si puternici.

Femela naste 1 (rar 2) pui mic (pîna la 3cm lungime), slab dezvoltat, pe care îl pune în marsupiu, unde el se hraneste cu lapte (în primele luni) si creste pîna la vîrsta de 6-8 luni. Kangurii sunt raspînditi în Australia, Tasmania si Noua Guinee.

Exista forme de stepa, de munte, arboricole. Cel mai mare este kangurul gigantic (Macropus giganteus). Multe specii de kanguri se vîneaza pentru carne si blana. 

Subclasa Placentarelor.

Reprezentantii acestei subclase au aparut de la mamiferele primitive independent de prototerieni si metatarieni. În decursul erei mezozoice ele au fost reprezentate de specii putin numeroase.

Cu toate ca ele au aparut mai tîrziu decît alte mamifere însa datorita unei structuri mai complicate, ele predominau.

Particularitatile caracteristice ale acestei subclase sunt urmatoarele-dezvoltarea intrauterina îndelungata, în timpul careia embrionul este legat cu mama prin placenta, lipsa marsupiului, dezvoltarea consiberabila a scoartei creerului, ambele jumatati ale carora sunt unite prin corpul calos. Placentarele actuale se subdivid în 16 ordine, dintre care o sa ne oprim doar la 10.

Ordinul insectivorilor.

Sunt cele mai renumite mamifere, la care sau pastrat trasaturile caracteristice placentarilor vechi.

Din ordinul examinat fac parte mamiferele mici cu sistemul dentar slab diferentiat. Emisferele creerului relativ mici sunt lipsite de circumvulutiuni.

Pe capatul botului de obicei se afla o trompa mica mobila. Reprezentantii ordinului sunt-chitoranul, cîrtita, ariciul si desmanul. De insectivorele vechi este legata originea multor ordine ale placentarelor.

Desmanul (Desmana moschata)-animal din ordinul insectivorelor. Corp de 180-215mm lungime. Spate brun-cafeniu, burta alb-argintie, blana moale si deasa, pretioasa.

Este raspîndit în partea superioara a bazinului Volgai si în cîteva regiuni ale Ucrainei. Desmanul traieste în vizuini, pe malurile îmburuenite ale baltilor si rîurilor mici. Femela naste cîte 1-5 pui de doua ori pe an.

Aricii-desi aricii traiesc, de obicei, în preajmaomului, ei mai ascund însa multe taine. Despre dînsii s-au plazmuit o serie de neadevaruri, de exemplu, cum ca ei prind cu usurinta soarecii si de aceea pot înlocui pisicile.

În realitate, aricii nu pot sa concureze cu soarecii, sprinteneala carora a devenit proverbiala, doar daca acestia sunt bolnavi sau se afla în captivitate. Hrana principala a aricilor o constituie insectele.

Ariciul este un mamifer ce face parte din ordinul numit insectivore. Acesta la rîndul sau cuprinde 7 familii de animale mici si foarte mici-talpide, solenodontide, macroscelide, tenrecide, soricide, crizocloride, erinaceide.

Aricii pot nimici în padure (si nu în locuinta omului) cuiburile de rozatoare împreuna cu tot cu pui care provoaca daune agriculturii si gospodariei silvice. În cazuri rare, însa, ei pot devasta cuiburile pasarilor, ataca broaste, sopîrle