Adaugat la data: 2010-09-12
de catre: danutza
Numar pagini: 9
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 76.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: libertatea

LIBERTATEA

Vom analiza sistemul de metareguli al recursului la politica din trei perspective:

(1) cel al recursului la reguli;

(2) cel al aplicarii regulilor de catre arbitru;

(3) cel al raporturilor dintre cei carora li se aplica regulile.

Din perspectivele mentionate mai sus, libertatea, dreptatea si egalitatea sunt denumiri convenabile, dar ambigui.

Libertatea, de pilda, poate sa apara ca presupozitie a recursului la reguli, dar si ca o solutie la o problema prin apel la o metaregula.

Repere ale dezbaterii despre libertate

Libertatea îi pune manifest în mare dificultate pe cei care încearca sa o gândeasca atent. Are ea oare vreun rost?nota 1

Filosofia politica moderna a introdus ideea unei "stari naturale". În aceasta stare exista un soi de libertate salbatica: fiecare este propriul ei/sau stapân.

Exista însa o ambiguitate care mineaza ideea aceasta ca atare.

Pe de o parte, putem interpreta "starea naturala" ca o cale de a ajunge la ideea ca nu totul este reglementat.

Este vorba despre ceea ce, mai jos, denumim libertatea ca presupozitie.2

Pe de alta parte, marea problema este ca tot restul demersului care pleaca de la "starea naturala" este o sofisticata întemeiere a restrângerii acestei libertati originare.nota 3 Or, straduinta oamenilor moderni pare a fi mai degraba sa rezolve problema libertatii (si anume sa extinda libertatea).

Tehnica recursului la starea naturala nu este utilizata aici în forma ei originara.nota 4 Intuitia de baza este ca actiunile oamenilor sunt întreprinse în conditiile presupozitiei libertatii si ca, precum orice presupozitie, ea poate fi "solidara" cu stari de lucruri de semn opus, respectiv un fond al cooperarii umane reusite si altul (arbitrarul) în care se ivesc probleme, pe care, pentru a le rezolva, oamenii inventeaza reguli.nota 5

Cum te pot face regulile, care sunt asociate cu constrângeri, mai liber? Daca lucrul acesta s-ar petrece pe fondul unei stari naturale, ai pierde evident din libertate.

Ideea este însa ca fondul cu pricina este arbitrarul, o stare în care capriciile cuiva pot împiedica pe altcineva sa obtina avantajele scontate de pe urma actiunii planuite.

Tema creionata în alineatul anterior este aceea a suprematiei dreptului (sau domniei legii). Legatura dintre suprematia dreptului si libertate este subliniata, de pilda, de catre autori precum Rawls.nota 6 Pe aceasta tema se duce o discutie subtila în problema garantarii libertatii.

Pe de o parte, am putea socoti ca statul este acela care garanteaza libertatea.

Termenul de "stat de drept", daca este folosit ca un sinonim pentru "suprematia dreptului", pune accentul pe rolul statului.

Pe de alta parte, în viziunea unui autor ca A.V.Dicey, siguranta libertatii individuale nu provine dintr-o fraza a unui document.

Nu are, de asemenea, nici un sens sa vorbesti despre "garantarea" libertatii.

A vorbi despre "garantarea" libertatii ar sugera ca aceasta este un privilegiu acordat de o autoritate aflata deasupra legii obisnuite a tarii.nota 7 Din punctul acesta de vedere, exista o prioritatea a principiului libertatii în raport cu o Constitutie în sensul de sistem de reguli ce stabilesc structura organelor statului si functionarea acestora.

În clasica analiza a lui A.V. Dicey, nucleul Constitu]iei britanice îl constituie suprematia dreptului (Supremacy or Rule of Law), ale carei componente de baza sunt:

(1) egalitatea în fata legii (pe care o putem compara cu antica isonomia);

(2) principiul ca nimeni nu poate fi pedepsit decât daca a-ncalcat o lege (nulla poena, nullum crimen sine lege, "nici o pedeapsa, nici o acuzatie fara lege", în dreptul roman);

(3) prioritatea libertatii individuale în raport cu Constitutia.nota 8

Dicey a subliniat semnificatia absentei dreptului administrativ, ca parte a sistemului de drept care se aplica în cazul actiunii autoritatilor publice.

Din perspectiva suprematiei dreptului, nu exista nici tribunale, nici o reguli speciale dupa care sa se arbitreze în cazul conflictelor ce implica structuri ale statului.

Impresia multora, nu doar a celor care studiaza profesional recursul la politica, este ca libertatea individuala are proprietati dizolvante (destrama comunitati, genereaza "capitalism salbatic" s.a.m.d.). Vanberg si Buchanan au creionat însa un contrast interesant între solidaritate si încredere.nota 9 Încrederea între oameni este proprie tocmai zonelor unde exista libertate individuala.

La urma, dar nu ca ultima chestiune în ordinea importantei, trebuie mentionata chiar formularea conditiilor în care se pune problema libertatii.

Conditia asupra careia ne concentram atentia în continuare este lipsa unui scop comun.10

Libertatea ca presupozitie

Ideea centrala a capitolului anterior este ca recurgem la reguli pentru ca s-a ivit o problema, un conflict. Altfel nu facem apel la reguli.

Daca regulile ar fi ordine pe care trebuie sa le urmam, marea dificultate ar consta în aceea ca ori de câte ori întreprind o noua actiune ar trebui, explicit sau implicit, sa îndeplinesc un ordin.

Ies pe usa casei. Ce ordin îndeplinesc? Sa deschid usa? Sa mai fac un pas, apoi altul? Sa nu ma întorc? s.a.m.d. Ar fi o infinitate de ordine de îndeplinit de fapt.

Nici chiar daca as face asta inconstient, nu as putea sa vad daca le-am îndeplinit pe toate cum trebuie. Drept care ma multumesc sa ies pe usa.

Chiar daca ordinele de mai sus nu ar fi concepute în sens pozitiv, ci negativ (ca interdictii), dificultatea nu ar fi mai mica.

Ce nu trebuie sa fac atunci când ies pe usa Universitatii. Sa nu sparg geamul? Sa nu desfac suruburile de la mânerele usii? Sa nu iau mânerele cu mine? s.a.m.d. Dezarmant de multe interdictii!

Avantajul ideii "regulilor ca interdictii" consta însa în punerea în evidenta a prezumtiei de libertate: tot ce nu este interzis este permis.

Opusul acestei prezumtii este prezumtia reglementarii. "Legea" (regula), în lumina prezumtiei reglementarii, ar trebui sa furnizeze indicatii explicite despre ce trebuie facut.

Prezumtia reglementarii paralizeaza actiunea umana. Ar fi nenumarate exemple de oferit în acest sens, din România si, în general, din Europa.

Cutare manager dintr-un domeniu oarecare spune ca nu poate actiona pentru ca nu exista "o lege-cadru pentru domeniul sau". "Legea" ar trebui sa-i spuna cum sa faca el/ea contracte s.a.m.d. Exemplele se pot diversifica la nesfârsit.

Daca regulile sunt solutii ale unor conflicte, atunci presupozitia care da sens actiunii umane este libertatea.

Cât timp nu exista conflict, actionez dupa cum cred de cuviinta. Pur si simplu actiunea umana presupune libertatea.

Fara libertate nu are sens sa spun ca eu am facut cutare lucru sau ca tu ai întreprins cutare actiune.