Referate
Identitate si alteritate
Identitate si alteritate
- cu referire la Nietzsche, Kant, Rousseau
Oamenii relationeaza între ei în diverse moduri.
În timp ce unii produc fapte bune si înfaptuiesc dreptatea, altii, neglijând oamenii din jurul lor, savârsesc fapte ale caror consecinte constau în îngradirea libertatilor celuilalt sau, în cele mai crude situatii, în chiar distrugerea celuilalt.
Voturi:0
de catre: danutza
Numar pagini: 4
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 31.0 KB
Downloads: 1
Credite: 0
Din referat: Identitate si alteritate
Identitate si alteritate
- cu referire la Nietzsche, Kant, Rousseau
Oamenii relationeaza între ei în diverse moduri.
În timp ce unii produc fapte bune si înfaptuiesc dreptatea, altii, neglijând oamenii din jurul lor, savârsesc fapte ale caror consecinte constau în îngradirea libertatilor celuilalt sau, în cele mai crude situatii, în chiar distrugerea celuilalt.
În aceasta situatie, multi dintre filosofi, cautând sa gaseasca esenta care se ascunde în spatele omului si a comportamentului acestuia, au reflectat asupra felului naturii umane (buna sau rea) si în functie de viziunea fiecaruia, au încercat sa descrie mecanismele care stau în spatele actiunilor umane.
Daca omul este bun de la natura si, în consecinta, îsi regleaza relatiile cu semenii identificându-se pe sine însusi la fel ca ceilalti (având o natura identica) atunci comportamentul sau va fi unul deschis catre celalalt, iar prosperitatea proprie nu va avea întâietate în dauna prosperitatii comune, a tuturor.
Aceasta idee o gândeste si Jean-Jacques Rousseau atunci când crede ca natura l-a creat pe om bun si numai societatea i-a pervertit comportamentul într-unul negativ.
Ce îi determina totusi pe oameni sa se comporte bine cu ceilalti o data ce societatea i-a înrait?
Rousseau crede ca omul este înzestrat cu un principiu de dreptate si virtute, numit constiinta, care distinge între bine si rau si care venind din sentimentul natural al dreptatii îi determina pe acestia sa actioneze conform „luminii ratiunii”.
Cele doua principii pe care Rousseau le pune la baza comportamentului uman sunt date de instinctul de autoconservare, prin care fiecare îsi doreste propria bunastare, si de suferinta pe care omul o simte în fata durerii celuilalt, identificându-se cu acesta.
La Immanuel Kant acest principiu al idenfificarii cu celalalt ia forma imperativului categoric al ratiunii „actioneaza astfel încât maxima vointei tale sa poata servi oricând în acelasi timp ca principiu al unei legiferari universale”.
Daca în filosofia lui Kant întrebarea principala este „cum?”, atunci la întrebarea „cum pot sa devin fericit” raspunsul unic consta în urmarea acestui imperativ din care reiese faptul ca fiecare om trebuie tratat ca scop în sine si nu ca pe un mijloc.
Daca ma identific cu cel de lânga mine si daca constientizez faptul ca si eu ma pot afla oricând în acceasi postura ca si el, atunci cel de asemeni mie va fi tratat de catre mine exact asa cum mi-as dori eu sa fiu tratat în situatia data, deci nu ca mijloc pentru ceva, ci ca scop în sine.
Premisa pe care Kant o foloseste aici este ca daca toti oamenii sunt dotati cu ratiune, atunci toti oamenii sunt egali.
Egalitatea dintre oameni este exact principiul pe care filosoful german, Friedrich Nietzsche îl va nega atunci când va împarti comportamentul uman în doua tipuri: cel bazat pe o morala de stapân si cel bazat pe o morala de sclav.
Considerând ca oamenii nu se nasc egali, Nietzsche considera ca aplicarea egalitatii în relatiile dintre oameni este o nedreptate.
Cei puternici, cu morala de stapân si dotati cu „vointa de putere” sunt cei care trebuie sa domine.
Raportul eu-ceilalti bazat pe alteritate (spre deosebire de Rousseau unde era importanta identificarea cu celalalt) este caracterizat de dominanta, supraomul (propovauit de catre Nietzsche) îl va domina pe cel slab, iar în vointa de dominare a acestuia rezida însasi esenta vietii.
Nietzsche nu mai pune problema în termenii lui Rousseau care se întreba daca oamenii sunt de la natura buni sau rai, ci afirma ca oamenii sunt puternici si slabi si de aceea dreptatea consta, cum spuneam, în dominanta asupra celui slab.
„Viata însasi, spune Nietzsche, este în esenta sustragere, ranire, biruinta asupra celui mai slab, oprimare, duritate, impunere cu forta a formelor proprii, asimilare sau, cel putin si în cel mai blând caz, exploatare.”
Interpretata în diverse feluri filosofia lui Nietzsche a determinat aparitia unor ideologii nocive precum ce a fascismului.
Daca omul se naste bun sau rau si în conformitate cu acest factor îsi regleaza propriul comportament, atunci înseamna ca pornim de la ideea ca omul se naste om.
Ori în filosofie daca se cauta esenta naturii umane si daca ne întrebam: ce este omul? (iar daca la aceasta întrebare raspundem ca el este mai mult decât o fiinta bipeda care se naste), atunci cu siguranta ca omul nu este om numai prin faptul ca se naste asa, ci devine om prin procesul propriu al formarii de sine.
Omul devine om doar în relatie de comunicare cu semenii, într-un mediu socio-cultural propice si favorabil dezvoltarii personalitatii acestuia.