Referate
Ideea
Ce înseamna idee ?
Platon: “Regatul ideilor este locul acela supraceresc, pe care nici un poet din lumea noastra n-a apucat sa-l cânte si nici nu-l va cânta vreodata cum se cuvine”.
Importanta unei încercari de precizare a întelesului pentru acest termen de mare circulatie se poate aprecia atât din varietatea utilizarilor in conversatia zilnica sau limbajul obisnuit, cât si din bogatia derivatelor cuvântului ca atare.
Voturi:0
de catre: danutza
Numar pagini: 4
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 46.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0
Din referat: Ideea
Ce înseamna idee ?
Platon: “Regatul ideilor este locul acela supraceresc, pe care nici un poet din lumea noastra n-a apucat sa-l cânte si nici nu-l va cânta vreodata cum se cuvine”.
Importanta unei încercari de precizare a întelesului pentru acest termen de mare circulatie se poate aprecia atât din varietatea utilizarilor in conversatia zilnica sau limbajul obisnuit, cât si din bogatia derivatelor cuvântului ca atare.
Etimologia cuvântului trimite la limba franceza (idée) si latina literara (idea), iar în limba greaca eidos (forma vizibila), adica: idee este ceea ce poate fi vazut într-un mod propriu intelectului.
În opera lui Platon (427 î.e.n - 347 î.e.n.), temenul idee nu beneficiaza de o definitie univoca, nici de un sens precizat si nici chiar de un singur cuvânt.
De pilda, el foloseste cuvintele: figura (eidos), forma (morphi), gen (genos), esenta (oisia), ceea ce arata ce imense dificultati a întâmpinat gânditorul atunci când si-a pus problema de a face inteligibila conceptia sa despre natura, structura si functiile ideilor.
O prima acceptiune a ideeii se întâlneste în dialogul Euthyphron unde ideea este înteleasa ca fiind cauza pentru care ceva este cum este sau are anumite caracteristici.
Totodata, ideea este înteleasa ca fiind ceea ce face ca un ceva sa fie astfel si nu altfel, deci ca factor de distingere a ceva de altceva.
Asadar, ideea este cauza, dar, totodata, si un fel de criteriu unic, neschimbat de recunoastere si distingere.
Fiind neschimbata, ideea este conceputa si ca esenta a acelui ceva.
Ea este universalul, ceea ce ramâne constant, identic cu sine însasi, ceea ce nu cunoaste alternarea sau diminuarea.
Ideea este existenta de sine statatoare; ea este în sine, separata de lucrurile sensibile. Ideile au atribute pe care le are Fiinta parmenidiana.
Ele sunt asemenea Unului sau Totului lui Parmenide: vesnice, nemiscate, în identitate absoluta si în unitate absoluta.
Ele au fiinta autentica, deci au obiectivitate, consistenta.
Orice idee comporta inteligibilitate si este neaparat inteligibila.
Daca ne-am opri asupra metafizicii lui Platon, vom putea constata cu usurinta ca filosoful grec proclama imposibilitatea existentei în aceasta lume a fundamentului sau cauzei ultime, aceasta fiind situata într-o lume superioara, ideala.
"Astfel s-a nascut teoria celor doua lumi sau realitati. Lumea producatoare, este lumea Ideilor, adevarata realitate, cunoscuta prin ochiul gândirii, lumea prototipurilor eterne; iar lumea produsa e lumea sensibila, lumea aparentelor, a copiilor trecatoare".
Ideile alcatuiesc un sistem logic subordonat unei Idei supreme care este Ideea de Bine. Aceasta Idee este atât conditia cunoasterii celorlalte Idei cât si conditia existentei lor.
De ce socoteste Platon Ideea de Bine ca fiind principiul universal? De ce nu s-a oprit el la Lumea obiectelor matematicii? Caci si matematica si metafizica au ca obiect existenta, eternul, ambele accesibile constiintei prin aceeasi viziune intelectuala.
Motivul, ar fi urmatorul: în vreme ce demonstratia matematica se misca în lumea posibilului, în pura idealitate, metafizica trebuie sa aiba o finalitate etica.
"Sta în natura matematicii de a nu tine seama de bine si de rau, de valori, de scopuri.
Matematica e necesara, dar într-o sfera ideala, nu în sfera realitatii, care asculta de legea sau ordinea finalitatii".
Filosoful român Mircea Florian în cartea Metafizica si problematica ei spunea ca: "Devine explicit în acest caz de ce Numarul si Ideea sunt de natura deosebita si de ce, îndeosebi, Ideea sintetica, principiu al Existentei si vietii este Ideea de Bine sau Finalitatea.
Are fiinta numai ce urmareste si realizeaza un scop subordonat Binelui, Dreptatii si Frumusetii.”
La fel gândeste si Leon Robin când se opreste asupra existentei Ideilor la Platon.
"A admite doar existenta lucrurilor inteligibile, a calitatilor, si chiar mai mult, a calitatilor morale, a pretinde ca, departe de a fi un soi de sediment al experientelor noastre cotidiene, aceste lucruri inteligibile sunt dimpotriva principiul etern al prezentei calitatilor în ceea ce noi percepem prin simturi; a considera aceste esente formale ca realitati permanente si exemplare reprezinta esentialul a ceea ce noi numim Teoria Ideilor sau a Formelor".
Experienta, simturile sunt fara putere în încercarea de a cunoaste absolutul. În plus, cunoasterea nu tine de opiniile personale, adevarul nu este subiectiv ci se raporteaza la o existenta obiectiva.
"Cunoasterea nu este nici în senzatii, caci aceasta are o existenta individuala si momentana, nici în opinie caci ea se situeaza la jumatatea drumului dintre adevar si eroare.
Cunoasterea adevarata se întemeiaza pe Fiinta, depinde de Fiinta, si daca e adevarat ca Fiinta ar fi constituita prin mijlocirea relatiilor, ea trebuie sa fie imaginea fidela a acestor relatii".
Asadar, valabilitatea cunoasterii umane este data de relatia sa cu esenta lucrurilor, esenta care tine de domeniul Ideilor, fiind obiectiva.
"Nu exista alta cunoastere decât cea care are drept fundament realitatea obiectiva", scrie Robin. Mai mult, fiinta, obiectul metafizicii, este o realitate opusa devenirii, realitatea stabila a esentei.
E vorba aici de a degaja gândirea din fluxul devenirii si de a-i da un mijloc de a se fixa asupra Fiintei, si aceasta este tocmai ceea ce face Platon urmând exemplul matematicii si utilizând dialectica drept metoda în procesul cunoasterii.
In metafizica traditionala, asadar, principiul determinant este transcendent, aflat dincolo de granita simturilor noastre.
Experienta nu are nici o valoare, caci nu are puterea de a ne furniza cunostinte sigure.
Pentru sfera ideilor, Platon foloseste expresii metaforice, recurge la mit, si toate acestea pentru a releva ca, ideile aveau locul lor, ca ele ar fi o lume aparte, unica, în sine, nemiscate.
Ar fi vorba, deci, de lumea ideilor sau de regatul ideilor. Este locul “ Fiintei însasi . . . care nu are nici forma, nici culoare, nici nu poate fi atinsa, pe care n-o poate contempla decat cârmaciul sufletului, anume intelectul . . . “
Aceasta teorie este, pentru Platon, apogeul lucrarii sale. Ea contine epistemologia si metafizica platonica.
Pentru noi, conceptul de "idee" este ceva ce detinem în minte, dar pentru Platon ideile sunt ceva afara din spatiu si timp. Lumea fizica este doar o imitatie a adevaratei Idei, a Realului.
De exemplu, ideea de cerc este ceva perfect rotund, dar nici un cerc nu este cu adevarat rotund.
Adevarata idee nu are de a face cu exemplificarea ei din lumea senzoriala, a spatiului si a timpului.
Astfel, lucrurile din lumea fizica sunt imitatiile imperfecte ale Formei sau ale Ideii.
Deci, dupa cum am precizat anterior teoria ideilor implica doua lumi: "…o lume a realitatii adevarate, unde ideile sunt obiectul cunoasterii, si o alta lume, a realitatii
relative, lucrurile devenind trecatoare, obiectul reprezentarii exacte sau al parerii.
Cea dintâi
lume cuprinde "to on ontos" (expresie din limba greaca însemnând - ceea ce este cu adevarat).
Ceea ce formeaza lumea adevarata este cugetarea. Prin gândirea pura te detasezi de lumea senzoriala, astfel gasind ceea ce este real, etern, nedevenit si neschimbat.
Toate ideile sunt însumate într-un ideal ultim pe care îl numeste "Bine" (principiul perfectiunii).
Aici poate aparea o prima eroare teologica, datorita faptului ca acest principiu este "principiul impersonal al perfectiunii pe care o venereaza".
O a doua aplicatie si totodata cea mai interesanta a acestei teorii, este aceea ca Platon explica posibilitatea Ideilor prin lumea senzoriala.
O astfel de idee exclude un Dumnezeu personal care coboara, se identifica si se implica în lumea care cauta Adevarul suprem.
Prin urmare, în crestinism, idealul, dumnezeirea se implica în lumea limitata de timp si spatiu si omul cauta sa ajunga la un nivel superior prin cunoastere, prin devenire.
Teoria ideilor, care nu se afla în fenomenal, ci în universal ramâne cea mai importanta din filosofia platoniana.
Ideile par sa depaseasca spatiul si timpul si compun obiectul (întreaga masa de cunostinte), alcatuit din unica si absoluta Fiinta Reala. Pe baza acestei idei, sunt puse bazele învataturii platoniene pentru individ.
Platon a construit, de asemenea, un întreg sistem de valori bazat pe ideile sale.
Asadar, ceea ce el a vrut sa spuna prin forma si ce loc ocupa aceasta în universul fiintei sunt chestiuni care-i vor duce pe ceilalti filosofi în adâncul gândirii filosofiei platoniene.
Ideea conceptului de Forma, pe care Socrate o prezinta în mai multe dialoguri ale lui Platon pare a-si avea radacinile în anumite trasaturi independente.
Caracteristicile acestor trasaturi se refera în general la notiuni si constituie periodic teme în disputele dialectice. În orice caz, o analiza atenta a acestor teme arata ca formele nu sunt complete.
Nu este nici o urma de îndoiala ca Teoria Ideilor a însemnat un pas urias în progresul filosofiei antice.
Teoria este explicata numai în patru scrieri din cele treizeci si sase ale lui Platon (Republic, Symposium, Phaedo si Parmenides).
De exemplu, în Phaedo, Socrate foloseste numeroase motive pentru a justifica credinta în nemurirea sufletului uman. Dar formele joaca doar un rol în aceste nenumarate motive.
Prin aceste idei, Platon acopera subiectul esential al filosofiei (ideea) care si astazi este discutat.
Mai mult decât atât, opiniile sale au fost privite de foarte multi ca restrânse în metafizica sa, sub conceptul de forma.
Platon, pare sa fi stabilit o legatura între metafizica si etica scriind dialoguri care considerau natura virtutii ca fiind o excelenta.
Reneé Descartes sustinea ca o idee este “ceea ce se concepe în mod imediat de catre spiritul uman”, orice se afla în mintea unei fiinte gânditoare.
Pe de alta parte, John Locke prezenta ideea ca “ un obiect nemijlocit al mintii, adica perceput si existent în apropiere”.
Primii filosofi au extins termenul idee spre a desemna orice întâlnim în mintea umana, extindere de care a profitat fara rezerve John Locke.
De la ideile obiective ale lui Platon si pâna la ideile divine ale neoplatonicilor si respectiv ideile umane ale lui Descartes si Locke avem o lunga istorie, cu schimbari majore de înteles, si totodata cu modificarea perspectivei de considerare a universalitatii, generalitatii sau a caracterului particular al acestor entitati gândite.
Dificultatea întelegerii termenului idee apare odata cu punerea problemei naturii (obiective sau subiective) si totodata a originii (empirice sau transcedentale) a entitatii astfel denumite.
Rationalismul, reprezentat de Kant, a observat ca întelegerea trebuie conceputa mai degraba în termeni de reguli si principii organizatorice.
Astfel, ideea de datorie morala sau justitie nu este doar generala, ci universala.