Adaugat la data: 2010-09-10
de catre: danutza
Numar pagini: 3
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 36.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Estetic

LECTII SI CONVORBIRI DESPRE ESTETICA, PSIHOLOGIE SI CREDINTA RELIGIOASA

LUDWIG WITTGENSTEIN

Wittgenstein a conceput filosofia sa ca expresie a nevoii de orientare pe care o resimte omul instruit de îndata ce se încumeta sa gândeasca în mod independent.

Lucrarea „Lectii si convorbiri despre estetica, psihologie si credinta religioasa” este doar o selectie din notitele luate de studenti la lectiile lui Wittgenstein.

Pentru el subiectul, estetica, este foarte întins si înteles gresit deoarece limbajul ne joaca mereu feste, mai ales atunci când ajungem într-un domeniu nou.

Cuvântul se învata ca substitut pentru o expresie faciala sau pentru un gest. Wittgenstein îi acuza pe filosofii din generatia actuala, inclusiv Moore, deoarece acestia când privesc limbajul, ei considera forma cuvintelor nu modul în care este ea folosita.

Daca am ajunge în mijlocul unui trib strain, a carui limba nu o cunostem deloc si am vrea sa stim ce cuvinte corespund cuvintelor noastre „bun”, „frumos”, etc., ce anume am cauta”?

Probabil ca am cauta zâmbete, gesturi, hrana, jucarii. Cât de departe ne duc toate acestea de estetica obisnuita! Nu pornim de la anumite cuvinte, ci de la anumite situatii sau utilitati.

Ce spune un cunoscator în ale îmbracamintii de calitate atunci când probeaza un costum la croitor? „Asta este lungimea potrivita.”, „E prea scurt.”, „E prea strâmt”.

Cuvintele de aprobare nu joaca aici nici un rol, desi omul va arata multumit când haina i se potriveste. Cum arat ca un costum îmi place? În principal prin acela ca îl port des, ca îmi place sa fiu vazut, etc.

A descrie în ce consta capacitatea de o aprecia nu este doar greu, ci de-a dreptul imposibil. Pentru a descrie în ce consta ea ar trebui sa descriem întreaga ambianta.

Cuvintele pe care le numim expresii ale judecatii estetice joaca un rol complicat dar bine determinat, în ceea ce numim cultura unei epoci.

A descrie folosirea lor sau a descrie ce se întelege printr-un gust cultivat înseamna a descrie o cultura.

În epoci diferite se joaca jocuri cu totul diferite. Ceea ce tine de un joc de limbaj este o întreaga cultura.

Pentru a ne clarifica asupra expresiilor esteticii trebuie sa descrii forme de viata.

Pentru Wittgenstein lucrurile stau în felul urmator: exista un domeniu de expresii ale placerii, când gustam o mâncare buna, sau simtim un miros placut, etc., apoi este domeniul artei care e cu totul diferit, chiar daca avem aceeasi expresie pe fata când ascultam o piesa muzicala ca si atunci când gustam o mâncare buna.

Lucrul cel mai important, în legatura cu estetica, este ceea ce s-ar putea numi reactie de ordin estetic, de exemplu nemultumire, desgust, indispozitie.

Problemele estetice nu au nimic de-a face cu experimentele psihologice, caci la ele se raspunde în cu totul alt fel.

Oamenii continua sa creada ca psihologia va ajunge într-o zi sa explice toate judecatile noastre estetice – psihologia experimentala.

Pentru Wittgenstein ceea ce face Freud i se pare cu totul gresit.

El ofera ceea ce se numeste o interpretare a viselor. Freud evidenteaza anumite relatii între imaginile din vis si anumite obiecte de natura sexuala.

Freud are temeiuri foarte ingenioase pentru a spune ceea ce spune, multa imaginatie dar si uriase prejudecati ce sunt în masura sa induca în eroare pe oameni.

Daca psihanaliza ne conduce sa spunem ca întradevar am gândi cutare si cutare lucru, nu este vorba de descoperire ci de convingere, pentru Wittgenstein.

Gândirea nu este ceva ce însoteste cuvintele, asa cum sunt ele rostite sau auzite.

Behavioarismul nu neaga existenta trairilor si spun ca descrierea pe care o dam comportamentului este descriererea pe care o dam trairilor.

Wittgenstein îl critica pe Freud dar evidentia si câteva lucruri demne de atentie care exista în ceea ce spune Freud, bunaoara despre ideea de „simbolism al visului” sau în sugestia ca, atunci când visezi, într-un anumit sens, „spun ceva”.

El încerca sa desparta ceea ce este valoros la Freud de acel „mod de a gândi” pe care voia sa îl combata.

Placând de la conceptia lui Freud, ca anxietatea este totdeauna o repetare de un fel sau altul a anxietatii pe care am resimtit-o la nastere, ne spune ca Freud nu stabileste acest lucru prin raportare la probe – deoarece nu o poate face.

Porind de la zicala unui general austriac care a spus cuiva: „Am sa ma gândesc la tine dupa moartea mea, daca acest lucru va fi posibil”, Wittgenstei da explicatile legate de credint religioasa.

Un grup de oameni ar gasi aceasta afirmatie groteasca si un alt grup nu ar gasi-o astfel.

Presupunem ca cineva ar crede în judecata de apoi, iar altcineva nu crede, înseamna oare aceasta ca acel cineva crede opusul, si anume pur si simplu ca asa ceva nu se va întâmpla?

Este vorba de o situatie în care suntem pe alte planuri cu totul diferite. O credinta nu seamana cu o stare momentana a mintii.

Un om va face totul pentru nu a fi târât în foc. Nu e vorba de inductie.

E doar spaima. Aeasta este parte din substanta credintei si motivul pentru care în constroversele religioase nu întâlnim acea forma de controversa în care unul este sigur de acest lucru, iar celalalt zice: „Ei bine, e posibil”.

Crestinismul nu se fundamenteaza pe o baza istorica în sensul ca credinta comuna cu privire la fapte istorice i-ar putea servi drept fundament.

Aceasta credinta în fapte istorice difera de credinta în fapte istorice obisnuite, ele nu sunt tratate ca propozitii istorice, empirice.

Oamenii credinciosi nu pun în aplicare îndoiala pe care ar aplica-o în mod obisnuit oricarei propozitii istorice.

Cuvântul „Dumnezeu” face parte din cuvintele învatate cel mai devreme. Cuvântul este folosit ca un cuvânt ce reprezinta o persoana.

Dumnezeu vede, rasplateste, etc. Oamenii sunt religiosi în masura în care se cred nu atât imperfecti, cât bolnavi.

Orice om cât de cât cinstit, dupa parerea lui Wittgenstein, crede despre sine ca este într-un grad mai înalt imperfect, dar cel religios se crede nenorocit.

În viziunea lui, religia cretina e doar pentru acela care are nevoie de un ajutor nemarginit, adica numai pentru acela care simte o mizerie nesfârsita.

Lui i se pare ca o credinta religioasa nu poate fi decât ceva de felul unei angajari pasionate fata de un sistem de referinta.

Desi este credinta, ea este defapt un mod de a trai sau de a judeca viata.

Credinta religioasa si superstitia sunt cu totul diferite. Una izvoraste din frica si este un soi de falsa stiinta. Cealalta este încredere. Gânditorul religios cinstit e aidoma dansatorului pe sârma.

Viata te poate educa sa crezi în Dumnezeu la fel ca si experientele; dar nu viziuni sau alte experiente ale simturilor care ne arata „existenta acestei fiinte”, ci, de exemplu suferintele de diferite feluri.

Pe Dumnezeu nu în vedem în felul în care o impresie senzoriala ne arata un obiect, nici nu ne lasa sa îl banuim. Doar experientele, gândurile – viata ne pot impune aceasta notiune.