Adaugat la data: 2010-08-18
de catre: danutza
Numar pagini: 7
Tip document: .doc
Nivel: Facultate
Dimensiune: 57.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Directii si critici privind reforma in administratia publica

DIRECTII SI CRITICI PRIVIND REFORMA IN ADMINISTRATIA PUBLICA

MOTTO: ”SE POATE GUVERANA DE DEPARTE, DAR SE POATE ADMINISTRA NUMAI DE APROAPE”
Decret francez-1852

Administratia publica reprezinta o “mare afacere publica “, în care suntem cu totii implicati  în calitatea noastra de cetateni si, ca urmare, este necesar sa nu ramânem pasivi la lucrurile care ne privesc si pe care le putem schimba sau îmbunatati în mod direct sau indirect.

Acest proiect “Administratia Viitorului “ este o sansa pentru mine de a-mi exprima parerea si am convingerea ca cel putin una din propunerile mele va avea aplicabilitate în viitorul apropiat.

Conform Constitutiei României, art. 119 “administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se întemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii serviciilor publice “.

Principiul autonomiei locale are în vedere organizarea si functionarea administratiei publice locale pornind de la “dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale, de a rezolva si gestiona în nume propriu si sub responsabilitatea lor, o parte importanta a treburilor publice, în folosul colectivitatilor locale pe care le reprezinta “, autoritatile administratiei centrale, potrivit principiului subsidiaritatii, intervenind daca si în masura în care obiectivele actiunii nu pot fi realizate de autoritatile locale.

Autonomia locala se manifesta pe mai multe planuri. Pe planul capacitatii juridice, colectivitatile teritoriale locale sunt subiecte de drept distincte, având propriile interese publice, iar pe  plan institutional, ele dispun de autoritati administrative proprii.

Pe planul autonomiei decizionale, aceste autoritati au competente proprii si iau decizii în interesul colectivitatilor pe care le administreaza.

De asemenea, autonomia nu poate fi reala, efectiva, fara prezenta autonomiei în planul mijloacelor umane, materiale, financiare, colectivitatile teritoriale locale având proprii functionari publici, domeniu(public si privat) propriu, autonomie financiara(buget propriu).

Autoritatile locale sunt autonome dar nu si suverane. Autonomia este exclusiv la nivel administrativ, iar nu si legislativ, de guvernare sau judiciar.

Autoritatile locale sunt supuse unui control de tutela administrativa exercitat de administratia de stat.

Astfel, autonomia locala nu se poate interpreta si aplica decât în cadrul caracterelor statului român care este un stat unitar complex.

Administratia publica locala din tarile dezvoltate are la baza principiul autonomiei locale si consider ca si în România energia trebuie canalizata catre o reala, eficienta si functionala autonomie locala, administrativa si financiara.

Acest lucru ofera avantajul aplicarii unor strategii si tactici adaptabile si pliate pe specificul realitatilor locale.

Realitatea demonstreaza ca de aproape 10 ani se încearca adaptarea la transformarile de natura administrativa, politica si juridica ce au loc în statele dezvoltate.

O analiza a cadrului legislativ si institutional arata ca nu au fost gasite cele mai bune instrumente pentru realizarea reformei în administratie:

~ nu s-a reusit optimizarea procesului decizional, autonomia locala nefiind asumata complet de autoritatile locale;

~ neidentificarea, în mod cert, a responsabilitatilor si relatiilor dintre diferite institutii;

~ descentralizarea este incompleta, nereusindu-se apropierea de interesul cetateanului, a unor atributii si decizii.

Nu s-a reusit nici transferul complet de resurse materiale si financiare care asigura apropierea deciziei de realitatea economica si care confera o mai buna valorificarea a resurselor.

~ bugetele colectivitatilor locale sunt dependente în mare masura de resursele bugetului de stat, veniturile proprii bugetelor locale nedepasind 25% din necesarul de resurse locale, reforma finantelor vizând, dupa model european, o cota de aproximativ 50%.

~ o insuficienta comunicare între autoritatea publica si cetatean;

~ nu s-a reusit implementarea unui sistem informational în toate ramurile administratiei;

~ exista o nemultumire a cetatenilor determinata de necorelarea dintre confortul urban oferit de autoritati si suma ridicata de bani pe care trebuie sa o verse anual la bugetul local;

~ intrarea în vigoare a Legii finantelor publice locale a fost amânata datorita insuficientei pregatiri a acestui moment, consiliile locale si judetene neorganizându-si propriile compartimente fiscale.

Este evident ca începând cu recunoasterea constitutionala a autonomiei locale, multe legi adoptate în perioada postdecembrista au vizat crearea unui cadru  legal necesar aplicarii acestui principiu(Legea privind statutul functionarilor publici;

Legea privind raspunderea ministeriala; Legea finantelor publice locale; L

egea administratiei publice locale; Legea privind dezvoltarea regionala) si, totodata, armonizarea cu legislatia europeana.

Acest demers a culminat prin obtinerea de catre România a statului de parte la “Carta europeana a autonomiei locale” prin decretul nr.131/1997 si prin Legea nr.199/1997.

Cu toate aceste eforturi, sunt înca necesare o serie de masuri legislative si administrative care sa confere eficienta acestui scop.    

Pentru a putea vorbi de o reforma în administratia publica, asupra acestui proces trebuie sa existe amprenta marketingului si managementului public.

Administratia este o afacere si trebuie condusa corespunzator pentru a avea randament.

Nu se poate face reforma fara a fi facuta o analiza SWOT prin care sa se identifice avantajele si dezavantajele, oportunitatile si pericolele.

Reforma trebuie structurata în scopuri, obiective principale si secundare, strategii., toate stabilite prin raportare la rezultatele analizei mentionate mai sus.

Dupa o elaborare riguroasa, aceste planuri trebuiesc implementate cu elementele de rigoare: activitati, responsabili, executanti, supervizori, timp, buget.

Toate elementele reformei trebuiesc monitorizate si controlate, iar când este cazul actualizarea planului.

Pasii reformei trebuiesc stabiliti în urma unei abordari manageriale care sa confere dinamica procesului de transformare a organizatiilor publice. 

Elaborarea unei legi a descentralizarii reprezinta un punct de plecare pentru o reforma administrativa.

Prin intermediul ei se vor clarifica problemele privind repartitia puterilor între alesi si functionari, competentele colectivitatilor teritoriale si ale statului.

Transferul de competenta trebuie însotit de transferul resurselor necesare exercitarii competentelor.

Sporirea capacitatii decizionale presupune si existenta raspunderii persoanelor decidente fara a exista posibilitatea imputarii raspunderii în sarcina altor persoane decât în anumite conditii riguros stabilite; asta pentru ca toate autoritatile doresc sa decida, dar toate ”fug” de responsabilitati.

De asemenea, trebuiesc create conditiile democratiei participative prin asigurarea informarii si participarii cetatenilor la rezolvarea problemelor majore ale comunitatii, întarirea dreptului de expresie al alesilor locali, asigurarea transparentei actelor administrative.

Procedurile de consultare a cetatenilor în problemele fundamentale, trebuiesc prevazute într-o viitoare lege privind organizarea si desfasurarea referendumului prevazut în Constitutie.

Relatia fiscala dintre administratia centrala si autoritatile publice locale este, înca, una de dependenta, autoritatile locale nebeneficiind de un cadru de acces la piata de credit. Corespunzator legii si limitelor acesteia, autoritatilor locale le-ar fi necesara libertatea deplina de a fixa nivelul impozitelor si taxelor locale.

Astfel fixarea se va face prin corelare directa la capacitatea de plata a contribuabililor, crescând totodata interesul asupra modului cum sunt utilizati banii.

Pentru o mai buna si rapida colectare a impozitelor, ar fi necesara utilizarea unor mijloace moderne: cardul, biletul la ordin.

Utilizarea aceleasi baze de calcul pentru stabilirea mai multor impozite ar fi o masura ce ar diminua timpul necesar operatiunii de impunere si costurile aferente.

Pentru valorificarea resurselor financiare locale disponibile temporar, ar fi oportuna infiintarea unei banci proprii colectivitatilor locale ce ar crea posibilitatea finantarii unor lucrari de investitii, obtinându-se totodata, si o dobânda pentru sumele depozitate, lucru ce nu are loc prin trezoreria statului.