Adaugat la data: 2010-08-21
de catre: danutza
Numar pagini: 6
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 56.0 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Despre libertate

Despre libertate

Asa cum putem afla din lucrarea “Statul Atenian” a lui Aristotel, a fost o vreme în care Solon introdusese în rândul delictelor politice si neparticiparea “din indiferenta sau tembelism” a cetatenilor la viata cetatii.

Cel gasit vinovat urma “sa fie despuiat de onoruri si scos din rândul cetatenilor”.

Este interesant modul în care Solon a gândit aceasta problema.

Democratia participativa presupune anumite atributii pe care cetateanul trebuie sa le exercite pentru ca aceasta forma de guvernare sa nu fie pusa în pericol.

Optiunea politica a fiecarui individ în parte este foarte importanta pentru formarea unei majoritati care sa confere guvernantilor autoritatea de a lua decizii si în acelasi timp de a le putea justifica prin încrederea conferita de actul electoral.

Fara aceasta optiune general manifestata nu ar mai putea fi invocata ca justificare a unor decizii mai mult sau mai putin corecte regula majoritatii.

Iar acest fapt ar diminua cu mult autoritatea puterii în fata societatii civile.

De aceea, cetateanului i se ofera anumite drepturi si libertati individuale pe care, însa, daca nu le foloseste, statul îsi aroga dreptul de a i le retrage, ba chiar de a-i nega chiar si conditia de simplu cetatean.

Este o viziune aparte în ceea ce priveste conceptul de libertate. Exista libertatea de opinie, libertatea de a vota, libertatea cuvântului, dar nu exista libertatea de a opta pentru participare sau neparticipare.

Aceasta îngradire poate duce în final la obstructionarea si anularea tuturor celorlalte libertati.

Practic cetateanului atenian i se impunea sa-si exercite drepturile democratice, în caz contrar autoritatea statala având posibilitatea de a anula aceste drepturi.

Se pune întrebarea daca în acest caz se mai poate vorbi sau nu despre libertate. Pentru ca, asa cum spunea Friedman, “nimeni nu va poate sili sa fiti liberi. Aceasta este treaba voastra”.

Orice constrângere în acest sens înseamna de fapt o anulare a libertatii.

Am dat acest exemplu inspirat din originala democratie a statului atenian tocmai pentru a reliefa limitele libertatii.

Nu vorbim despre libertate în sensul abstract, filozofic deoarece libertate deplina nu exista, nu este altceva decât o utopie.

Totusi, nu este lipsit de interes un demers lamuritor în privinta limitelor pâna la care se poate exprima liber un individ din punct de vedere social, politic, economic.

Din legea lui Solon se poate desprinde o concluzie importanta.

Libertatea este o notiune relativa, care poate fi înteleasa ca atare într-un anumit cadru istorico - geografic si într-o anumita împrejurare, în timp ce într-o alta situatie ar putea apare drept forma de manifestare a unei constrângeri.

Pentru a fi mai expliciti în argumentare, putem sa ne gândim la restrictiile formale care îi sunt impuse unui nevorbitor de limba engleza ce emigreaza în SUA.

Desi are dreptul la opinie, are libertatea cuvântului, garantate prin lege, practic acestea nu îi sunt de nici un folos, neputând uza de ele.

Neîntelegerea codului de comunicare îi limiteaza foarte mult sfera de actiune.

Practic, pentru a se putea exprima, va fi nevoit, constrâns sa învete limba engleza, altfel fiind nevoit sa se limiteze doar la contactele cu cei care îi înteleg propria limba.

Acelasi lucru se întâmpla cu orice individ care traieste într-o societate data: este nevoit sa accepte si sa-si însuseasca anumite norme fara de care convietuirea în interiorul societatii respective nu ar fi posibila, libertatile sale nu ar putea fi exprimate dar nici respectate.

Conceptele de “libertate negativa” si “libertate pozitiva”

Pentru un plus de claritate a celor spuse si a celor ce vor urma, se impune o definire clara a conceptului de libertate, pentru ca, în mod evident, în exemplul de mai sus intra în conflict doua tipuri de libertate pe care Isaiah Berlin le numeste ca fiind “libertate pozitiva” si “libertate negativa”.

Desigur, termenii sunt de natura sa contrarieze, dar în fond nu este nimic nou fata de conceptul lui Mill despre “libertatea individuala” si “domeniul jurisdictional al societatii” (Economicul, familia, societatea) expus în eseul cu acelasi nume sau conceptul lui Friedman expus în “Capitalism si libertate”.

Libertatea negativa - este acea forma de exprimare a libertatii în care orice interferenta cu libertatile semenilor este de natura sa restrânga libertatea unui individ.

Mill spunea ca “singura libertate ce merita acest nume este aceea de a urmari propriul nostru bine dupa cum credem de cuviinta”.

Tocmai aici sta problema. Este adevarat ca doar urmarindu-ti propriul interes poti sa atingi maximum de eficienta, însa cum ar arata o societate în care nu ar exista un minim de reguli prestabilite în interiorul carora individul sa se poata misca?

Acesta ar intra foarte repede în conflict cu o serie de alti indivizi al caror scop poate sa interfereze, fie si întâmplator cu cel al individului în cauza.

Ce se întâmpla atunci? Trebuie sau nu trebuie sa se tina cont de acest lucru?

Cine rezolva conflictul daca nu exista nici un fel de regula? De aici si pâna la instituirea unui arbitru nu mai este decât un pas.

Sau ne putem baza pe moralitatea individului, mizând pe faptul ca poate acesta îsi va da seama de nevoile celuilalt si va accepta sa le dea prioritate? Însa modelul pe care este construit Homo Oeconomicus la clasici nu este în masura sa ne faca sa tragem astfel de concluzii.

Este adevarat ca Smith spunea în cap.

I al “Teoriei sentimentelor morale” ca la om “exista evident unele principii în natura sa care îl fac sa se intereseze de soarta celorlalti”, dar tot el spunea ca acesta nu urmareste decât maximizarea profitului cu minimum de efort, si ca în acest demers este foarte rational si perfect egoist.

Nu se poate miza pe atitudinea de moment a individului, el trebuie sa respecte anumite reguli formale “care au doar un caracter instrumental, în sensul ca se asteapta ca ele sa fie de folos unor indivizi înca necunoscuti, pentru scopurile în care acesti oameni vor socoti de cuviinta sa le întrebuinteze si în împrejurari ce nu pot fi prevazute în detalii”.

Asadar aceste reguli trebuie sa fie prestabilite si, în mod fundamental, cunoscute de catre toata lumea. Sunt un fel de reguli ale jocului care trebuie respectate de catre toti participantii pentru a fi asigurata buna desfasurare a acestuia.

Ele nu sunt de natura restrictiva din moment ce sunt acceptate si însusite de catre toata lumea. În aceste limite stabilite, orice actiune este posibila a fi desfasurata în propriul interes.

Se pune întrebarea: ce

se întâmpla atunci când regulile jocului sunt încalcate? Trebuie sa existe o autoritate care sa sanctioneze acest lucru, un fel de arbitru impartial care are la îndemâna instrumentele necesare pentru a restabili buna desfasurare a jocului.

Aici se mai impune o conditie: acest arbitru sa fie în mod unanim acceptat.

De-a lungul timpului, rolul arbitrului si l-a asumat statul.

Problema care naste în general controverse este cât de extins trebuie sa fie acest stat pentru a asigura respectarea legilor deja acceptate? Istoria doctrinelor economice ne poate exemplifica un lung sir de forme de guvernare, de diverse dimensiuni, care de-a lungul timpului au asigurat mai mult sau mai putin eficient acest lucru.

De la statul minimal, “paznicul de noapte” în viziunea clasicilor, pâna la statul omniprezent, totalitar, fiecare dintre noi poate sa aleaga exemplul care-i este pe plac.

Un lucru este sigur: statul, oricât de minimal ar fi, trebuie sa existe. Convietuirea în anarhie nu este posibila.

Însa important este ca el sa actioneze în anumite limite, sa fie un stat de drept. În conceptia lui Hayek, acesta ar trebui sa le dea indivizilor diferiti aceleasi posibilitati obiective, regulile sa fie aplicate întotdeauna fara exceptii, individul trebuind “sa prevada actiunea statului si sa faca uz de aceasta cunoastere ca de un dat în alcatuirea propriilor planuri”.

Unii dintre noi ar fi tentati sa creada ca suprematia statului de drept ar fi posibila în orice tip de societate. Nimic mai fals. Numai o societate liberala este compatibila cu un stat de drept.

Restrângerea legislatiei doar la nivelul legilor formale nu face posibila functionarea statului de drept într-o societate centralizata, caci aceasta este nevoita permanent sa adapteze cadrul legislativ la multiplele situatii noi aparute în economie.

Mill a delimitat foarte bine sfera de întelegere a notiunii de libertate, în întelesul de libertate negativa.

El încerca sa demonstreze ca nu putem vorbi despre libertate decât daca individul îsi urmareste binele propriu, prin metode si mijloace proprii, bineînteles atâta timp cât nu încearca sa lipseasca pe altii de binele lor sau sa-i împiedice sa-l dobândeasca.

În limitele impuse de statul de drept, omenirea nu are decât de câstigat lasând pe fiecare sa traiasca asa cum crede el ca e mai bine decât silind pe fiecare sa traiasca asa cum li se pare celorlalti ca ar fi mai bine.

În concluzie, libertatea negativa este acea libertate rational posibil a fi exprimata în cadrul unei societati guvernata de un stat de drept, care intervine în limitele unor reguli prestabilite numai acolo unde libertatea individuala este încalcata, si în care fiecare individ îsi exprima propria libertate pâna la limita la care aceasta lezeaza libertatea altui individ.