Adaugat la data: 2010-10-13
de catre: danutza
Numar pagini: 3
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 299.0 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Delta Dunarii - rezervatie a biosferei

Delta Dunării – Rezervaţie a biosferei


„Între fluviile care au renume şi care sunt navigabile când vii de la mare este şi Istrul...” –nota Herodot din Halicarnas în Istorii (484-425 î. Hr.), cea mai veche descriere a ţinuturilor de la Dunărea de Jos; Publius Ovidius Naso(cca 10-15d. Hr.) remarca şi el că „...Danubiu-i cel mai mare,/Mai jos de Nil să fie, el nu vrea nicidecum”.
 
Al doilea fluviu al Europei si al 26-lea din lume, cu aproape 2900km lungime, peste 800 000km2dimensiunea bazinului populat de cca 80 000 000 locuitori din opt ţări – aceasta ar fi cartea de vizită a generoasei căi de apă ce-şi îndeplineşte statornic de milenii rolul „drumului mare”cunoscut, apreciat şi „bătut” de barcaze feniciene, trireme greceşti, galere romane, corabii şi caravele bizantine, genoveze, galioane veneţiene, bolozane turceşti, siece cazaceşti, remorchere, şlepuri şi motonave în vremurile mai noi.

„Istros” în limbajul argonauţilor si în mitologia de pe malurile Nilului, „Phisos” la fenicieni, „Danare”- „Donaris” la traco-geţi, „Istrus” - „Histr”- „Danubius” pentru romani, „Rio Divino” de la curtea lui Carol Quintul şi „Le roi des fluves de l’Europe” în opinia lui Napoleon Bonaparte, Dunărea străbate pe teritoriul României ultimii 1075km încheindu-ţi calea prin Deltă – cea mai reprezentativă de pe bătrânul continent şi una dintre cele mai complexe din lume.
   
„Intrată pe pământurile ţării noastre ca printr-un monumental arc de triumf, prin Deflieul Cazanelor, Dunărea o părăseşte prin uriaşul, somptuosul, mirificul evantai al deltei”(Geo Bogza).

Este un capăt de lume original, unic în felul său: cel mai tânăr pământ al Europei vecin unora dintre cei mai bătrâni munţi ai planetei(Măcin, masiv hercinic, cca 400 milioane de ani) – petec de ape şi pământ veşnic în luptă, mereu altfel, păienjeniş de canaluri, grinduri, gârle, păduri cu aspect tropical, dune fluvio-marine într-o amplă, permanentă metamorfoză.

Nu-i de mirare aşadar că informaţiile de ordin istoric diferă: acelaşi Herodot credea că Dunărea se împarte la vărsare în 5 braţe, relatare susţinută de Eratostene din Alexandria şi de greculPolybiu (272-120 Î. Hr.), contrazisă la începutul mileniului al erei noastre de geograful Strabon din Pont care număra 7 braţe, de romanul Pliniu cel Bătrân convins că erau 6, de egipteanul Claudiu Ptolemeu(cca90-168 d. Hr.) revenit la 7 braţe de vărsare ale Dunării în mare, inc
lusiv „Gura sfântă”; Hărţile Evului Mediu nu sunt nici ele mai consecvente, Dunărea se vărsa ba în Marmara, ba în Dardanele, iar dacă-şi adună totuşi apele în Marea Neagră i se desenează fie un braţ-două, fie vreo 5-6, câte unul rătăcit şi prin portul Constanţa...

Abia în 1856 căpitanul Engley Spratt întocmeşte o hartă mai aproape de realitate; adică de contemporaneitatea sa, pentru că astăzi lucrurile stau deja altfel: farurile instalate la malul mării în 1802 (Sulina) şi 1865 (Sf. Gheorghe) se află acum la 2-3km inapoia ţărmului.  
 

I.Populaţia şi aşezările
    
Populaţia Deltei are un mod de viaţă neschimbat de secole. Implantarea unamă discretă a permis supravieţuirea uimitoarelor ecosisteme din Deltă. Întinderea mare a apei explică numărul mic al locuitorilor (în jur de 22000 de locuitori), cu toate că sporul natural este mult peste media ţării(7-80/00). Mobilitatea teritorială a cunoscut deplasări definitive şi deplasări temporare pentru lucru, studii etc.
    
Populaţia Deltei este grupată în 15 localităţi rurale şi 2 oraşe: Tulcea şi Sulina.

Tulcea: poarta de intrare în Deltă, oraş cu puţin sub 100 000 locuitori, construit pe locul aşezării geto-dace Aegyssus, datat acum 2600 de ani, menţionat cu actualul nume în 1595 pe harta lui Paolo Giorgici. Este un oraş cu funcţie navală, industrială şi turistică.

Sulina: cel mai estic oraş al ţării, situat la gura braţului Sulina, oraşul românesc cu cea mai mică altitudine (3,5 m), port de intrare a vaselor maritime pe Dunăre.
   
 
II.Vegetaţia
    
În Delta Dunãrii predominã vegetaţia de mlaştinã stuficolã, care ocupã cca. 78% din suprafaţa totalã. Principalele specii sunt stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia piticã şi numeroase alte specii. Vegetaţia de sãrãturi ocupã 6% din total, dezvoltându-se pe soluri salinizate şi solonceacuri marine.
    
Specificul este dat de prezenţa speciilor : Salicornia patula, Juncus marinus, Juncus littoralis, Plantago cornuti. Zãvoaiele sunt pãduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, sunt periodic inundate şi se dezvoltã pe 6% din totalul suprafeţei. Sunt specifice deltei fluviale, unde dau nota caracteristicã peisajului. Întâlnim patru tipuri de zãvoaie :

•    zãvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile joase - sunt inundate cea mai mare parte a anului şi sunt formate mai ales din Salix alba si Salix fragilis;

•    zăvoaiele care cresc pe grindurile mai înalte formate din Salix alba, Populus alba, Populus canescens;

•    zăvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile cele mai înalte foarte rar inundate, formate din plop (Populas canescens şi P.alba) la care se adaugã speciile plantate : plopul negru hibrid, arţarul american şi frasinul de Pensilvenia ;

•    un tip de zãvoi mai rar este arinişul (predominã Alnus glutinosa) care apare pe grindurile fluviatile din delta marinã.
 
Vegetaţia pajiştilor de stepã nisipoasã este extinsã pe 3% din totalul deltei, dezvoltându-se mai ales pe câmpurile marine Letea, Caraorman şi Sãrãturile. Sunt specifice speciile Festuca bekeri, Secale sylvestris, Carex colchica, Ephedra distachya.                          
 
Vegeaţia pajiştilor mesofile de grind se dezvoltã pe cca. 3% din totalul suprafeţei deltei, în special pe grindurile fluviale supuse inundãrii periodice. Predominã Glyceria maxima, Elytrigia repens. Vegetaţia acvaticã din ghioluri, bãlţi şi japse ocupã 2% din totalul deltei.

Pentru vegetaţia submersã sunt specifice speciile Ceratophyllum submersum, Myriopyllum verticillatum, Potamogeton sp., Helodea canadensis.Vegetaţia plutitoare este mai variatã. Predominã Lemna minor, Salvinia natans, Spirodela polyrrhiza, Nymphoides peltata, Nymphaea alba, Nuphar luteum, Trapa natans. Vegetaţia emersã este dominatã de stuf (Phragmites australis), papurã (Typha latifolia şi T. angustifolia), pipirig (Schoenolectus lacustris).
 
 
Vegetaţia tufişurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine sau pe cele de pe ţãrmurile marine active se extind numai pe 1% din totalul suprafeţei deltei şi sunt dominate de Tamarix ramosissima, Elaeagnus angustifolia, Hippophae rhamnoides.

Pãdurile de pe câmpurile marine Letea şi Caraorman sunt şleauri de silvostepã, numite local haşmace, cu stejar brumãriu (Quercus pedunculiflora), stejar pedunculat (Q. robur), frasin (Fraxinus angustifolia), plop tremurãtor (Populus tremula), ulm (Ulmus foliacea), şi cu plantele agãţãtoare Periploca graeca, Vitis silvestris, Hedra helix. Reprezintã numai 0,8% din totalul suprafeţei DelteiDunării.  

Plaurul. Formaţiune specificã stufãriilor masive, plaurul este un strat gros de 1 - 1,6m format dintr-o împletiturã de rizomi de stuf şi de rãdăcini ale altor plante acvatice în amestec cu resturi organice şi sol. Iniţial fixat, plaurul se desprinde de fundul ghiolurilor şi bãlţilor transformându-se în insule plutitoare cu diferite mãrimi care, împinse de vânt, se deplaseazã pe suprafaţa apei.

Vegetaţia plaurului diferã de restul stufãriilor. Stuful (Phragmites australis) se dezvoltã aici în cele mai bune condiţii, fiind mai înalt şi mai gros. Alãturi de stuf întâlnim rogozul, menta, feriga de apã (Nephrodium thelypteris), cucuta de apã, troscotul, salcia piticã, precum şi plantele agãţãtoare Calystegia sepium şi Solanum dulcamara.

Pe plaur se formeazã coloniile de pelicani comun şi creţ. Tot pe plaur trăiesc porcul mistreţ, câinele enot, bizamul, lutra, nurca, vulpea.

Cercetãrile recente au dus la identificarea a 955 specii de cormofite spontane, reprezentând:

elemente eurasiatice (28%)
estice (24%)
 
europene (14%)
 
cosmopolite si adventive
 

Din punct de vedere ecologic numai un sfert dintre specii (26%) sunt legate de mediul acvatic (hidrofile, higrofile si higromezofile), restul fiind mezofile, xerofile, eurifile, halofile, psamofile. Nota dominantã o dau stuful, papura, sãlciile, plantele plutitoare (nuferii, cornacii, cosorul). În deltã îşi gãsesc refugiul o serie de specii rare, cum sunt : Ephedra distachya, Carex colchica, Nymphaea candida, Convolvulus persicus.

III.Fauna
 

Delta Dunãrii este un adevãrat paradis faunistic. Aici vieţuieşte 98% din fauna acvaticã europeanã, întreaga faunã de odonate, de lepidoptere acvatice şi de moluşte gasteropode de Europa şi tot aici îşi gãsesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra şi Felis silvestris. Vertebratele care, prin prezenţa lor, dau nota specificã faunei deltei.

Amfibienii sunt reprezentaţi prin 2 specii de caudate şi 6 specii de anure, iar reptilele prin 8 specii, majoritatea şerpi (4 specii). Peştii sunt prezenţi prin 65 specii, cei mai mulţi de apã dulce (60%), restul migrând primãvara din Marea Neagrã. Între aceştia din urmã, sturionii şi scrumbiile au rol important, atât ştiinţific, cât şi economic.                                                                                                          

Pãsãrile sunt cele care au creat faima deltei, cunoscutã, încã de la începutul secolului ca un paradis avian. Renumele se datoreazã celor 327 specii pe care le putem întâlni în deltã si care reprezintã 81% din avifauna României.

Dintre acestea cuibãresc 218 specii, restul de 109 specii trecând prin deltã si rãmânând diferite perioade de timp toamna, iarna şi primãvara. Cele care doar „vizitează”delta provin din 5 zone diferite: zona mediteraneeană, cea europeană, cea siberiană, cea mongolă şi cea chineză.