Adaugat la data: 2010-08-18
de catre: danutza
Numar pagini: 3
Tip document: .doc
Nivel: Facultate
Dimensiune: 138.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Conventie de arbitraj

CONVENŢIEI DE ARBITRAJ

1. Noţiune, forme

În literatura de specialitate convenţia de arbitraj a fost definită ca reprezentând “înţelegerea părţilor de soluţiona un litigiu de comerţ internaţional prin intermediul arbitrajului ocazional ori permanent”1 sau “ acordul părţilor contractului de comerţ internaţional de a supune litigiul ivit între ele în legătură cu executarea acelui contract arbitrajului”2.

Convenţia de arbitraj se poate prezenta sub cele două forme3:

-    compromisul sau convenţia de compromis;

-    clauza compromisorie sau clauza de arbitraj;

Compromisul este acordul prin care părţile supun litigiul existent între elespre soluţionarea unui arbitraj.

Compromisul trebuie să îndeplinească anumite condiţii.

Să se refere la un litigiu actual şi determinat, menţionat ca atare în actul de compromis.

În cazul în care părţile au în vedere un litigiu, care încă nu s-a declanşat, acordul lor privind arbitrarea acestui litigiu ne este compromis, ci o clauză compromisorie.     

Situaţia este diferită dacă fără a fi un litigiu deja născut, există faptul litigios, , adică acela care este susceptibil de a da naştere, ulterior, la un litigiu4; părţile pot încheia un compromise valabil. 

Existenţa unui litigiu este de  esenţa contractului de compromis.

Inexistenţa litigiului semnifică lipsa de obiect a compromisului ;i este sancţionată cu nulitatea actului de compromis, precum şi a sentinţei care ar fi dată în aceste condiţii.

Arbitrii pot statua numai asupra cererii ce au fost sesizaţi. Dacă ei se pronunţă cu privire la un litigiu inexistent, înseamnă că statuează ultra petita, cu toate consecinţele aferente unei asemenea statuări.5

Acordul părţilor trebuie să fie exprimat de aşa natură încât să rezulte că arbitrii sunt învestiţi cu putere de a judeca, fiindcă altfel acordul părţilor ar putea exprima un alt contract ( tranzacţie, expertiză ), dar nu un compromis, convenţie de arbitraj.

În  cuprinsul  compromisului  părţile  trebuie  să  desemneze  arbitrul

( eventual arbitrii ) ce urmează să statuieze asupra contenciosului lor.

Desemnarea arbitrilor trebuie făcută prin arătarea numelui lor  sau în orice alt mod  de natură să denote certitudinea în privinţa identităţii persoanei desemnate ( cum ar fi de exemplu, desemnarea ca arbitru a preşedintelui Curţii de arbitraj) ; în acest caz se înţelege că va fi arbitru persoana care va avea această calitate la momentul când trebuie să aibă loc arbitrajul.

Nedesemnarea arbitrilor prin actul de compromis antrenează nulitatea actului respectiv; părţile au însă posibilitatea să înlăture acest viciu şi să acopere nulitatea actului, desemnând ulterior arbitrul sau arbitrii.

Actul de compromis trebuie  să conţină precizările necesare cu privire la organizarea arbitrajului asupra căruia părţile au convenit, precum şi procedura de arbitrare.

De asemenea părţile fixează şi termenul înăuntrul căruia urmează să aibă loc arbitrajul. Acest termen este supus – în ceea ce priveşte modul de calcul – regulilor dreptului comun. El poate fi însă prorogat, expres sau tacit, prin acordul de voinţă al părţilor.6

Termenul poate fi suspendat în prezenţa unor împrejurări, cum ar fi de pildă, desfăşurarea unei proceduri penale fondată pe acelaşi element de fapt cu privire la care este chemat să se pronunţe arbitrajul, precum şi în cazul în care există o chestiune prejudiciabilă.

În conţinutul actului de compromis poate fi inserată o clauză prin care arbitrii pot statua în echitate  sau “ex aeguo et bono”. Expirarea termenului fixat de  părţii pentru înfăptuirea arbitrajului nu înrăutăţeşte situaţia de drept a acestora existentă în momentul împlinirii termenului.

Astfel, dacă în actul de compromis s-a consemnat o recunoaştere sau o mărturisire a unei părţi, acestea rămân câştigate cauzei, putând fi invocate ulterior de către cealaltă parte împotriva celui care la făcut.

În ipoteza în care actul de compromis este nul, rămân valabile toate acele prevederi ale lui ce sunt independente de cauza ce a provocat nulitatea şi care poate fi, spre exemplu, omisiunea de desemnare a arbitrilor.

Compromisul fiind un acord de voinţă produce efectele unui contract, cum sunt bunăoară cele privind opozabilitatea între părţi faţă de terţi. Tot astfel actul de compromis poate fi atacat prin acţiunea în simulaţie sau prin acţiunea pauliană, când sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru promovarea acestor sancţiuni.