Adaugat la data: 2010-08-18
de catre: danutza
Numar pagini: 13
Tip document: .doc
Nivel: Facultate
Dimensiune: 127.0 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Concesionarea

Concesionarea

1.Generalitati privind gestionarea serviciilor publice

Ideea concesionarii unui bun public a fost prezenta înca din dreptul roman, însa fundamentele institutiei concesionarii pentru bunurile private se regasesc abia în Evul Mediu.

Dupa caderea Imperiului Roman, se încetateneste obiceiul de a transforma folosinta pamântului în ceva perpetuu, bazat pe un contract si în schimbul unei rente, concesionarul avea doar posesiunea si folosinta, iar proprietarul originar putea pastra proprietatea bunului concesionat.

Asupra acestor pamânturi guvernau concomitent doua drepturi perpetue ,si anume, dreptul proprietarului originar, care avea domeniul eminent, si dreptul concesionarului, care avea domeniul util .

Cu timpul, dreptul concesionarului capata forta, pe când cel al seniorului devine tot mai simbolic, începând sa fie uitat.

Asa se explica de ce concesionarul apare, din punct de vedere al istoriei, treptat, ca singurul proprietar legitim, iar redeventa pe care trebuia sa o plateasca seniorului este o sarcina apasatoare  si cei care primeau redeventa încep sa fie priviti ca niste paraziti sociali.

În Evul Mediu, concesionarea bunurilor domeniului public era sursa de venituri pentru monarhi, mijloc al luptei politice si modalitate de rasplatire a loialitatii.

Concesionarea s-a extins astazi, nu se mai concesioneaza doar pamânturi, ci si alte bunuri, inclusiv servicii, care apartin fie statului, fie unitatilor administrativ-teritoriale ori institutiilor publice.

Serviciile publice ocupa un rol important în viata unei comunitati, de aceea se urmareste o cât mai buna administrare si valorificare a acestora.

Exista mai multe moduri de a gestiona un serviciu public, fie de catre o persoana publica ( stat, comunitati locale, institutii), fie de catre o persoana privata ( fizica sau juridica).

Persoana publica poate gestiona un serviciu public fie în regie proprie, fie printr-o institutie specializata, iar persoanele private pot gestiona un serviciu public în mai multe moduri :în baza unui contract admnistrativ, in baza unui contract de locatie, prin delegare data de autoritatea administratiei publice locale, prin concesionare.

Trebuie facuta distinctia între arendarea serviciilor publice, recunoscuta în legislatia altor state, dar interzisa în România.

Autoritatile publice au dreptul de a încredinta gestiunea serviciilor publice intuitu personae, indifferent daca agentul este public sau privat.

Desigur , nominalizarea prestatorului de servicii se face potrivit unei proceduri, de exemplu licitatia.

Transparenta acestei proceduri este un aspect necesar în ceea ce priveste încredintarea spre gestionare a unui serviciu public, întrucât publicitatea aduce în concurenta mai multi agenti economici candidati , urmând sa fie ales cel mai bun candidat.

Literatura de specialitate a retinut asadar mai multe modalitati de gestiune a serviciilor publice, cum ar fi asocierea în participatie (art.251 din Codul Comercial ),regia proprie ( este gestionat direct de catre autoritatea  publica care l-a înfiintat), franciza, locatie de gestiune, gestiune delegata unilateral.

Ne intereseaza în mod deosebit concesionarea, întrucât este cea mai uzuala modalitate de gestionare a serviciilor publice utilizata actualmente în tara noastra.

2. Sediul materiei concesiunii

Reglementarea concesiunii este o chestiune pe care autoritatile publice au privit-o cu mare seriozitate, datorita importantei institutiei si datorita consecintelor pe care le are aceasta operatiune juridica  în viata comunitatilor locale.

Doctrina româneasca , în special de dupa 1866 , manifesta rezerve în ceea ce priveste aceasta institutie, lucru reflectat în faptul ca lipsesc reglementari în materie atât în Codul Civil, în Codul Comercial.

În perioada interbelica, sediul principal al materiei concesionarii l-a constituit Legea pentru organizarea si administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor si avutiilor publice , precum si Legea contabilitatii publice.

Potrivit primului act normativ,articolul 1, toate întreprinderile , institutiile, exploatarile si asezamintele publice (sau serviciile din care sunt compuse) care nu au atributii exclusiv administrative, precum si toate bunurile si drepturile care fac parte din domeniul public sau privat al statului , unitaatilor administrative-teritoriale sau din domeniul oricaror altor institutii de utilitate publica, aflate sub controlul acestora, se vor organiza în una din urmatoarele forme : arendare sau închiriere; concesiune; regie publica sau regie mixta; regie comerciala; regie cooperativa; o combinatie între aceste sisteme.

Conform aceleiasi legi, durata concesiunii pentru bunurile domeniului public nu putea fi mai mare de 30 de ani, iar pentru bunurile apartinând domeniului privat al statului, unitatilor administrativ-teritoriale sau institutiilor aflate sub controlul acestora, durata concesiunii era de 50 de ani ( art.25, lit.c).

În prezent, exista o serie de dispozitii legale privitoare la concesionarea bunurilor sau a serviciilor publice, în Constitutie, dar si într-o serie de legi, cele mai multe anterioare legii fundamentale, cum ar fi Legea nr. 15 din 1990 , privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale,

Legea nr. 18/1991, privind fondul funciar , cu modificarile ulterioare, Legea nr. 50/1991  privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor,

Legea nr.35 / 1991  privind regimul investitiilor straine , la care se adauga o serie de hotarâri ale Guvernului, dintre care retinem H.G. nr.1228 / 1990 pentru aprobarea Metodologiei concesionarii, închirierii si locatiei de gestiune.

Importante dispozitii cu privire la concesiune sunt cuprinse în Legea petrolului nr.134 / 1995 , care devine un fel de drept comun în materie de concesionare  a bunurilor proprietate publica, desi legea în speta se refera la terenurile proprietate publica care contin resurse petroliere.

În prezent, Legea nr. 219 / 1998 reglementeaza regimul jurudic al concesionarii, alaturi de Regulamentul privind organizarea licitatiilor pentru achizitii publice de bunuri si servicii ( Monitorul Oficial nr.459 / 30.11.1998).