Adaugat la data: 2010-09-06
de catre: danutza
Numar pagini: 3
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 29.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Claude Achille Debussy

Claude Achille Debussy

Povestea lui Claude Achille Debussy începe în 1862 la Saint-Germain-en-Laye, într-o familie modesta.

Tatal lui, Manuel-Achille Debussy si mama lui, Victorine-Josephine-Sophie Manoury se ocupau cu comertul de portelan pe Rue au Pain, în Saint-Germain-en-Laye.

Nasul lui, bancherul si colectionarul de arta Achille Arosa, locuia la Cannes; de-a lungul câtorva sejururi petrecute acolo, copilul a primit primele lectii de pian de la asa numitul Cerrutti; acolo a luat pentru prima data contact cu pictura vremurilor sale (Arosa colectiona Corot, Jongkind si impresionisti).

Un razvratit la Conservatorul din Paris

Parintii lui Debussy nu i-au dat nici un fel de educatie serioasa de cultura generala.

Cât despre darurile lui muzicale, cea careia îi revine într-adevar meritul de a le fi descoperit si cultivat este doamna Maute de Fleureville, eleva a lui Chopin.

Cunostintele sale de pian erau atât de stralucite încât în 1872 Debussy a fost admis la Conservatorul din Paris, la clasele lui Marmontel si Lavignac.

Avea sa petreaca aici doisprezece ani, plini de conflicte si razvratire, dar educatia pe care a primit-o a fost într-adevar foarte solida.

În 1879, cu toate ca nu se întelegea cu tânarul Debussy, Marmontel l-a recomandat pe acesta doamnei Nadejda von Meck, misterioasa si pasionata protectoare rusa a lui Ceaikovski, care cauta un "pianist-cititor" care putea, de asemenea, sa predea copiilor ei muzica.

Cele trei sejururi în Rusia pe lânga doamna von Meck, prelungite de calatorii în Austria si Italia urmau sa aiba consecinte importante asupra lui Debussy: îmbogatire culturala, întâlniri cu muzicieni, audierea marilor lucrari.

Între timp, Debussy a devenit elevul lui Guiraud la Conservator.

Învatamintele acestuia, care îl îndemna pe muzician sa reflecte asupra artei si tehnicii sale, i s-au potrivit în mod deosebit lui Debussy, care s-a legat de maestrul sau printr-o veritabila prietenie.

În 1883, a fost admis pentru a concura la premiul Romei, dar nu a obtinut decât premiul al doilea, cu cantata Gladiatorul (pierduta).

Doar odata cu l'Enfant prodigue ("Copilul minune"), Debussy a reusit sa câstige marele premiu, anul urmator.

Atunci când a fost anuntat, el a spus "Fie ca voi fi crezut sau nu, pot totusi sa afirm ca întreaga mea bucurie s-a legat de maestrul sau printr-o veritabila prietenie.

În 1883, a fost admis pentru a concura la premiul Romei, dar nu a obtinut decât premi@ ("Copilul minune    ("Copilul minune"), Debussy a reusit sa câstige marele premiu, anul urmator.

Atunci când a fost anuntat, el a spus "Fie ca voi fi crezut sau nu, pot totusi sa afirm ca întreaga mea bucurie s-a legat de maestrul sau printr-o veritabila prietenie. În 1883, a fost admis pentru a concura la premiul Romei, dar nu a obtinut decât premi@ebussy a.

În 1888 a facut o prima calatorie la Bayreuth; s-a întors în 1889 si a devenit "nebun dupa Wagner". Mai târziu, avea sa-si renege cu si mai multa violenta "idolul".

Tot în 1889, la Expozitia universala, Debussy a descoperit muzica Extremului Orient.

În acelasi an, a citit partitura de la Boris Godunov de Mussorgski pe care Saint-Saens o adusese din Rusia.

Dar aceste descoperiri muzicale pareau sa raspunda unor rezonante interioare proprii, mai mult decât sa exercite "influente" asupra lui.

Vicisitudinile vietii publice

Prima auditie a Preludiului la dupa-amiaza unui faun, de pe 22 decembrie 1894, a fost triumfala (lucrarea a fost bisata) si a marcat sfârsitul perioadei "boeme" si începutul unei vieti publice zbuciumate, polemice, care a culminat cu premiera operei Pelleas si Melisande.

În cursul celor zece ani care despart descoperirea piesei lui Maeterlinck de tumultuoasa prima reprezentatie a operei din 1902, au luat nastere alte capodopere: cele Trei cântece din Bilitis pe poeme de Pierre Louÿs, Nocturnele, Pour le piano ("Pentru pian").

Ani plini de dificultati, atât material, cât si afectiv: Lily Texier, angajata la o casa de moda si cea mai buna prietena a lui Gaby (care a încercat sa se sinucida) a devenit sotia lui Debussy în 1899.

Nocturnele au triumfat pe 9 decembrie 1900, la Concertele Lamoureux.

Debussy a început sa fie cautat, admirat, sa frecventeze cafenele elegante, i-a cunoscut pe Leon Daudet, Reynaldo Hahn, Toulet, Proust.

Situatia lui materiala s-a îmbunatatit putin, datorita colaborarii la Revue Blanche. Monsieur Croche Antidilettante, culegere cuprinzând articolele lui Debussy sta marturie pentru anticonformismul lui absolut, pentru verva si umorul sau necrutator.

În acest timp, Pelleas era înscris în repertoriul Operei Comice pentru a fi reprezentat în 1902. Atunci avea sa izbucneasca celebra cearta între compozitor si Maeterlinck.

Acesta a rezervat rolul Melisandei sotiei sale, cântareata Georgette Leblanc. Dar Debussy, auzind-o pe tânara scotiana Mary Garden, i-a încredintat imediat rolul.

"Era într-adevar aceeasi voce dulce pe care o auzisem în adâncul sufletului meu..." Maeterlinck i-a retras atunci drepturile, i-a intentat o actiune în justitie, dar Debussy a avut câstig de cauza.

În sfârsit, lucrarea a fost reprezentata într-o atmosfera vijelioasa, datorata unei cabale orchestrate de Maeterlinck si prietenii lui.

În pauza, "debussistii" si adversarii lor s-au luat la bataie, fiind necesara interventia politiei.

Doar datorita calmului rece al lui Messager, aflat la pupitrul dirijoral, reprezentatia a putut fi dusa la bun sfârsit.

În marea lor majoritate, criticii aveau sa demonstreze o totala lipsa de întelegere fata de aceasta lucrare.

Cu toate acestea, a doua reprezentatie a fost triumfala, iar Pelleas s-a jucat timp de trei luni cu casa închisa. Din acel moment, Debussy devenise un compozitor celebru.

Anii consolidarii stilului.

Razboiul din 1914 a trezit în Debussy sentimente nationaliste violente.

Am putea gasi aici motivele ostilitatii fata de Schonberg, pe care îl califica drept "periculos".

În aceasta perioada, compozitorul a început sa-si semneze lucrarile "Claude Debussy, muzician francez", acesta fiind cazul celor 3 Sonate pentru violoncel si pian, flaut, viola si harpa, respectiv vioara si pian.

Din 1915 dateaza, în sfârsit, ultimele capodopere, cele Douasprezece studii pentru pian si suita En blanc et noir pentru doua piane.

În 1917, deja grav bolnav, Debussy a aparut în public pentru ultima oara, pentru a cânta a treia sa sonata, împreuna cu Gaston Poulet. Moartea lui avea sa survina la Paris, în 1918.

Modernitate si îndrazneli

Traiectoria lui este de o remarcabila unitate: Debussy este pe deplin el însusi, dintr-o data, în Preludiu la dupa-amiaza unui faun.

Ultimele lui lucrari, scrise pâna în pragul mortii, mult timp incorect întelese, daca ne raportam la îndrazneala lor, sunt creatii vizionare: Studiile, En blanc et noir.

Iar traiectoria lui este solitara, el neavând contemporani demni de acest nume decât în literatura (Mallarme) si în pictura (Monet din Nympheas).

În ceea ce-l priveste pe Wagner, problema este mai ambigua. Interesul - mai tardiv - pe care Debussy l-a avut pentru muzica wagneriana, s-a îndreptat catre planurile armonic, tematic, teatral.

Cu toate acestea, în Pelleas "este vorba mai degraba de arabescuri legate de personajele însele, doar cu variatiuni decorative si care nu iriga opera în totalitate" (Boulez).

Cuvântul cheie este dat de însusi Debussy: "De aici înainte ar trebui realizata cautarea de dupa Wagner (în timp) si nu dupa Wagner (în maniera)."

Iata ceea ce caracterizeaza în egala masura pozitia divergenta în istorie, a celor doi muzicieni: unul se gaseste profund înscris într-o linie care, venind de la Beethoven si de la romantici, merge catre Schonberg, cautatorul "dupa Wagner". Celalalt este solitar.