Adaugat la data: 2010-10-08
de catre: danutza
Numar pagini: 3
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 220.0 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Ciclonul

Ciclonul

Ciclonul este o zonă cu presiune atmosferică scăzută şi cu o circulaţie circulară a aerului.

Ciclonii sunt exprimaţi grafic prin izobare concentrice de formă ovală, de regulă alungite pe o axă NE-SV. Ciclonii se deplasează în medie cu 40 – 50 km/h. Înnourările şi precipitaţiile sunt în general situate în jumătatea estică sau sud-estică, porţiunea nord-vestică fiind de obicei o zonă cu vreme în curs de îmbunătăţire.

În emisfera nordică aerul din interiorul ciclonului circulă în sens invers acelor de ceasornic, pe când în emisfera sudică direcţia este opusă.

O regiune corespunzătoare, de presiune ridicată, este cunoscută ca anticiclon; ea apare între ciclonii succesivi.
   
Foarte adesea vremea schimbătoare de la latitudinile medii şi înalte este asociată cu deplasarea ciclonilor. Convergenţa maselor de aer către aceste centre este însoţită de ridicarea aerului şi de răcirea adiabatică a acestuia care, la rândul lor, produc înnorări şi precipitaţii.

Prin contrast, vremea frumoasă şi însorită este adesea asociată cu deplasarea anticiclonilor. În acest caz aerul tinde să coboare şi să se răspândească, producând o încălzire adiabatică, care nu permite dezvoltarea norilor şi a precipitaţiilor.

Ciclonii pot fi de intensitate foarte mică, însoţiţi de o simplă perioadă de înnorare, sau de ploaie şi zăpadă slabă. Pe de altă parte, dacă gradientul baric este puternic, ciclonul poate fi întovărăşit de vânturi de tărie moderată până la puternică. Astfel de fenomene poartă numele de furtuni ciclonice.

Ciclonii migratori se împart în trei categorii generale: ciclonul extratropical, caracteristic latitudinilor medii şi înalte, care poate varia de la o uşoară perturbaţie atmosferică până la o furtună puternică; ciclonul tropical, care se întâlneşte la altitudini joase, deasupra întinderilor de ocean şi poate varia de la o vreme uşor agitată până la distrugătorul uragan sau taifun; tornada, deşi este o furtună de proporţii foarte reduse, reprezintă un vârtej ciclonic cu vânturi extrem de puternice. Ea este mult mai mică decât celelalte tipuri de cicloni şi va fi tratată separat.

Furtuna cu descărcări electrice este o perturbaţie locală, asociată cu un mare nor cumulonimbus în care se produce o ridicare convectivă rapidă a aerului.

Ea nu prezintă un circuit ciclonic spiral al vânturilor. Într-o singură furtună ciclonică se pot produce numeroase furtuni cu descărcări electrice, iar uneori în aceste furtuni se dezvoltă simultan tornade.

FRONTURI  RECI  ŞI  CALDE
   
O zonă de contact frontal, în care aerul rece invadează regiunea cu aer cald se numeşte   front rece. Masa de aer rece, care este mai grea, rămâne în contact cu solul şi obligă masa de aer cald să se ridice deasupra ei. Panta suprafeţei frontului rece este de 1/80 ( ceea ce înseamnă că înclinarea creşte pe verticală cu 1 m la fiecare 80 m de distanţă orizontală ).

Fronturile reci sunt asociate cu puternice perturbaţii atmosferice, întrucât aerul dislocat ( cald ) care se ridică dă naştere adesea unor furtuni violente. În anumite cazuri aceste furtuni violente au loc pe o linie situată cu mult înaintea frontului rece, linia de vijelie. Aceste linii de furtună pot fi observate pe ecranele de radar.
   
Într-un  front cald regiunea cu aer rece este invadată de o masă de aer cald. Şi aici masa de aer rece rămâne în contact cu solul, iar aerul cald este obligat să se înalţe ca şi cum ar urca pe o rampă lungă.

Fronturile calde au pante mai mici decât fronturile reci, de ordinul 1/80 până la 1/200. În plus, fronturile calde sunt de regulă însoţite e condiţii atmosferice stabile, neprezentând turbulenţe de aer ce caracterizează fronturile reci. Fireşte, dacă aerul cald este instabil, el va genera celule de convecţie, care vor produce averse puternice şi furtuni însoţite de descărcări electrice.
   
Fronturile reci se mişcă de obicei de-a lungul solului cu o viteză superioară celei a fronturilor calde. Ca atare, când ambele tipuri se află în aceeaşi regiune, aşa cum se întâmplă în cazul furtunilor ciclonice, frontul rece poate depăşi frontul cald, rezultând o combinaţie curioasă, care se numeşte front oclus.

Aerul mai rece, care se deplasează rapid, rămâne lângă sol, obligând atât aerul cald cât şi aerul mai puţin rece să se înalţe deasupra lui. Masa de aer cald este complet desprinsă de sol.

FURTUNI TROPICALE
   
Furtuna tropicală reprezintă un sistem meteorologic compus dintr-un grup de vijelii cu descărcări electrice şi vânturi ale căror viteze se încadrează între 63 şi 119 km/h.
   
Furtunile tropicale iau naştere din aşa numitele depresiuni tropicale, în care viteza vântului este sub 63 km/h.


FORMAREA. Majoritatea se formează deasupra apelor calde ale oceanelor din zonele tropicale. În aceste regiuni aerul umed şi cald se ridică formând o zonă de presiune scăzută şi dând naştere unor furtuni cu tunete şi fulgere. Aerul care se deplasează spre centrul de presiune scăzută trece pe deasupra apelor calde ale oceanului şi este umezit la rândul său, întreţinând astfel furtuna.
   
Pe măsură ce aerul cald şi umed se ridică vaporii de apă condensează şi formează nori şi ploaie. Când vaporii condensează se eliberează energie. Această energie se numeşte căldură latentă, sau căldură de condensare, şi reprezintă cantitatea de căldură care este absorbită sau eliberată de o substanţă când aceasta trece printr-o schimbare de fază – în acest caz transformarea vaporilor în lichid.

O furtună este ca un motor caloric. Căldura latentă alimentează o furtună şi o intensifică. Aceasta se va intensifica atât timp cât aerul cald şi umed va circula către centrul ei, care, în schimb va continua să-l atragă.

În plus, schimbarea direcţiei şi vitezei vântului cu altitudinea trebuie să fie mică ( mai puţin de 27 km/h ) astfel încât căldura din interiorul furtunii să rămână în centru.

Rotaţia Pământului afectează de asemenea mişcarea aerului. În emisfera nordică aceasta deviază aerul de la stânga către dreapta, în timp ce în emisfera sudică îl deviază de la dreapta la stânga. Această deviere se numeşte Efectul Coriolis.

Pe măsură ce aerul înaintează spre un centru de presiune scăzută, devierea provoacă rotirea lui în jurul centrului în locul pătrunderii în acesta.

Această spiralare a aerului determină formarea unor inele de furtuni cu descărcări electrice, precum şi vânturi circulare. Aceste vânturi se rotesc din ce în ce mai repede către centru. Forţa centrifugă aruncă aerul spre exterior.

Pe măsură ce furtuna se intensifică aerul atinge o viteză care nu-i mai permite să ajungă în centru. Regiunea corespunzătoare puterii maxime de pătrundere a aerului se numeşte perete al ochiului. Aici se înregistrează cele mai ridicate viteze.

Înăuntrul acestui inel de-abia format ia naştere o zonă calmă cunoscută ca ochi. Aerul din centru circulă cu peste 119 km/h. Acum furtuna s-a transformat într-un uragan. O diferenţă majoră între o furtună tropicală şi un uragan este tocmai prezenţa ochiului din interior.

Până în 5 latitudine furtunile tropicale şi uraganele nu se formează, în ciuda frecventelor furtuni cu fulgere şi tunete. Motivul acestei absenţe este Efectul Coriolis foarte slab la aceste latitudini.

Aici aerul se deplasează direct în regiunea cu presiune atmosferică scăzută şi o elimină. Acest proces opreşte formarea deplasării circulare a aerului.

Furtunile tropicale şi uraganele nu se formează nici în sudul oceanului Atlantic sau în partea estică a oceanului Pacific din cauza temperaturii scăzute a apei şi a diferenţelor mari de viteză a aerului la altitudini diferite.

Uraganele şi furtunile tropicale se sting repede când ajung deasupra unor ape mai reci sau deasupra uscatului. În aceste medii ele îşi pierd sursa de aer cald şi umed. Se sting mult mai repede pe uscat în principal pentru că se pierde evaporarea apei calde a oceanului.


CICLONII TROPICALI
   
Unul dintre cele mai puternice şi distrugătoare tipuri de furtuni ciclonice este ciclonul tropical, cunoscut şi sub numele de uragan sau taifun ( în Pacificul de vest ). El se formează deasupra oceanelor, între 8 şi 15 latitudine nordică, dar nu în apropiere de Ecuator, unde forţa Coriolis este extrem de slabă.

Majoritatea uraganelor iau naştere în interiorul calmelor ecuatoriale, o zonă îngustă caracterizată de perioade de calm intermitente, brize uşoare şi vijelii frecvente, aflată între alizeele ce bat de la N-E în emisfera nordică şi dinspre S-E în cea sudică.

Deoarece calmele ecuatoriale ale Atlanticului sunt situate în mare parte la nord de Ecuator, uraganele nu apar în Atlanticul de sud. În oceanul Pacific calmele ecuatoriale se extind atât la nord cât şi la sud de Ecuator; astfel uraganele se pot produce atât în Pacificul de nord cât şi în cel de sud.

Ciclonii tropicali sunt formaţi din vânturi de mare viteză care suflă circular în jurul unui centru de presiune joasă, cunoscut ca ochi al furtunii. Centrul de presiune scăzută ia naştere când aerul cald predominant este împins şi forţat să urce de aerul mai rece şi mai dens.

De la marginea furtunii către centrul acesteia, presiunea atmosferică scade brusc iar viteza vântului creşte. Vântul atinge intensitatea maximă în apropierea punctului de presiune minimă ( aproximativ 724 mm coloană de mercur ). Diametrul zonei afectate de forţa distructivă a vânturilor  poate depăşi 240 km.

Vânturile puternice predomină asupra unei regiuni mult mai extinse, cu un diametru de 480 km, în medie. Puterea unui uragan se măsoară de la 1 la 5. Cel mai slab, de categoria 1, are vânturi de cel puţin 120 km/h.

Cel mai puternic ( şi cel mai rar ), de categoria 5, suflă cu peste 250 km/h. În interiorul ochiului furtunii, care are în medie un diametru de 24 km, vântul se opreşte şi norii se ridică, dar marea rămâne foarte violentă.

Uraganele au în general o traiectorie ce  seamănă cu o curbă a unei parabole. În emisfera nordică furtunile merg de obicei la început pe direcţia N-V iar la latitudini mai mari se întorc spre N-E. În emisfera sudică drumul uraganului este de obicei la început spre S-V şi ulterior spre S-E.