Adaugat la data: 2010-10-15
de catre: danutza
Numar pagini: 3
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 45.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Cehia in secolele al XIV - lea si al XV - lea

CEHIA ÎN SECOLELE AL XIV-LEA ŞI AL XV-LEA


Succesele dezvoltării economice a Cehiei în secolul al XIV-lea şi lărgirea legăturilor ei economice internaţionale au
consolidat într-o mare măsură situaţia politică a statului ceh în Europa Centrală mai ales în acea vreme când se contura
destrămarea “Sfântului Imperiu Roman de neam german”, în cuprinsul căruia Cehia ocupa de la mijlocul secolului al XIV-lea o situaţie de prim rang.

În istoria Cehiei, secolul al XV-lea se caracterizează printr-un puternic avânt al luptei antifeudale a maselor populare şi prin ridicare poporului ceh împotriva contopirii  străine şi împotriva asupririi din partea curiei
papale.

Marele război ţărănesc din secolul al XV-lea în Cehia (războaiele husite):

1.    Dezvoltarea economico-socială în secolul al XIV-lea şi lupta de clasă

În secolul al XIV-lea a avut loc în Cehia un puternic avânt economic, care începuse încă din secolul precedent. Industiria minieră a acestei ţări a înregistrat noi succese. S-a intensificat extragerea fierului şi a cuprului.

S-au îmbunătăţit procedeele de topire a fierului, folosindu-se cuptoarele în care aerul era alimentat prin foale puse în mişcare cu ajutorul energiei hidraulice.

Au apărut ciocanele mecanice, a caror întrebuinţare reprezintă o mare realizare în domenuiul metalurgiei
medievale. În secolul al XIV-lea au căpătat o mare însemnătate noile exploatări ale zăcămintelor de argint din regiunea Kutná Hora. Exploatarea minelor de argint din regiunea Kutná Hora, Jilhava şi altele a înlesnit îndeosebi dezvoltarea monetăriei.

Groşul din Praga a devenit moneda de bază a circulaţiei monetare, răspândindu-se şi în Germania, Polonia şi în marele cânezat al Lituaniei. Se extrăgea şi aur în cantităţi destul de mari.

Relaţiile marfă-bani pătrunseseră tot mai adânc în toate sferele economiei feudale; s-a mărit capacitatea pieţei interne, s-a lărgit comerţul extern. Dezvoltarea economică a regiunilor cehe din secolul al XIV-lea s-a oglindit mai ales în creşterea oraşului Praga şi a altor oraşe.

La Praga, alături de vechiul oraş, au crescut Oraşul Nou şi Malá Strana. Prin a doua jumătate a secolului al XIV-lea oraşul Brno număra 8 000 de locuitori, Plzeň şi Hradec-Králové – câte 5 000 de locuitori etc. Meşteşugurile orăşeneşti au adoptat definitiv organizarea în bresle.

În unele oraşe existau peste  50 de bresle (ca la Praga
sau Plzeň), fapt care dovedeşte specializarea meşteşugurilor şi marile progrese ale producţiei meşteşugăreşti. Numărul
produselor meşteşugăreşti a crescut, s-a îmbunătăţit calitatea lor, s-a lărgit sortimentul. Sticla cehă a căpătat un renume european, a crescut faima “cristalului de Boemia”.

Baza economiei a rămas totuşi agricultura, care de asemenea s-a dezvoltat intens. Aceasta se vede din folosirea tot mai fregventă a îngrăşămintelor, din cultivarea plantelor furajere şi din perfecţionarea uneltelor de muncă. Pretutindeni a sporit numărul morilor, atât al celor de apă, cât şi al celor de vânt.

Au luat amploare semănăturile de in şi cânepă, se dezvoltă intens creşterea oilor şi a porcilor, a crescut simţitor numărul viilor nou plantate, au apărut eleştee în multe locuri din ţară.

Dezvoltarea relaţiilor marfă-bani a avut ca rezultat mărirea cererii de produse agricole. Tendinţa de a-şi mării veniturile
îndemna pe feudali sa-şi întindă domeniile.

Arhiepiscopia din Praga, de exemplu, poseda în a doua jumătate a secolului al XIV-lea peste 900 de sate, târguri, cetăţi şi oraşe. Posesiuni imense s-au concentrat şi în mâinile marilor feudali laici.

În acelaşi timp nobilimea mijlocie a pierdut treptat poziţia sa anterioară, iar unii nobili care aparţineau şlehtei mici –
zemanii - şi-au pierdut şi pământul şi independenţa.


2.    Consolidarea statului ceh la mijlocul secolului al XIV-lea

În anul 1347, regele ceh Carol I (1346-1378), reprezentant al dinastiei de Luxemburg, a devenit împărat al “Sfântului Imperiu Roman”, sub numele de Carol IV. Politica lui Carol urmărea lărgirea posesiunilor dinastiei de Luxemburg, sacrificând sistematic în acest scop interesele generale ale imperiului.

Deoarece Cehia forma nucleul dinastiei de Luxemburg, Carol căuta să favorizeze aici dezvoltarea meşteşugurilor şi proteja oraşele cehe, contribuind în acelaşi timp la consolidare
patriciatului german în multe din aceste oraşe.

Urmărind să asigure Cehiei o politică predominantă în imperiu, Carol a promulgat în anul 1348 în dieta din Praga, legea prin care se conferea tronului ceh dreptul de ereditate, iar Moravia, Silezia şi Luzacia au fost declarate feude ale coroanei cehe.

În anul 1373, Carol a anexat domeniilor coroanei cehe Brandenburgul. Conform “Bulei de aur” emisă în anul 1356 de Carol, în calitatea sa de suveran al imperiului german, regele ceh devenea primul dintre cei 7 principi electori, care aveau dreptul de al alege pe împăratul german.

Dorind să întărească rolul politic al Cehiei în imperiu, Carol I a înfiinţat o arhiepiscopie la Praga, scoţând astfel Cehia
de sub independenţa bisericească faţă de clerul german, în general însă, politica bisericească a lui Carol I a contribuit în
mare măsură la consolidarea în Cehia a poziţiei clerului catolic, care era bastionul dominaţiei străine.

3.    Ascuţirea contradicţiilor sociale şi naţionale. Începutul mişcării Reformei

După moartea lui Carol I, Cehia, Silezia şi Luzacia de sus au revenit fiului său Václav (1378-1419), care a fost în acelaşi
timp, până în anul 1400, şi împărat al Germaniei. Celălalt fiu al lui Carol I, Sigismund, care a primit Brandemburgul, a
devenit rege al Ungariei în anul 1386, iar în anul 1411 a fost ales împărat al Germaniei.

Tocmai aceşti succesori ai lui Carol au trebuit să se ciocnească cu mişcarea revoluţionară a poporului ceh – marele război ţărănesc.

Forţa principală a acestei mişcări populare din Cehia o forma ţărănimea supusă cruntei exploatări feudalo-iobage.

În lupta comună a diferitelor pături ale poporului, a avut un mare rol creşterea mişcării orăşenilor cehi revoltaţi de samavolnicia conducătorilor patricieni germani şi de purtarea panilor cehi germanizaţi, care susţineau pe împăratul german, deşi acesta urmărea suprimarea independenţei Chiei.

Nobilimea mijlocie si mica nobilime s-au alăturat orăşenilor ridicându-se împotriva marilor feudali, care jefuiau şi tratau de sus pe cei mai mici.

Particularitatea conflictului social şi naţional pe cale de a izbucnii a constatat în faptul că lupta de clasă s-a complicat prin lupta contra bisericii, la care au luat parte toate păturile sociale ale Cehiei feudale.

Steagul în jurul căruia s-au concentrat atât lupta antifeudală, cât şi lupta de eliberare naţională a Cehiei a fost Reforma – mişcarea largă pentru lichidarea bogăţiilor bisericeşti şi înlăturarea influenţei  politice a bisericii catolice, care constituia principalul sprijin al asupririi germane şi al reacţiunii feudale
din ţară.

Propovăduirea ideilor Reformei a avut un mare succes printre orăşenii cehi încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea.
Critica împotriva clerului a fost dezlănţuită la Praga în deceniul al şaptelea de către călugărul Konrad Waldhauser din Ordinul Augustinilor.

Cam tot pe acea vreme s-a ridicat şi Jan Milič, care a demascat viciile prelaţiilor şi a stgmatizat
clerul pentru bogăţia şi luxul lui. După moartea lui Jan Milič, ideile Reformei au continuat să fie predicate de către Matei
din Janov.

Matei îndemna lumea să se întoarcă la simplitatea moravurilor creştinismului din primele timpuri. El cerea
lichidarea tuturor mănăstirilor şi învăţa că averile trebuiau să aparţină sărăcimii.

Matei socotea că păturile societăţii feudale sunt o invenţie a diavolului. El considera necesară instituirea egalităţii universale în lume.

Unul dintre adepţii şi discipolii lui Matei a propus să se introducă împărtăşania tuturor laicilor “sub ambele forme”, nu numai pentru persoanele din tagma clerului, adică împărtăşania tuturor credincioşilor cu pâine şi vin.

Această revendicare era îndreptată împotriva uneia din dogmele bisericii catolice, care statornicea că numai clerul poate să se împărtăşească “sub ambele forme”, iar laicii trebuie să se împărtăşească numai cu pâine şi nu şi cu vin (adică să guste, după cum învaţă biserica, numai din “trupul lui Hristos” şi nu şi din “sângele Lui”).

Însemnătatea acestei dogme consta în faptul că ea servea ca “temei” pentru a justifica situaţia privilegiată a clerului şi a-l izola de mediul mirean. Cererea de a se da împărtăşanie “sub ambele forme” şi laicilor ducea de fapt la negarea situaţiei privilegiate a clerului catolic.

Lupta ascuţită ce s-a desfăşurat la Universitatea din Praga între magistrii cehi şi cei germani a fost de la început legată de primele acţiuni ale reformaţilor cehi. O dată cu ideile lor a început să se răspândească în Universitatea din Praga
învăţătura, apropiată de ele, a reformatului englez John Wycliff.

Critica clerului catolic şi negarea drepturilor lui asupra
bogăţiilor şi proprietăţii funciare, aşa cum se reflectă operele filozofice şi teologice ale lui Wycliff, au corespuns stării
de spirit şi ideologiei cercurilor largi ale orăşenimii cehe şi au atras pe magiştrii şi studenţii cehi. Cel mai cunoscut
conducător al reformei cehe a fost Jan Hus, magistrul la Universitatea din Praga.



4.    Jan Hus şi lupta lui împotriva bisericii catolice

Jan Hus s-a născut în târguşorul Husinec, în anul 1371, într-o familie săracă. El a urmat învăţământul elementar la o şcoală parohială. În anul 1394 a terminat Universitatea din Praga, iar în anul 1396 I s-a conferit titlul academic de magistru “al artelor libere”.

Din anul 1398 a început să predea la universitate şi în acelaşi an a luat cuvântul la discuţii publice în
apărarea învăţăturii lui Wycliff. În anul 1403 Jan Hus a devenit rectorul Universităţii din Praga. În acest timp el era preot şi predicator la capela Bethleem.

Devenind rectorul universităţii, Hus a căutat să asigure învăţaţilor cehi un rol preponderent. În anul 1409 regele Václav IV a fost nevoit să acorde cehilor trei voturi în conducerea universităţii, iar germanilor numai unul.

Pierzând poziţia lor dominantă în universitate, germanii au părăsit-o şi au creat universitatea  lor proprie la Leipzig. Numele lui Hus a devenit popular în cele mai largi cercuri ale societăţii cehe.

La început predica lui Hus a fost aprobată nu numai de orăşeni şi zemani, ci şi de marii feudali laici şi chiar de regele Václav IV însuşi, care acceptau cu plăcere ideea că biserica trebuie să se întoarcă la “simplitatea evanghelică” şi să renunţe la imensele sale posesiuni.

Clerul catolic, în frunte cu arhiepiscopul din Praga, s-a ridicat contra lui Hus, acuzându-l că subminează autoritatea şi
puterea bisericii şi că răspândeşte învăţături eretice. Hus şi adepţii lui au fost excomunicaţi. Dar Hus a continuat să
predice în capela Bethleem. Rândurile adepţilor au crescut, adăugându-li-se tot mai mulţi orăşeni şi ţărani şerbi din Cehia.

În sfârşit, arhiepiscopul a pus oraşul Praga sub interdicţie. Măsura aceasta însă a stârnit doar un nou val de revoltă în
întreaga Cehie şi un avânt şi mai mare al mişcării Reformei.

Extinderea mişcării Reformei, caracterul acut al conflictului dintre Hus şi biserica catolică şi mai cu seamă apariţia în
predicile lui Hus a unor idei antifeudale şi în primul rând al ideii că nimeni nu trebuie să se supună “autorităţilor
nedrepte”, au speriat pe rege şi pe marii feudali, determinându-i ca în locuri politice anterioare de neutralitate să adopte politica de represarii.

În anul 1412, Hus s-a ridicat împotriva vânzării publice în statul ceh a indulgenţelor, anunţată de
Papa Ioan XXIII. Ieronim din Praga, amicul apropiat al lui Hus, s-a adresat ăpoporului cu chemarea de a organiza o
manifestaţie de protest.

S-a format o procesiune, ai cărei participanţi au ars bulele papale. Această manifestaţie deschisă a adepţilor lui Hus a determinat autorităţile să ia imediat măsuri de represiune, ordonând executarea a trei manifestanţi
antipapali.