Adaugat la data: 2010-09-14
de catre: danutza
Numar pagini: 5
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 86.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Carpatii occidentali

CARPATII  OCCIDENTALI

În partea de vest a tarii, de la valea Dunarii, în sud, si cea a Barcaului si cotul So-mesului, la nord, se însira mai multe grupuri de munti mici, insulari, despartiti prin largi depresiuni si întinse ,,golfuri’’ de câmpie, fapt pentru care se considera ca ei nu constituie o catena unitara, ci doar niste munti fragmentari, strabatuti fara dificultate de numeroase cai de comunicatie  rutiera si feroviara.

Fragmentarea lor se datoreste înaltarii inegale pe sectoare, chiar cu unele scufundari locale, spre sfârsitul tertiarului
si începutul cuaternarului.

La est, unele depresiuni si culoare tectonice despart acesti munti de Carpatii Meridionali (Culoarele Timis-Cerna si Bistra, continuate cu depresiunea Hategului), dupa
cum unele depresiuni de contact îi delimiteaza spre Podisul Transilvaniei.

La partea apuseana, acesti munti marunti prezinta o limita sinuoasa cu adânci intrânduri ale câmpiei printre culmile de munti.

Aceste ,,golfuri de câmpie’’ constituie o caracteristica, îndeosebi la nord de Mures, si se datoresc unor linii de falie ce se întretaie rectangular la limita ariei muntoase, cu caderi în trepte spre câmpie.

Dovada o fac între altele si apele termale ce apar pe aliniamentele unor asemenea rupturi în scoarta în
plina câmpie (de la Oradea pâna la Timisoara).

La nord, munti se bifurca în cuprinsul dealurilor somesene spre NV si NE, pierzând treptat din înaltime, astfel ca delimitarea devine relativ anevoioasa, ceea ce a îndemnat pe unii geografi sa extinda limita acestor munti pâna dincolo de Somes pe aliniamentele unor dealuri formate din sisturi cristaline.

Caractere generale. Muntii din vest prezinta altitudini scazute care rareori trec de 1300 m la sud de Mures si de 1800 m la nord de aceasta vale (numai exceptional în
Masivul Bihorului).

Specifica este de asemenea caderea lor în trepte din cee în ce mai joase spre vest, unde acesti munti ajung adevarati muncei, cu înaltimi cuprinse între
500 si 700 m.

O alta caracteristica o constituie marea diversitate a rocilor care îi alcatuiesc. Insulele de sisturi cristaline formeaza o buna parte a acestor munti.

Rupte si prabusite pe alocuri, au dat loc fie aparitiei rocilor vulcanice, fie depunerilor de roci sedimentare.

Între cele sedimentare mai frecvente sunt calcarele, care dau un pitoresc mult apreciat.

Asa se explica de ce harta geologica a acestor munti apare ca un adevarat mozaic.

Nici orientarea cutarilor care a individualizat acesti munti nu este unitara pe întreg întinsul lor.

Cei din Banat continua cu o usoara arcuire spre SV (prelungindu-se si la sud de Dunare) spre orientarea cutelor din Carpatii Meridionali, pe când cei de la nord de Mures prezinta o orientare ramurata cu totul diferita.

Împestritarea aceasta de roci, de linii tectonice si de structuri diferite, explica marea varietate a formelor de relief : a culmilor largi, pe alocuri ca niste adevarate platforme pe care satele urca pâna la 1200-1400 m altitudine, pe alocuri cu povârnisuri stâncoase si creste zimtate în calcare, ori cu siluetele conice din zonele vulcanice,precum si a depresiunilor marunte raspândite peste tot, ori a celor largi care se deschid în pâlnie spre câmpie.

Marii varietati de roci si structuri îi corespunde, de asemenea, varietatea zaca-mintelor subpamântene, între care precumpanesc cele metalifere (feroase si neferoase) , pretioase materiale de constructie (de la marmura pâna la bazalte si gresii), dupa cum nu lipsesc nici carbunii, talcul, mica, etc.

Subîmpartirea acestor munti este lesne de facut, datorita culoarelor largi care îi despart. Deosebim astfel : Muntii Banatului, Muntii Poiana Rusca si Muntii Apuseni.

Muntii Banatului se întind spre culoarul Timis-Cerna, la est, defileul Dunarii, la sud, si la o linie cotita de la Bazias pâna la nord de Bocsa, în partea apuseana, din-
colo de care se defasoara dealurile.

Culoarul Timis-Cerna, care formeaza limita spre Carpatii Meridionali, orientat pe directia N-S, aproape rectiliniu, pare sa fie format printr-o ruptura tectonica.

Cu toate ca este strajuit de munti ce depasesc 2000 m la est si 1000 m la vest, formele de relief din cuprinsul acestui culoar se aseamana cu cele din tinuturile deluroase : cline
domoale si vai largi.

În lungul sau, ca si în alte zone depresionare din Muntii Banatului, unde se creaza conditii de adapost, se manifesta un topoclimat blând, care favorizeaza cresterea plantelor meridionale.

În cuprinsul acestui culoar, un prag putin înalt
desparte apele Timisului, care curg spre nord de afluentii Cernei dinspre sud.

Este trecatoarea Domasnea, numita pe vremea romanilor ,,Poarta Orientalis’’ (de unde a
ramas numele de Poarta unui sat de acolo).

Prin acest culoar, strabatut de o cale ferata si de o sosea moderna, se face legatura înte Banatul nordic si Dunare. Dealurile sunt acorite cu fânete si pomi fructiferi, cu pâlcuri de padure si sate mari, multe dintre ele cu vechime milenara.

Defileul Dunarii este cea mai lunga si mai pitoreasca vale transversala din Europa (141 km).

Fluviul si-a croit un drum maret, format din portiuni în guste, care ajung pe alocuri doar la 150-170 m si din largiri ca niste bazine care depasesc chiar 2000 m.

În aceste largiri, apele fluviului se aseamana cu ale unor mari lacuri, datorita cursului sau aparent lin, dar plin de vârtejuri în adânc.

Pe margine povârnisurile înalte de 300-400 m se termina adesea abrupt, pâna la nivelul apei, astfel ca si soseaua a tre-buit sa fie scobita în stânca.

Pe alocuri, în albia fluviului apar praguri care produc re-pezisuri. În alte parti, dimpotriva, sunt gropi foaret adânci în albia fluviului, numite
cazane.

Aproape de iesrea fluviului din munti, sunt Portile de Fier cu stânci în albie, care în trecut ieseau la suprafata la ape scazute, fiind periculoase pentru nave.

Pentru navigatie se sapase un canal aproape de malul sârbesc, cu adâncimi mai mari, navele fiind trase în susul apei de locomotive de pe mal.

La aceste vâltori unde Dunarea detine un  mare potential energetic, specialistii români si iugoslavi au construit barajul marei centrale hidroelectrice Portile de Fier, intrata total în productie din anul 1971.

Prin aceasta s-au realizat si ecluzele de mare capacitate pentru circulatia permanenta a
navelor (inclusiv noaptea), intensificând astfel transporturile.

Muntii marunti completeaza, ca o treapta mai joasa catre vest, aceasta parte a Banatului.

În vecinatatea Semenicului sunt muntii calcarosi ai Aninei, iar mai la nord de acestia, Muntii Dognecei, cu minereuri de fier si neferoase exploatate din vremuri vechi ; iar de-a lungul Dunarii, Muntii Locvei.

Muntii Banatului, cu felurita lor alcatuire geologica, cuprind zacaminte de huila si fier, mangan si cupru. În aceasta zona muntoasa s-a dezvoltat puternicul centru metalurgic Resita.

Poiana Rusca. Muntii acestia alcatuiesc un masiv despartit de ceilalti prin coridoare largi, pardosite cu depuneri sedimentare, sau prin defilee : la sud se afla culoarul Bistritei, la S-V ,,golful’’ de câmpie al Lugojului, la N-V valea larga a Begai, iar la nord, valea Muresului, catre care masivul prezinta pante abrupte.

Spre est se afla Depresiunea Hategului.

În aceste spatii marginase joase se însira sate mari si orase si
sunt strabatute de cai ferate si sosele modernizate.

Format din sisturi cristaline iar pe alocuri din calcare, Masivul Poiana Rusca, apare de departe cu un profil usor bombat la mijloc.

Apele l-au fragmentat prin vai adânci , orientate radial. Minereurile de fier (exploatate la Ghelari si Teliucu Inferior)
alimenteaza centrul siderurgic Hunedoara.

În partea de sud, la Ruschita, se exploateaza minereuri de plumb si cea mai frumoasa marmura din tara noastra.

Satele sunt ras-pândite mai mult pe culmi, întrucât vaile sunt înguste si priporoase.