Adaugat la data: 2010-10-15
de catre: danutza
Numar pagini: 2
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 36.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Carol al v - lea

Carol al v-lea

Carol al V-lea a moştenit un imperiu vast, care părea să domine Europa secolului XVI. Dar dimensiunile imperiului erau mai degrabă o sursă de slăbiciune decât de putere şi, timp de 36 de ani, Carol a înfruntat mari dificultăţi.

Familia Habsburgilor a devenit o forţă în Europa Centrală în secolul XV, când şi-a concentrat puterea în jurul ducatului de
Austria. Începând cu 1438, capul familiei a fost ales şi împărat al Sfântului Imperiu Roman, cu toate că suveranitatea sa (asupra unui teritoriu corespunzând Germaniei de azi) aducea mai mult prestigiu decât decât autoritate propriu-zisă.

După aproape un secol, matrimoniale şi decesele din familiile rivale au făcut din Habsburgi dinastia cea mai puternică din Europa, titlurile si teritoriile ajungând în mâinile tânărului arhiduce Carol.

Născut în 1500, Carol a devenit rege al Spaniei în 1516. Trei ani mai târziu, a moştenit teritoriile austriece şi ducatul de
Burgundia de la bunicul său Maximilian I, precum şi titlul de împărat al Sfântului Imperiu Roman.

După Spania, a urmat sudul Italiei, Sicilia şi Sardinia şi marele Imperiu Spaniol care era creat în cele două Americi; în calitate de duce de Burgundia, Carol a condus şi Ţările de Jos (Belgia şi Olanda).

Aceste posesiuni l-au făcut pe Carol al V-lea conducătorul celui mai mare imperiu european, de la cel condus de Carol cel Mare în secolul al IX-lea.

Imperiul lui Carol al V-lea era prosper, deoarece Ţările de Jos deveniseră centrul comerţului european şi cantităţi  din ce în ce mai mari de aur şi argint proveneau din exploatarea minelor din America Latină.

Carol era capabil să-şi conducă provinciile îndepărtate eficient, cu ajutorul membrilor loiali ai familiei sale, fiind ajutat şi de trupele spaniole.

În ciuda avantajelor enumerate anterior, sarcina lui Carol nu era tocmai uşoară; imperiul nu numai că are vast, dar şi
inaccesibil. Căile de comunicare între majoritatea regiunilor sale – Spania, Italia, Austria şi Olanda – erau lente şi
dificile, chiar şi atunci când nu erau ameninţate de puteri învecinate.

De asemenea, datorită dimensiunilor imperiului,
existau forţe ostile – francezii, prinţii germani, luteranii, turcii – la tot pasul. Cheltuielile excesive pe care Carol le
făcea în scopul finanţării de războaie au devenit şi mai mari datorită inflaţiei din secolul XVI, iar prosperitatea Indiilor
şi a Ţărilor de Jos nu era de ajuns pentru a-l împiedica pe acesta să se afunde în datorii.

Carol era un conducător conştiincios, deşi nu strălucit, însă de-a lungul domniei sale nu a fost niciodată capabil să-şi
expoateze victoriile sau să-şi adune toate resursele pentru a face faţă unei probleme majore, deoarece întotdeauna apărea o nouă criză ce trebuia rezolvată.

O astfel de problemă  era şubrezirea Sfântului Imperiu Roman, un grup de teritorii cu sute de autorităţi separate. Acestea cuprindeau  câteva sate mari, ca Bavaria, Saxonia şi Brandenburg, unde prinţii erau independenţi şi, prin urmare, ostili vis-à-vis de creşterea autorităţii împăratului.

Orice planuri de reformare a imperiului se loveau de opoziţia acestora, iar Carol nu a reuşit să creeze  o “Nouă Monarhie” centralizată în Germania care să poată fi comparată cu Anglia şi Franţa.

Dificultăţile lui Carol erau intensificate de diviziunile religioase care fuseseră provocate de Reforma Protestantă, începută de Martin Luther. În 1521, în cadrul Dietei (adunării) de la Worms, Carol a susţinut doctrina catolică tradiţională, condamnându-l pe Luther, însă înainte de a trece la măsuri concrete a fost reţinut de războaiele franceze.

În ultimii ani de domnie, Carol Quintul a fost pe punctul de a înregista succese în Germania, profitând de armistiţiile cu
francezii şi turcii pentru a înfrange liga prinţilor protestanţi la Muhlberg (1547).

Dar, ca întotdeauna, succesul lui Carol nu făcea decât să-i unească pe ceilalţi duşmani ai săi. Franţa i-a subvenţionat pe prinţi şi a intrat în război, care a luat
sfârşit în 1555 prin pacea de la Augusburg.

În această perioadă, Carol s-a decis să abdice. În mod semnificativ, Carol şi-a împărţit imperiul enorm şi tulburat între fratele său Ferdinand, care a devenit ducele Austriei şi viitor împărat al Sfântului Imperiu Roman, şi fiul său Filip, care a primit Spania, Italia şi Ţările de Jos.

Carol s-a retras în Spania, unde a trăit liniştit până la moartea sa, în 1558.