Adaugat la data: 2010-08-06
de catre: danutza
Numar pagini: 3
Tip document: .doc
Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 42.0 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Bulbul rahidian

Bulbul rahidian

Bulbul rahidian (medulla oblongata) este asezat în etajul posterior al cutiei craniene si în partea craniala a canalului rahidian.

El este continuarea maduvei spinarii, de aceea se mai numeste si maduva prelungita. Are forma unui trunchi de con cu baza mare asezata cranial, o lungime de circa 3 cm si o greutate de 6-7g.

Cranial, se termina la locul în care începe puntea lui Varolio, iar caudal limita este indicata de locul în care se încruciseaza fibrele nervoase ce formeaza piramidele bulbare anterioare.

Suprafata bulbului are o configuratie asemanatoare configuratiei externe a maduvei, în special în partea caudala.

Pe fata anterioara este santul median ventral pe laturile caruia sunt doua cordoane numite piramide bulbare (pyramidum medullae oblongata), care se gasesc în continuarea cordoanelor ventrale ale maduvei.

Ele sunt mai groase în partea craniala a bulbului si mai subtiri în partea lui caudala. Pe partea laterala a fiecarei piramide este santul colateral ventral.

Pe partile laterale ale bulbului, lateral de santul colateral ventral, sunt cordoanele laterale ale bulbului (funiculi laterale medullae oblongata) marginite posterior de santul colateral dorsal. Fiecare cordon lateral se termina cranial printr-o umflatura ovala cu axul mare dispus longitudinal, care se numeste oliva bulbara.

Pe fata posterioara, bulbul prezinta santul median dorsal. Pe laturile lui sunt cordoanele formate de fasciculele lui Goll (gracilis) si Burdach (cuneatus), separate prin santul intermediar dorsal.

În partea caudala a bulbului ele au aceeasi dispozitie ca în maduva.
 
În jumatatea craniala a bulbului, cordoanele formate din fasciculele lui Goll si Burdach se departeaza de linia mediana orientându-se oblic în sus si lateral si determinând în prelungirea canalului ependimar formarea unei cavitati care se numeste ventriculul al IV-lea (ventriculus quartus).

De la acest nivel, fasciculul lui Burdach se continua cu o formatiune care se numeste corpul restiform (corpus restiforme) cu pedunculul cerebelos inferior, iar fasciculul lui Goll se continua cu o formatiune numita piramida posterioara.

Structura bulbului rahidian are doua caracteristici: existenta ventriculului al IV-lea si dispozitia celor doua feluri de substante.

În interiorul bulbului rahidian, canalul ependimar se largeste mult si formeaza partea bulbara a ventriculului al IV-lea, ventricul ce este o cavitate asezata între bulb, punte si creierul mic; el are o forma rombica – de aceea se mai numeste fosa romboidala. Partea bulbara are forma unui triunghi cu baza în sus.

Ventriculul al IV-lea este situat în partea dorsala a bulbului, iar masa de substanta nervoasa formeaza planseul (podeaua) lui, pe care se observa un sant longitudinal numit fisura mediana posterioara (fissura mediana medullae oblongata), de la care pornesc în ambele parti niste dungi numite strii medulare (striae medullares).

Fisura mediana posterioara împreuna cu striile medulare poarta numele de calamus scriptorius.

Ventriculul al IV-lea este acoperit dorsal, în portiunea bulbara, cu o membrana epiteliala foarte subtire.

Substantele alba si cenusie care se gasesc în alcatuirea bulbului, sunt expuse într-un mod caracteristic.

Se stie ca unele din fibrele nervoase care formeaza piramidele anterioare se încruciseaza la nivelul bulbului, adica trec dintr-o parte în cealalta parte; aceasta încrucisare se numeste decusatia piramidelor si marcheaza limita caudala a bulbului.

La nivelul bulbului rahidian se încruciseaza si unele fibre senzitive.

Din cauza acestor încrucisari, substanta alba a bulbului strabate prin masa de substanta cenusie, pe care o fragmenteaza.

Se formeaza astfel fragmente de substanta cenusie înconjurate de fascicule de substanta alba. Aceste fragmente se numesc centri sau nuclei bulbari.

Din fragmentarea coloanelor ventrale se formeaza nuclei motori, din fragmentarea coloanelor dorsale, nuclei senzitivi, iar din a celor laterale, nuclei vegetativi.           

Bulbul îndeplineste functia de conducere si de centru nervos.

Functia de conducere este realizata prin fasciculele care trec prin bulb, venind de la maduva sau encefal, sau care pornesc din bulb spre maduva sau encefal. Bulbul reprezinta locul de trecere al cailor senzitive si motoare dintre maduva si restul encefalului.

El conduce excitatiile care vin din maduva spinarii si trec la diferite segmente ale encefalului; de asemenea conduce impulsurile motoare care iau nastere la diferite niveluri ale encefalului si trec la maduva spinarii pentru a ajunge la organele efectuare.

Caracteristic în aceasta conducere este faptul ca ea se face încrucisat, adica trece dintr-o parte în alta. Aceasta se poate constata astfel: sectionând jumatatea dreapta a bulbului, se produce paralizia muschilor din jumatatea stânga a corpului.

Ca centru nervos, bulbul joaca un rol important în organism. El realizeaza, prin centrii sai, functiile principalelor organe ale corpului.

Particularitatea acestor centri este automatismul sau capacitatea de a se excita în urma modificarilor care au loc în celula nervoasa însasi.

Între centrii bulbari, cei mai importanti sunt centrii unor functii vitale (centrii respiratori, centrii cardiaci, centrii vasomotori), centrii unor functii digestive (centrul salivatiei, centrul deglutitiei, centrul masticatiei, centrul suptului), centrii unor functii metabolice (centrul glicozuric), centrii unor reflexe de aparare (centrul stranutului, centrul tusei, centrul clipitului), centrii tonusului muscular.

Centrii respiratori coordoneaza miscarile respiratoare. Se distinge un centru inspirator si un centru expirator.

Activitatea centrilor respiratori bulbari este reglata, atât prin excitatiile primite pe calea nervilor centripeti de la suprafata corpului sau din plamâni, cât si pe calea umorala prin dioxidul de carbon adus de sânge.

Centrii respiratori bulbari se gasesc în conexiune cu centrii din partile superioare ale encefalului si sunt influentati de acestia dupa cum si ei tin sub controlul lor centrii respiratori medulari.

Centrii cardiaci au actiune asupra ritmului si intensitatii contractiilor cardiace. A fost identificat un centru cardioinhibitor si un centru cardioaccelerator.

Acesti centri functioneaza prin actiunea unor excitanti foarte variati. O mare importanta o are în functia lor excitarea unor receptori din sinusul carotidian; excitarea se poate face, fie prin variatiile presiunii sângelui, fie prin variatia compozitiei lui chimice.

Activitatea centrilor cardiaci bulbari se gaseste sub dependenta unor centri encefalici si în special a unor centri corticali.

Centrii vasomotori au rolul de a provoca vasoconstrictia sau vasodilatatia si prin aceasta de a produce variatii în presiunea sanguina si în distribuirea sângelui la organe.

Centrii vasomotori functioneaza sub actiunea impulsurilor care vin din zonele reflexogene ale sistemului cardio-vascular, adica din sinusul carotidian si arcul aortic.

Activitatea acestor centri se gaseste sub influenta unor centri vasomotori diencefalici si corticali si influenteaza functionarea centrilor vasomotori medulari.

Centrul salivatiei determina salivatia. El intra în functiune prin excitatiile primite la nivelul mucoasei bucale – este calea reflex-neconditionata – dar poate fi pus în functiune si prin activitatea unor centri corticali – pe calea reflex-conditionata.

Centrul deglutitiei coordoneaza deglutitia. Ea este declansata de excitatiile primite la nivelul faringelui si la baza limbii. Centrul deglutitiei coordoneaza contractia muschilor faringieni si esofagieni.

Lezarea centrului bulbar al deglutitiei provoaca accidente grave, bolul alimentar putând sa ia drumul cailor respiratoare provocând asfixia.

Masticatia, miscarile de supt, varsaturile se desfasoara de asemenea prin activitatea centrilor bulbari.

Centrul glicozuric regleaza metabolismul glucidic. Daca se înteapa acest centru bulbar apare hiperglicemie si glicozurie.

Experienta de mai sus dovedeste ca bulbul conduce metabolismul glucidic. Activitatea acestui centru este influentata însa de centrii encefalici.

Bulbul rahidian provoaca si unele reflexe de aparare, cum sunt stranutul, tusea, clipitul.

Aceste reflexe sunt conduse de centrii bulbari care functioneaza prin actiunea unor excitanti care actioneaza la periferie. Aceste reflexe bulbare au o mare importanta în viata organismului. Si acesti centri sunt sub actiunea unor centri encefalici si mai ales corticali.

Aceasta rezulta din faptul ca noi putem sa le oprim declansarea prin interventia vointei.

Centrii bulbari ai tonusului muscular au un rol important în repartizarea tonusului muscular.

Aceasta functie are o mare importanta în mentinerea pozitiei corpului, atât în timpul echilibrului static, cât si în timpul echilibrului dinamic (în timpul miscarilor). În aceasta functie, centrii bulbari ai tonusului muscular tin sub influenta lor centrii medulari ai tonusului muscular si sunt influentati de centrii din partile superioare ale encefalului.

În functionarea acestor centri, o mare importanta o au excitatiile care vin din organele de miscare si din aparatul vestibular al urechii interne.

Din cele aratate rezulta ca bulbul rahidian are o activitate reflexa de importanta capitala pentru organism.

Reflexele bulbare sunt legate de functiile fundamentale ale corpului. Lezarea bulbului tulbura aceste reflexe si pune în primejdie viata organismului.

Trebuie însa subliniat ca activitatea de centru nervos a bulbului se desfasoara în legatura, atât cu activitatea centrilor medulari, cât si sub controlul centrilor encefalici în special cei corticali.