Adaugat la data: 2010-09-21
de catre: danutza
Numar pagini: 13
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 259.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Benito Mussolini

Benito Mussolini

Viata lui Mussolini

Mussolini s-a nascut la 29 iulie 1883 în Predappio – un orasel din Romagna.

Mama sa era învatatoare, iar tatal, Alessandro, era mester fierar, cam palavragiu si vorbaret, amator de femei si de bautura, corespondent al ziarelor anarhiste din Forli si care se mândreste ca scrie despre socialism si revolutie.

Familia Mussolini o scoate greu la capat. Tatal a izbutiti totusi sa construiasca o mica batoza, pe care o închiriaza taranilor, iar mama, Rosa, nascuta Maltoni, contribuie cu salariul ei la gospodarie.

Când moare, în 1905, la vârsta de 46 de ani, istovita de munca dupa o viata de devotament, Alessandro se instaleaza ca hangiu la Forli. Acolo traieste cu Anna Giudi, vaduva unui taran ruinat.

Alessandro, cu toate ca e privilegiat în comparatie cu umilii zileri, cunoaste si el, în mod direct, vitregia timpurilor.

În noua lui familie, caci Anna Guidi are cinci fete, cea mai tânara dintre ele, Rachele, nascuta în 1892 si care va deveni mai târziu nevasta lui Benito, conduce gospodaria Chiadinilor, din Forli, pentru un salariu de trei lire pe luna.

Seara, în familia Mussolini, ca a multor altor italieni, singura mâncare era mamaliga, „polenta”, carnea fiind o mâncare cu totul rara, daca nu chiar necunoscuta.

Cu toate acestea, Mussolini nu cunosc mizeria propriu-zisa si nici saracia lucie în care traiau atunci numeroase familii italiene.

Copilaria lui Benito se desfasoara la adapostul grijilor legate de munca si de foame.

E un baiat bataios, certaret, care-si disputa cu înversunare partea lui din micile furtisaguri la care se dedau copiii tuturor satelor în vagabondajele lor.

„Acum douazeci si cinci de ani eram un copil mândru si violent – va scrie el – Unii dintre tovarasii mei mai au si astazi pe cap cicatrice lasate de pietrele aruncate de mine.

Nomad din instinct, mergeam de dimineata pâna seara de-a lungul fluviului si furam cuiburi de pasari si fructe. Mergea, la slujba la biserica... o însoteam pe mama... Îl ajutam pe tata în munca lui umila si grea...”

Familia Mussolini locuia pe atunci într-o casa simpla – trei odai sumar mobilate – dar înzestrata cu strictul necesar: pat de fier, dulap, bufet; una dintre odai, atata vreme cât a trait mama lui Mussolini, era folosita ca sala de curs. Mama, pe care Benito a iubit-o cu duiosie, a avut grija sa-i asigure o învatatura temeinica.

Ea îl înscrie la colegiul Salesienilor din Faenza, unde disciplina este stricta, iar tratamentul diferit al elevilor – regula. În sufragerie, de pilda, exista trei mese: pentru nobili, pentru bogati si pentru saraci.

Musolini, mândru, certaret – i-a spus mamei lui: „Într-o zi Italia se va teme de mine” – spumega în tacere, arunca o calimara unui profesor în obraz, încearca sa fuga, este adus înapoi, îl raneste cu briceagul pe un coleg de clasa.

Totusi este mentinut, fiind un elev bun, dar familia n-are bani si trebuie sa-l retraga pe Benito de la colegiu dupa ce-i fusese respinsa o cerere de bursa.

Se înscrie ca intern la colegiul din Forlimpopoli. În curând este exclus din cauza comportîrii lui si continua cursurile ca extern, locuind la o batrânica.

Continua sa fie acelasi strengar fara bani, care se pasioneaza pe neasteptate pentru muzica. A fi licean e un privilegiu de care nu se bucura toti italienii de vârsta lui.      

În 1896, Mussolini nu-i decât elev la colegiul din Forlimpopoli; cânta din trombon în fanfara, e un element turbulent si asista într-o zi la plecarea emigrantilor în Brazilia.

Se înscrie în 1900 în Partidul socialist si timp de un an încearca sa se angajeze însa nimeni nu-l accepta.

La 18 ani se dedica cu disperare aventurilor amoroase, alearga dupa fete, le poseda pe scara, în mod brutal, încercând sa-si calmeze dorinta si sa-si consume puterile, sa se potoleasca în acest soi de frenezie.

Frecventeaza balurile satului, se ia la bataie. Din aceasta perioada dezordonata îi va ramâne toata viata gustul gustul pentru cuceririle rapide si ... un sifilis prost tratat.

Din fericire pentru el, în februarie 1902 este ales ca suplinitor si astfel din februarie pâna în iunie va preda în scoala, va cunoaste viata de învatator, însa îl plictiseste.

Nesatisfacut, în iunie 1902 se gândeste sa plece în Elvetia si o si face. În Elvetia Benito este un necunoscut care trebuie sa supravietuiasca.

Munceste din greu ca zidar, indura foametea; opulenta hotelurilor de lux pentru turisti îl revolta. Hainele îi sunt botite, murdare.

Petrece o noapte într-o lada sub podul mare din Lausanne si când iese de acolo dis-de-dimineata e arestat pentru vagabondaj. Traieste într-o saracie lucie.

Dar aceasta perioada e scurta. Printre emigrantii italieni, intelectualii sunt putini. În scurt timp, Mussolini se afirma ca un revoltat curajos. În curând este remarcat. Devine secretarul Asociatiei zidarilor din Lausanne, da lectii de italiana, scrie câteva articole.

În locul mizeriei, începe o viata boema, dezordonata si exaltata. Îsi formeaza o cultura, cunoaste oameni în fata carora se afirma.

Reuseste sa se faca atât de bine cunoscut încât, la 6 aprilie 1904, este expulzat din cantonul Geneva, dupa ce a fost semnalat consulului Italiei ca anarhist.

Trece în Franta, unde ramâne un timp la Annemasse.

Apoi se reîntoarce în Italia unde îsi desfîsoara cadrul militar si unde da dovada de o disciplina de invidiat însa dupa eliberare îsi reia viata dezordonata.

În casa parinteasca acesta se îndragosteste de Rachele – care are 16 ani – cea mai mica fata a Annei si care-i va deveni sotie.

Rachele e blonda, gratioasa, si se vorbeste ca ar fi fiica adulterina a Annei si a tatalui lui Benito, dar lui putin îi pasa. La 1 septembrie 1910 se naste Edda, fiica lor.

Întemeindu-si altfel un camin cu Rachele, Benito nu mai cauta post de învatator.

Conduce, redacteaza, pagineaza, pentru 120 de lire pe luna, ziarul socialist din Forli.

Articolele lui sunt violente, anticlericale, si antireformiste: „Socialismul – scrie el – este poate cea mai mare drama care a agitat colectivitatea omeneasca.” Si ia chiar parte la luptele taranesti din Romagna.

La 14 octombrie 1911, în timp ce Mussolini sta pe terasa cafenelei „Garibaldi” este arestat. Benito Mussolini este transportat la închisoarea San Giovani in Monte, din Bologna, prezentându-i-se opt capete de acuzare: îndemn la greva insurectionala, violente împotriva agentilor autoritatii, sabotaj.

O luna mai târziu are loc la Forli procesul. Este condamnat la 6 luni închisoare.

Mussolini si nasterea fascismului

Faptele sale l-au ajutat sa avanseze în rândurile Partidului Socialist, iar la eliberarea sa din închisoare, în 1912, a fost numit redactor al ziarului de partid „Avanti”.

Stilul sau jurnalistic era agresiv si coroziv trecând cu vederea folosirea violentei si condamnând statul liberal si pe acei socialisti reformisti care vroiau sa colaboreze cu acest stat. El declara raspicat ca singura politica pe care trebuie s-o urmeze Partidul Socialist este revolutia.

Izbucnirea primului razboi mondial avea sa schimbe spectaculos cariera lui Mussolini.

Partidul Socialist din care facea parte condamna razboiul ca pe o lupta imperialista dusa pe cheltuiala claselor muncitoare din Europa si cerea ca Italia sa ramâna neutra.

Dar Mussolini vedea conflictul ca pe un eveniment care avea sa zguduie din temelii societatea, netezind drumul spre revolutie.

În noiembrie 1914, el si-a dat demisia de la „Avanti” si a înfiintat o noua publicatie, „Il Popolo d’Italia”.

Publicatia sustinea ca este socialista, dar milita pentru intrarea Italiei în razboi. Exclus din Partidul Socialist, Mussolini a acceptat acum sprijin financiar din partea unor companii, ca Fiat, care aveau de câstigat din contractele pentru armament, în eventualitatea intrarii în razboi.

Articolele lui au ajutat la declansarea revoltei din mai 1915 în favoarea interventiei, iar el avea sa declare mai târziu, fara justificare, ca aceste dezordini publice au împins un guvern sovaitor în razboi.

Pentru înfrângerea de la Caporetto, el dadea vina pe defetismul si incompetenta guvernului, declarând ca Italia are acum nevoie de un dictator care sa dirijeze cu reala fermitate efortul de razboi.

Desi înca nu o declara public, credea ca el este omul potrivit pentru acest rol. În cursul anului 1918 el a cautat sa creeze prin publicatia lui o noua miscare menita sa promoveze atât nationalismul, cât si reforma sociala.

El încerca sa atraga de partea sa soldatii care n-aveau nici o tragere de inima sa se întoarca la saracia de la sat sau de la oras dupa terminarea razboiului.

În iulie 1918, el a încetat sa mai sustina ca „Il Popolo d’Italia” este socialist, afirmând în schimb ca este „ziarul combatantilor si producatorilor”.