Adaugat la data: 2010-09-21
de catre: danutza
Numar pagini: 14
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 70.0 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Barocul

sec. XVI-XVIII

BAROCUL

Imprejurarile care favorizeaza nasterea si propagarea caracterelor artei baroce, adica cele care au contribuit la transformarea stilului Renasterii, pentru a-l face sa alunece la cel prin care se defineste barocul apartin la trei categorii deosebite.

Unele sunt de ordin istoric, altele de ordin psihologic, cele de-al treilea de ordin estetic.

In prima jumatate a sec. XVI asistam la unul din acele evenimente facute sa schimbe cursul istoriei, sa modifice criteriile morale ale oamenilor, sa atinga sufletele in ce au mai adanc si mai durabil, adica in credinta religioasa. Acest eveniment este Reforma.

Consecintele raspandirii ei sunt imense, in toate domeniile spiritului.

Stim ca una din cauzele care o provocase fusese acea paganizare a oamenilor timpului, insotita de o relaxare a moravurilor si de o slabire a principiilor credintei adevarate.

Ambele aceste rele erau datorate poate ideilor umanistilor, dar si conceptiilor artistice ale Renasterii, din ce in ce mai raspandita in clasele culte ale Europei, in deosebi printre cei care conduceau biserica de sub autoritatea papei.

Dusmanii catolicismului imputau cu vehementa clerului inalt, in cuvantari si pamflete, senzualitatea si desfraul in care traia.

Exemplele ce se citau erau cu adevarat uluitoare si ele zdruncinau din temelie autoritatea morala a sefilor. Biserica romana se gasea astfel intr-una din cele mai mari primejdii ce au amenintat vreodata existenta. .

Ea trebuia sa se vindece ori sa-si vada credinciosii parasind-o, spre a o ataca apoi cu toata indarjirea pasiunii.

Cei de care depindea soarta religiei catolice : Papii, cardinalii, marii demnitari, se vad siliti sa reactioneze spre a da o satisfactie opiniei publice.

Este ceea ce determina convocarea consiliului de la Trenta (1545-1563), menit sa fixeze normele sanatoase si morale, dupa care sa se conduca in viitor catolicismul.

Rezultatele conciliului sunt vizibile in acea miscare cunoscuta in istorie sub numele de Contrareforma. Este raspunsul autoritatilor papale la atacurile si la amenintarile oamenilor Reformei.

Printre ele, acuzarea de imoralitate si de senzualitate pagana era cea mai des auzita si poate cea mai justificata.

Era cauza pentru care unul din principalele rezultate ale conciliului a fost redactarea masurilor prin care sa se purifice biserica, ceea ce a dus fatal la o simplificare si la o ingradire a artei, la o moralizare a ei in subiect si intentii.

Se imputa artistilor si clientilor lor, apartinand lumei religioase, introducerea unei idolatrii pagane, inadmisibile, in locasul lui Dumnezeu, a unui desfrau de imaginatie, care era o provocare directa, la pudoare si la puritatea spiritului crestinesc.

Conciliul decreteaza deci alungarea din tablourile si compozitiile destinate clerului a tot ce putea destepta ganduri profane si rascoliri de patimi in privitor.

Modestia si severitatea conceptiei se cuvine sa inlocuiasca libertatea abuziva care domnise pana atunci in casa Domnului.

Hotarare eroica, dar greu de aplicat si condamnata sa fie incurand data uitarii caci vechile instincte nu pot fi multa vreme incatusate.

In triumful chiar al bisericii, dupa criza profunda care o agitase si o condusese pana la pragul ruinei, ea gaseste un motiv suficient de incredere, deci o noua cauza de exaltare, ce se va traduce prin opere pline de avant si printr-o crestere nemasurata a sentimentului.

In definitiv, se ajunge la o noua forma de senzualism, care constituie unul din caracterele izbitoare ale artei Contrareformei, mai ales sub aspectul ei Jesuit.

Astfel, in operele de arta si, in genere, in manifestarile culturale in legatura cu religia, ca o urmare acestui sentiment de incredere oarba, de reinoire a catolicismului, intalnim o nevoie adanca si chinuitoare de a se imagina aievea tot ce constituise viata martirilor, o predilectie pentru formele de autochinuire ascetica, pentru renuntarea la placerile lumesti, o pasiune aproape febrila pentru Christ Patimitorul, pentru Fecioara, pentru suferintele acesteia cand Fiul Ei se gasea rastignit pe cruce.

Regulile ordinului iezuitilor, iesit ca o alta consecinta din conciliul de la Trenta, influenteaza in acelasi sens arta vremii.

Printre cei care apartin acestui ordin se recruteaza marii mistici de atunci si marii predicatori. Pentru impodobirea bisericilor lor se face apel la cei mai mari aritisti.

Ordinul fixeaza oarecum normele care vor prezida la desenarea planurilor si la decorarea lacasurilor cultului.

Pe masura ce influenta iezuitilor creste in lumea catolica, estetica lor se impune in regiuni din ce in ce mai intinse. « Stilul iezuit » va fi astfel una din formele curente ale artei Barocului.

Acestea ar fi cauzele de ordin istoric si psihologic care provoaca nasterea si determina caracterele acestei forme asa de particulare de arta care s-a numit stilul Baroc. Dar mai esti si o alta de natura pur estetica.

Ea nu determina poate, dar contribuie sa intensifice aspecte provocate de celelalte doua cauze, tocmai fiind ca actiunea ei merge in aceeasi directie cu influenta pe care o sufera arta de la evenimentele istorice si psihologice la care faceam aluzie.

Aceasta cauza de ordin estetic este in legatura cu un fenomen observat atunci cand stilurile declina si se caracterizeaza printr-o lipsa de masura si de armonie, printr-un dezechilibru, prin manierismul care apare, in mod fatal, in perioada finala a stilurilor, fenomenul acesta observat si studiat este admis de mai toti istoricii de arta.

In acest sens s-a putut vorbi de un baroc al artei clasice grecesti, in epoca alexandrina, cum s-a vorbit de un baroc al goticului.

Era natural deci ca dupa formele armonioase ale Renasterii, sa asistam la transformarea lor in elementele exagerate si pletorice de care se va servi adesea Barocul.

Barocul se naste in Italia, ceea ce este cu totul natural, pe de-o parte din pricina infloririi la care ajunsesera acolo artele majore, pe de alta din pricina consideratiilor de ordin politic si psihologic de care am vorbit inainte.

Italia va fi multa vreme inca acel rezervor de forte vii, din care se vor adapa toate miscarile importante in arta Apusului. Din acest punct de vedere nici o alta tara nu se va putea masura cu ea.

Este evident ca temperamentul italian, impresionabil, pasionat, mai spontan decat al celorlalti occidentali, nu putin a contribuit la propagarea noului stil.

Sa nu uitam inca tendinta locuitorilor Peninsulei spre exteriorizarile spectaculoase, pornite dintr-un orgoliu cu totul in spiritul Barocului.

De la italieni, Barocul se raspandeste in restul Europei, bine inteles acomodandu-se gustului public, imprejurarilor locale, temperamentului artistilor, scotand in relief una sau alta din trasaturile sale dominante, conform insusirilor particulare ale celor care il vor practica sau ale celor carora se adreseaza.

O observare preliminara, arhitectura devine din nou arta dominanta, care inglobeaza pe toate celelalte si careia totul se subordoneaza.

Aceasta se explica poate si prin faptul ca monumentele de forme grandioase, uriase chiar, sunt toate in spiritul stilului si devin un fenomen aproape obisnuit.

Ele apar ca un simbol al fortei dominatoare al Papilor sau a suveranilor cu putere absoluta.

Era logic ca si celelalte arte sa fie mai ales utilizate spre a servi ca auxiliare acestei nevoi, generale la toti conducatorii autocrati de state, adica la cei care vor proteja artele.

Numele de « Baroc » ce s-a dat stilului sec XVII se pare ca este de origine iberica, spaniola sau portugheza.

E un cuvant ce se intrebuinta spre a desemna o perla imperfecta, asimetrica, fata de o alta a carei forma era rotunda si regulata, fiindca asimetrice erau si liniile in stilul Baroc.

De aici epitetul a fost intins la arhitectura, apoi la celelalte arte. Bineinteles ca la inceput denumirea avea un sens perorativ, asa cum se intampla si cu cea de « gotic », aplicata artei sfarsitului Evului Mediu.

Ea a aparut abia prin sec XVIII, intr-o vreme cand simpatiile esteticienilor mergeau toate spre stilul clasic. In fond, ea arata putina stima in care atunci erau tinute operele sec al XVII-lea.