Adaugat la data: 2010-09-14
de catre: danutza
Numar pagini: 5
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 50.0 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Astronomia

Sistemul solar se compune din:

- un corp central – Soarele;

-    9 planete mari;

-    44 sateliti naturali ai planetelor

-    circa 2000 de planete mici (cunoscute);

-    peste 2000 de comete (cunoscute);

-    materia meteorica;

Planeta Pamînt. Pamîntul este un corp în spatiu, de forma aproape sferica, avînd raza medie de 6 370 km.

Forma rotunda a Pamîntului a fost pusa în evidenta în decursul veacurilor prin analogii si observatii. Luna si Soarele fiind sferice, la fel trebuie sa fie si Pamîntul.

Aritostel oservînd umbra circulara a Pamîntului pe Luna în timpul eclipselor de Luna, a dedus ca Pamîntul este rotund.

Învatatul grec Eratostene a determinat primul circumferinta Pamîntului.

El a observat ca în momentul solstitiului de vara în localitatea Syena fundul puturilor este luminat de Soare, adica Soarele se afla la zenitul localitatii.

În acelasi moment, cu ajutorul unui gnomon asezat la Alexandria, a determinat distanta zenitala a Soarelui, gasind-o de no = 7o,2 , care este chiar diferenta de latitudine dintre cele doua localitati. Masurarile au dovedit ca forma Pamîntului este diferita de sfera.

Newton a observat ca planeta Jupiter, avînd o rotatie în jurul axei sale, este turtita, de unde deduce ca si Pamîntul este turtit la poli.

Masurarile ulterioare au confirmat acest fapt: lungimea arcului de un grad pe meridian este mai mare la poli decît la ecuator.

Ar rezulta de aici ca Pamîntul are forma unui elipsoid de revolutie.

Numeroasele masurari moderne au aratat ca meridianele terestre au lungimi putin diferite. Deci Pamîntul are o forma apropiata de elipsoidul de revolutie, numita geoid.

Pentru a explica miscarea aparenta a planetelor, Copernic a admis ca reala miscarea Pamîntului în jurul Soarelui imobil.

Orbita Pamîntului este drumul Pamîntului în jurul Soarelui. Se afla în planul eclipticii, deci axa de rotatie a Pamîntului este înclinata pe planul eclipticii cu aproape  66o33’. De aici rezulta anotimpurile si zonile climatice terestre.

Miscarea anuala a Soarelui este aparenta si este o consecinta a miscarii reale a Pamîntului.

Din studiul orbitei rezulta urmatoarele:

-    Pamîntul este o elipsa, Soarele ocupînd unul din focare;

-    Razele vectoare matura arii egale în timpuri egale.

Punctul orbitei cel ai apropiat de Soare se numeste periheliu, iar punctul cel mai departat afeliu.

Pamîntul face si el parte din rîndul planetelor. Privit dintr-o planeta inferioara ( Mercur sau Venus), Pamîntul ar aparea ca cel mai stralucitor astru (dupa Soare) de pe cer.

Dintr-o planeta superioara, Pamîantul ar fi vazut cînd seara, cînd dimineata, cu o stralucire variabila dupa faze, ca si planeta Venus pentru noi pamîntenii.

Planetele gigante. Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun se numesc gigantice din cauza dimensiunilor lor în raport cu planetele terestre. Ele au urmatoarele proprietati comune:

-    dimensiuni si mase mari fata de Pamînt;

-    densitati mici ( media lor fiind 1,21 fata e densitatea apei);

-    rotatii axiale rapide de ordinul orelor,  în ciuda dimensiunilor mari;

-    turtiri relativ mari, rezultînd din rotatiile rapide;

-    absenta detaliilor stabile de suprafata din cauza atmosferilor lor întinse;

-    benzi paralele cu ecuatorul;

-    numar mare de sateliti.

Jupiter este cea mai mare planeta, avînd volumul de 1 300 de ori volumul Pamîntului. Spectrul indica existenta metanului si a amoniacului.

Majoritatea detaliilor observate pe suprafata sa sînt formatii atmosferice a caror existenta este de cel mult de cîteva luni.

Anumite detalii- ca marea pata rosie- sînt vizibile de peste un secol, desi au avut loc variatii de culoare, de forma si de pozatie.

Pata rosie este formata din combinatii sodiu –amoniac. Uneori au loc furtuni în atmosfera lui Jupiter detectate prin undele radio pe care le emite si care prezinta puternice anomalii.

Temperatura superficiala a planetei, de –140oc, depaseste cu 25oc pe cea corespunzatoare radiatiei solare.

Rezulta ca planeta Jupiter poseda resurse de energie interna. Rotatia axiala a planetei se executa în 9h50m la ecuator, încetinîndu-se usor spre poli.

Axa de rotatie fiind perpendiculara pe planul orbitei, nu exista anotimpuri pe suprafata sa.

În anul 1979 a fost descoperit, cu ajutorul sondei spatiale Voyager 1, un inel al planetei, format din particule solide, situat la o distanta de aproximativ 135 000 km si avînd latimea de 9 000 km.

Asteroizii, bolizii, meteorii.Aceasta grupuri de corpuri ceresti care fac parte din sistemul solar si se misca printre planete (în afara de asteroizi care au orbitele lor)  si nu se supun legilor lui Kepler { toate planetele se misca pe o orbita numita elipsa în jurul Soarelui si în unul din focarele elipsei se afla Soarele}.

Asteroizii care mai sunt numiti planete mici îsi au orbitele de miscare între Marte si Jupiter, deaceea ei de pe Pamînt nu pot fi vazuti. Însa ei au diametrul pîna la  800 km.

Studiul miscarii asteroizilor este important întrucît verifica pe deplin toate cazurile de miscare prevazute teoretic de mecanica cereasca ( de exemplugrupul troian format din 14 planete mici, care se misca astfel încît formeaza împreuna cu Soarele si Jupiter doua triunghiuri echilaterale, unele precedînd pe Jupiter, altele urmarindul).

Bolizii sunt niste corpuri de forma sferica, solizi care se misca pe bolta cereasca cu o viteza destul de mare si haotic si sunt foarte stralucitori.

Nimerind în atmosfera Pamîntului, partile exterioare vin în contact cu aerul si datorita fortei de frecare ce apare, ei se încalzesc pîna la o temperatura destul de mare, o parte din ei se transforma în gaze incandescente, iar o parte sub forma de corpuri meteorite cad la Pamînt.

Meteori.Adesea în noptile senine, se pot vedea pe cer asa-numitele  stele cazatoare.

De fapt acestea sunt fenomene luminoase, numite meteori, cauzate de patrunderea în atmosfera terestra a unor corpuri solide, cu viteze medii între  10 si 70km/s din patiul interplanetar.

Daca corpul meteoric are masa de ordinul miligramelor, în urma ciocnirii cu particulele de aer se încalzeste brusc si la o înaltime de  50-80 km se transforma în întregime într-un gaz incadescent, care se împrastie în aer.

Numarul lor ete urias: mai mult de 100 miliarde pe an. Cînd masa lui este de sute si mii de kilograme, datorita rezistentei aerului se încalzeste la suprafata sa pîna la mii de grade si apare o stralucire care o depaseste pe cea a planetei Venus.

Dupa compozitia lor chimica putem împarti meteorii în pietrosi, ferosi si amestecati. Pe baza studiului meteoritilor sau întemeiat ipotezele asupra interiorului Pamîntului.

Adesea meteorii apar în grupe care se par ca provin din acelati punct al cerului (punct radiant), uneori revenind în fiecare an si la aceiasi data; acestea sunt ploile periodice d meteori.

Cele mai abundente sînt Perseidele ( de la 9 la 11 august) si Leonidele (în 13 si 14 noiembrie), numele lor provenind de la punctele radiante situate respectiv în constelatiile  Perseu si  Leul.

Cometele au fost considerate în vechime ca fiind corpuri prevestitoare de rele, deoarece ele îsi schimba vizibil nu numai pozitia, ci si forma.

Fiind în opozitie cu ideea ca formele corpurilor ceresti sînt neschimbatoare, ele au fost considerate ca fenomene atmosferice (cum este curcubeul).

Tycho Brahe în 1577, pe baza deplasarii paralactice, stabileste natura extraterestra a cometelor.

Newton a stabilit legile de miscare ale cometelor. Halley a calculat o serie de orbite cometare si descopera astfel periodicitatea    lor  (dupa cometa care-i poarta numele).

S-a ajuns ulterior la concluzia ca orbitele cometare fac parte din sistemul solar, pe care pot sa-l paraseasca numai în urma unei perturbatii.

Se cunosc în prezent elementele orbitale ale aproximativ 600 de comete.

În medie pe an se descopera sase comete dintre care o treime sunt comete periodice, deja observate în trecut. Orbitele cometelor sunt elipse, parabole s-au hiperbole.

O cometa apare ca un corp stralucitor – nucleul, înconjurat de o nebulozitate – coama.

Cînd trece prin apropierea Soarelui, coama se prelungeste printr-o trena luminoasa – coada. Coada poate fi dreapta sau curba, unica sau multipla.

Astfel cometa Donati care a aparut în 1858, pe lînga o coada larga, mai avea doua cozi subtiri si rectilinii.

Dimensiunile cometelor sunt enorme. Capul cometei are un diametru între 50000 si 200 000 km, iar coada poate avea milioane de kilometri, putînd ajunge pîna la dublul distantei de la Pamînt la Soare.

Masa cometei este extrem de rariefata; stelele se vad prin coada cometei ; cînd ea trece prin vecinatatea unei planete, este totdeauna perturbata, dar asupra planetei nu are nici o influenta.

Densitatea medie a materiei cometare este a 9000-a parte din aceea a atmosferei terestre; În 1910, Pamîntul a trecut prin coada cometei Halley, fara nici o urma asupra vietii noastre.

Masa cometei este mai mica decît a miliarda parte din masa terestra.

Din acest motiv perturbatiile pricinuite de planetele mari pot modifica atît excentritatea orbitei cît si înclinarea ei pe planul elipticii.

Deci cometele sunt formate din blocuri compacte solide, praf si gaze îngramadite în nucleu, unde sunt prinse toate, ca într-o carapace de gheata, datorita temperaturii foarte scazute.

Dupa o ipoteza recenta, nucleele cometare se afla într-un brîu exterior sistemului planetar, în care ele circula în jurul Soarelui, dar la adapost de arsita lui datorita distantelor lor mari.

Brîul cometar se extinde între 50 000 si 150 000 de unitati astronomice, cuprinzînd aproximativ 100 de miliarde de nuclee cometare, a caror masa totala nu depaseste o treime din aceea a Pamîntului.

O perturbatie venita din afara poate obliga un nucleu oarecare sa intre în interiorul sistemului solar, apropiindu-se de Soare pe o elipsa.

În apropierea Soarelui, întreaga materie gazoasa este volatilizata, dar o parte din nucleu protejat de un strat de pulbere rau  conducator, ramîne solid..

Dupa trecerea la periheliu, cometa, îndepartîndu-se de Soare, se raceste treptat, iar coada si coama  se reduc. Dupa 100-200 de treceri la periheliu, cometa pierde gazele si elementele usoare volatile , devenind o cometa batrîna.

Va mai forma o coada mai modesta de pulberi, si nemaiavînd carapacea protectoare de gaze, în urma ciocnirilor repetate cu materia meteorica, se desface în mai multe bucati, care se transforma într-un roi meteoric.

Astfel s-a întîmplat cu cometa Biela, care la mijloculveacului trecut s-a descompus în doua comete, apoi într-un roi meteoric.

Material adaugator.

Primul asteroid ( doua secole de la descoperire ).

La sfîrsitul secolului al 18-lea, baronul Franz von Zach formeaza un grup de “detectivi cosmici” care trbuiau sa gaseasca “ planeta lipsa” dintre Marte si Jupiter.

Si iata ca în noaptea de 31 decembrie 1800 spre 1 ianuarie 1801, un calugar italian din Palermo, Giuseppe Piazi, descopera un obiect care nu se prea asemana cu o cometa.

Astronomii calculeaza orbita noului obiect denumit Ceres, si constata cu surprindere ca el se afla chiar în locul unde îl cauta Franz von Zach. Mica planeta nu era singura.

Dupa ea au mai fost descoperite si altele.

Ce se stie azi despre asteroizi?

Micile planete sau asteroizii, au forme foarte ciudate, stralucesc diferit si se rotesc în jurul axei proprii. Pîna în prezent au fost descoperiti si certificati 18283 de asteroizi. Cei mai multi asteroizi sunt între Marte si Jupiter.

Asteroidul Eros, descoperit în 1898, în drumul sau prin Sistemul Solar, taie orbita lui Marte si se poate apropia la 22 milioane de km de Pamînt.

În 1991   s-a descoperit un asteroid mai deosebit care s-a apropiat la 18 ianuarie 1991 la numai 170 000 km de noi.

Toti asteroizii care se afla la mai putin  de 7,5 milioane de km de noi, avînd diametrul de cel putin150 metri si magnitudinea de cel mult 22 fac parte din categoria asteroizilor periculosi.

Prima apropiere mai mare de asteroizi a fost asigurata de misiunea “Galileo”, lansata spre Jupiter.

În 2000 nava spatiala “Near-Sgoemaker” a fost lansata pe orbita asteroidului Eros-433 pentru a culege informatii despre compozitia  acestuia.

Cuprins

1.    Planeta Pamînt;

2.    Planeta giganta ( Jupiter);

3.    Asteroizi;

4.    Bolizi;

5.    Meteoriti;

6.    Comete;