Adaugat la data: 2010-08-23
de catre: danutza
Numar pagini: 4
Tip document: .doc
Nivel: Liceu
Dimensiune: 553.5 KB
Downloads: 1
Credite: 0

Din referat: Antarctica

Antarctica

Peisajul geografic de la polul sud

- Caracteristici generale -

Al cincilea continent ca marime, dintre cele sase ale Terrei, Antarctica este cel mai sudic, mai rece, mai îndepartat si mai recent descoperit continent, fiind pentru prima oara detectat la începutul secolului al XIX-lea.

Acoperita aproape în totalitate de gheata si fara a avea o populatie umana stabila, ea înconjoara Polul Sud.

La rândul sau Antarctica este înconjurata de „Oceanul Antarctic”, întindere de apa creata din zonele de sud ale oceanelor Pacific, Atlantic si Indian, dar fiind considerat un ocean separat de celelalte datorita temperaturii mai scazute a apei si a salinitatii mai mici.

Antarctica detine în jur de 90% din gheata existenta pe Pamânt. Banchiza ce înconjoara continentul are aproximativ 29 milioane km cubi de gheata.

- Întindere -

Antarctica, numita astfel pentru a o deosebi de partea opusa a globului – zona arctica – se întinde dupa paralela de 60 de grade latitudine sudica.

Cel mai apropiat „vecin” al ei se gaseste la 1.000 de km si este America de Sud, urmata de Australia si Africa, la 2.500 si 4.000 de km departare.

Cea mai mare parte a teritoriului sau se întinde în emisfera estica, în partea vestica se gaseste Peninsula Antarctica, întindere ce apropie continentul de America de Sud.

Cel mai înalt vârf de pe continent atinge 5.140 m (în masivul Vinson din partea vestica), iar înaltimea sa medie este putin mai mare de 2.000 de metri, ceea ce îl face continentul cu cea mai mare înaltime medie.

Antarctica are o suprafata totala de 13.178.000 km patrati, fiind astfel mai mare decât Europa si Australia.

- Clima -

Pozitia pe latitudine si înaltimile ei mari fac din Antarctica cel mai rece continent.

Cu toate acestea se deosebesc doua anotimpuri.

În anotimpul rece temperatura în zonele intercontinentale poate scadea sub –80  C, în timp ce în anotimpul cald temperatura se poate ridica, în aceleasi zone, pâna peste –30  C.

În zonele de coasta se poate ajunge, în sezonul cald, la temperatura de înghet (0  C), dar si aici valorile negative sunt ridicate în perioada rece.

Antarctica detine si recordul temperaturii negative. În anul 1960, la statiunea ruseasca de cercetare „Vostok” s-au înregistrat –89,2  C.

Interiorul Antarcticii este un desert polar în care bat vânturi moderate ce rareori ating 30 km/h, însa ele se întetesc si devin mai persistente în apropierea coastelor.

Vânturi extrem de reci, compuse din aerul aflat în partea inferioara a versantilor abrupti din interiorul regiunilor muntoase, bat spre pantele de gheata mai mici.

Zona este foarte saraca în precipitatii, un dintre cele mai uscate zone de pe glob, aproximativ 50 mm de precipitatii cazând aici anual.

Acestea cresc cu cât ne apropiem de tarm, atingând în zonele apropiate de coasta 200 mm/an. Precipitatiile sunt formate în mare masura din caderi de zapada aduse de cicloni.

De obicei ele cad sub forma de zapada sau gheata, dar uneori se înregistreaza si ploi, în zonele litorale.

Exista mai multe tipuri de climat în Antarctica, toate sunt reci, dar difera în severitate.

La fel ca si precipitatiile climatul se îmblânzeste cu cât latitudinea scade.

Peninsula Antarctica este zona în care se întâlneste clima cea mai blânda, aici temperatura putându-se situa în timpul sezonului mai cald în jurul valorii de 0  C.


- Vegetatia -

Acoperita aproape în totalitate de un strat gros de gheata, Antarctica are foarte putin teren disponibil pentru formarea solurilor sau aparitia vegetatiei.

Solul existent s-a format în perioada mai recenta a existentei continentului si are un continut organic scazut, la fel ca si capacitatea de stocare a apei.

Antarctica fiind izolata de alte continente, este foarte greu pentru alte tipuri de vegetatie sa se raspândeasca pe teritoriul ei.

Temperatura constant scazuta, vânturile puternice si lipsa umiditatii descurajeaza alte plante. Exceptie fac plantele ce se pot adapta la aceste conditii, fiind capabile sa se dezvolte activ numai câteva zile pe an.

Acesti factori limiteaza existenta plantelor în Antarctica numai la cale din Regnul Protista (organisme simple, de obicei unicelulare): alge, licheni si muschi.

În Antarctica exista numai doua specii cunoscute de plante ce înfloresc, ele se gasesc în Peninsula Antarctica si insulele din jurul sau.

Continentul nu are un echivalent al tundrei arctice, unde se gasesc o mai mare varietate de plante: cea mai bogata vegetatie a Antarcticii poate fi comparata mai mult cu cea din nord, vegetatia saraca a deserturilor polare arctice.

Cu toate acestea petice de vegetatie cresc pe toate stâncile neacoperite de gheata, pâna la 290 km distanta de Polul Sud.

Alge de zapada cresc pe zapada si pe suprafata ghetii aproape de coasta, în special de-a lungul Peninsulei Antarctice, unde pasarile de mare si briza oceanului aduc posibilitati de nutritie.

Apele antarctice suporta si alte tipuri de vegetatie. Buruieni de apa din zonele de coasta cresc pe si în jurul insulelor, aproape de continent, dar nu pot aparea aici datorita ghetii marine ce rade tarmurile.

În apele reci ale oceanului ce înconjoara Antarctica se gasesc diferite tipuri de alge ce plutesc pe o perioada scurta, atât cât sa se înmulteasca pe perioada anotimpului cald, mai ales în zonele unde izvoarele aduc la suprafata ape cu o cantitate nutritiva ridicata.

Aceste alge plutitoare sunt o sursa bogata de hrana pentru animalele marine.


- Fauna -

Climatul aspru si saracia vegetatiei regiunilor de pamânt ale Antarcticii accepta numai animale microscopice, insecte primitive si alte specii de acest fel ce pot supravietui în solurile umede.

Se mai gasesc si alte nevertebrate, saritoare si mici. Cel mai mare animal terestru din Antarctica poate creste pâna la 12 mm.

În contrast cu uscatul oceanul contine o mare varietate de animale, toate depinzând, într-un fel sau altul, de algele ce cresc la suprafata apei.

Organismele zooplancton, cum ar fi viermii-sageata, pestii-jeleu, pestii-larva, alte larve, stelele de mare se hranesc cu organisme fitoplancton – alge plutitoare.

La rândul lor, organismele zooplancton sunt o sursa de hrana pentru pesti si calmari, ambele tipuri abundând în apele antarctice.

Acest „lant” continua, pestii si calmarii fiind o sursa de hrana pentru foci, balene si pasari de mare cei mai mari si mai buni pradatori ai zonei.

În acest „Ocean Sudic” se hranesc sapte specii de balene si opt de delfini; câteva dintre aceste specii întra adânc banchiza în timpul sezonului cald.

Sapte specii de foci respira în regiunea antarctica, unele pe tarmurile sudice ale insulelor, altele exclusiv în regiunea banchizei.

Aproximativ 40 de specii de pasari de apa –  incluzând 7 de pinguini, 4 de albatrosi, cormorani, pescarusi s.a. – sunt raspândite în Antarctica, mai ales pe insule si coaste.

Multa vreme vânate pentru ulei, marile animale marine joaca un rol important în atragerea oamenilor spre Antarctica. În prezent legile internationale, în vigoare din anii 1960, le protejeaza.


- Solurile si resursele minerale -

Desi are o întindere destul de mare, Antarctica are solul compus în majoritatea din gheata.

În partea sa estica se gaseste sub stratul de gheata o masa de pamânt aproximativ de marimea Australiei, în timp ce în zona vestica se afla mai multe insule acoperite si unite între ele si de continent de gheata.

De aceea numai circa 2,4 % din aria Antarcticii este roca vizibila, restul aflându-se sub gheata.

Zonele expuse include vârfurile a câtorva lanturi muntoase si ale altor resturi împrastiate. S

e remarca aici lantul „Transantarctic” care separa partea de vest a continentului de cea de est.

Se mai gasesc si niste vai glaciare, neacoperite de gheata si pastrate uscate de vânturile ce bat din interiorul continentului.

Numai 2% din zonele costale sunt tarmuri stâncoase sau zone litorale. Restul tarmului este format din gheata ce se continua si dupa capatul rocilor continentale.

Banchiza ce înconjoara Antarctica, formata cu milioane de ani în urma, are o grosime medie de 2.160 de metri, în timp ce recordul de grosime atinge 4.700 de metri.

Formarea acestei banchize s-a produs prin suprapunerea straturilor de zapada cazute si transformarea lor în gheata.

Solul ce se afla sub gheata este format din roci metamorfice, acoperite de sedimente din perioadele geologice Cretacic si Permian.

Continând evidente despre paduri tropicale si deserturi ce au precedat mai recenta perioada de conditii glaciare, aceste straturi reflecta complexitatea climatului istoric al Antarcticii.

Ceea ce acopera acum solurile continentului este o uriasa cupola de gheata ce se ridica de pe coastele acestuia si se ridica într-un platou înalt de peste 4.000 m, aflat înca în crestere.

Muntii „Transantarctici” se întind pe o distanta de 3.500 km de-a lungul flancului vestic al Antarcticii de Est, separând-o pe aceasta de partea de vest a continentului.

Acest sir este un masiv stavilar penetrat de ghetari pentru platoul de gheata al Antarcticii de Est, care, dealtfel, contine 2/3 din teritoriul continentului.

Câtiva vulcani activi, printre care si vulcanul Erebus, puncteaza coasta Antarcticii si zonele insulare apropiate.

Solul multistratificat al Antarcticii de Vest, afectat si transformat de modificarea structurii geologice, dezvaluie o istorie geologica distincta a acesteia, mult mai zbuciumata decât cea a partii de est a continentului.

Aceasta multistratificare are la baza un strat din Precambrian, acoperit de sedimente vulcanice din Perioada Carbonifera, si altele din Mezozoic si Tertiar.

Desi numai aproximativ 1% din solul continentului a fost cercetat pentru minerale, se pare ca Antarctica are resurse minerale bogate.

Muntii Transantarctici contin resurse considerabile de carbune, precum si cupru, plumb, zinc, cositor, argint si aur.

În muntii din estul Antarcticii se mai gasesc însemnate minereuri de fier, alte zacaminte se mai gasesc si în Peninsula Antarctica.

Alte metale prezente pe continent sunt cromul, nichelul si platina. Se crede de asemenea, ca exista si zacaminte de petrol si gaze naturale, sub Marea Ross (în sud-vestul continentului).

În prezent acest potential mineral al Antarcticii nu este utilizat decât de cercetatorii de la statiile de cercetare prezente pe continent.